Între Parada Diversității și Marșul Normalității
Dacă ar fi să alegeți între cele două proteste, dacă ar fi să alegeți între cele două tipuri de manifestare, Parada Diversității și Marșul Normalității, ce ați alege?
Vom ajunge într-o zi într-o astfel de situație, pe măsură ce, în pofida credințelor unei imense majorități a românilor, dar și favorizați de ignoranța și indiferența multora, politrucii ”democrați”, la discreția ”tartarilor” europeni, înaintează într-o agendă a destructurării culturale și a pierderii oricăror repere morale.
În sine, o manifestare de genul Gay Fest sau Parada Diversității nu poate fi comentată decât în nota penibilului fără margini, a absurdului strălucitor și a nesimțirii în forma cea mai pură, comună imaginilor de la eveniment. Cea mai bună dovadă în favoarea ideii de afecțiune psihică, de boală psihică și socială sunt tocmai acele fotografii care înfățișează niște personaje caraghioase care își cântă sexualitatea pe străzi, de parcă sexul este cel mai important lucru din viața lor, valoarea supremă. Dar chiar așa este! În general și în particular astfel de oameni, indiferent de… orice, sunt detestabili când se afișează astfel.
Parcă ne mai putem aduce aminte de o vreme în care lucrurile intime, precum este tot ce e legat de sexualitate, erau… intime, adică țineau de viața particulară, de un cadru limitat. Prin urmare, răspunsul cel mai firesc pe care ar trebui să-l primească aceste ființe bipede care își cântă sexualitatea pe străzi, în singurul mod pe care îl cunosc, ultraextragavant, nu este „Nu!” sau „Da!”, ci „Nu ne interesează!”. Când își urlă ”orientarea sexuală” pe bulevard, răspunsul este: „V-a întrebat cineva ceva?!”. Când se folosesc de compasiunea pentru o mai mult presupusă ostracizare și reprimare socială, spre a face propagandă, a ne scoate ochii cu modul lor ”super” de a fi, atunci: „Asta ne repugnă! Fiți cum vreți… acasă! Nimeni nu vă împiedică!”. Astea ar fi răspunsuri de bun-simț. Dar cine a eliminat bunul-simț din asta? …Nu noi, ceilalți!
