Mass-media și troglodiții din cercul de influensări globaliști au refuzat să vadă realitatea până când Deep State-ul a dat semnalul mazilirii. Implorat să reziste de către sforarii aflați în cercul apropiat al puterii, bătrânul Joe a mimat câteva zile lupta până în pânzele Albe – eventual, cu masca de oxigen pe figură.
Interesele de afaceri din jurul Casei Albe sunt pe cât de mari, pe atât de diverse. Pe lângă filantropii cunoscuți ai Partidului Democrat, în Biroul Oval au acces diverși lobiști ai industriei de armament (bine conectați la Pentagon și servicii), bandiți din Big Pharma, Big Tech sau Energie, cu toții conectați la conducta de bani din vârful pixului bătrânului Joe.
Sponsorii campaniei lui Biden trebuie să fi fost tare furioși atunci când au realizat că Deep State-ul a decis să-l debarce pe președinte. Și cu banii noștri cum rămâne? au întrebat băieții buni din antecamera Biroului Oval. Cine ne garantează că înlocuitorul lui Joe ne va returna sumele investite cu aceeași generozitate? Dacă vine un escroc care ne ia banii și uită de noi? Dacă vine unul care pur și simplu are suficienți bani? (mai greu la democrați, dar să punem cazul, totuși).
Deși media a relatat despre o decizie luată de Biden peste noapte, în cel mai mare secret, s-avem pardon: filantropii aflați în imediata apropiere a puterii au pregătit minuțios retragerea și varianta de rezervă. Kamala Harris a fost numită în mod expres de Joe Biden drept principală favorită. O figură foarte ștearsă, care pare a avea senilitatea bătrânului Joe la doar 59 de anișori. Plus o oarecare doză de infantilism. Principala calitate a Kamalei rămâne faptul că se învârte în același cerc de filantropi. Așadar, donațiile rămân în “familie”, cu tot cu promisiunile de rambursare.
Cea mai elocventă dovadă a dorinței filantropilor de predare a ștafetei către Kamala este postarea de pe X a prințului moștenitor Alex Soros, la foarte puțin timp după anunțul lui Joe despre retragerea din cursă: “Este timpul să ne unim cu toții în jurul Kamalei Harris și să-l învingem pe Donald Trump. Ea este cel mai bun și mai calificat candidat pe care îl avem. Trăiască visul american!”.
Mda. Asta avem (în calitate de marionetă coruptă), cu asta defilăm. Doar că nu-i totul chiar atât de simplu. Mulți democrați se opun. Au alte contacte de top în agenda telefonică. Și spun, pe bună dreptate, că victoria Kamalei ar fi o uriașă surpriză. Până și Barack Obama a dat de înțeles că jocurile încă nu sunt făcute. La ce bun un candidat de paie, foarte docil, însă incapabil să ajungă la Casa Albă? Cădem din lac în puț?!
Oare alde Alex Soros intuiește noi tentative de asasinat, din moment ce mizează toți banii pe Kamala? Sau a investit deja prea mult în “echipa Biden” pentru a căuta alte variante?
Nu ar fi exclusă nici o înțelegere în spatele scenei pentru ca Trump să defileze, cu filantropii democrați incluși în procesul de împărțire a tortului.
Autor: Adrian Onciu
Ca să răspund întrebării puse – e vorba de răzbunare și bani. Mulți bani. „Sprijinul deplin” pentru vicepreședintele Kamala Harris oferit de către Joe Biden are legătură cu cele două componente. În primul rând, aceasta este o răzbunare față de conducerea Partidului Democrat, care l-a lipsit pe Biden de sprijin după dezbaterea dezastruoasă televizată cu Trump, îngropându-i speranțele pentru un al doilea mandat prezidențial. În al doilea rând, există bani în spatele deciziei lui Biden de a o propune pe Harris – pe lângă răzbunare.
Menționez că cei care au finanțat campania electorală a lui Biden și-au oferit donațiile cuplului Biden-Harris, NU separat. Dacă Biden nu ar fi propus-o pe Harris drept succesoarea sa, nu ar fi făcut-o „moștenitoarea sa”, sponsorii s-ar fi considerat păcăliți mutându-și finanțele în tabăra adversă. Și totuși, din toate clanurile care compun Partidul Democrat doar „aripa” Clinton o susține pe Kamala, aceasta fiind vechea lor protejată. În rest, cam nimeni. Nici măcar Obama. Acesta și-a exprimat încrederea că democrații vor organiza în mod corespunzător procesul de identificare a unui „candidat excepțional”.
Prin urmare, propun să NU ne grăbim. Cel mai posibil, problema unui succesor va fi rezolvată la congresul Partidului Democrat din perioada 19-22 august a acestui an. Puțin probabil, vârfurile partidului să-i aprobe candidatura înainte de convenția amintită. Nu cred că vor dori să expună scandaluri și lupte între candidații la președinție și susținătorii lor, care să arate poporului american și lumii întregi dezbinarea lor. Cei mai realiști și mai de succes concurenți ai lui Harris sunt patru guvernatori democrați: Gretchen Whitmer (Michigan), Gavin Newsom (California), Andy Beshear (Kentucky) și Josh Shapiro (Pennsylvania). Repet, democrații NU au ajuns – încă – la niciun consens cu privire la cine va fi adevăratul succesor al lui Biden în cursa prezidențială.
Punerea lui Harris în prim-plan în acest moment le oferă democraților un singur beneficiu: întrerupe timp de câteva săptămâni marșul victorios al lui Trump către Casa Albă. Prin urmare, liderii republicani sfâșie ce prind în cale și se grăbesc teribil. Cu individa asta, care a fost implicată într-o mușamalizare masivă pentru a reduce la tăcere și a nega faptul că Joe Biden este incapabil să-și îndeplinească îndatoririle biroului său,
democrații pur și simplu rearanjează șezlongurile de pe Titanic. Asta-i opinia mea!
Ca o paranteză, pentru Rusia NU contează cine mobilează Casa Albă! Recentul summit NATO de la Washington, la care s-a decis continuarea „hărțuirii” Federației Ruse, a demonstrat pe deplin acest lucru. Fiecare dintre ei, fie republicani fie democrați, va urma aceeași politică în ceea ce privește extinderea NATO, Uniunea Europeană, Ucraina, China, Israel și escaladarea în regiunea Asia-Pacific. Cu cât această luptă se dezvoltă mai puternic și cu cât costă mai scump SUA, care, după cum se tem mulți dintre „analiștii” noștri, nu se îndreaptă spre alegeri, ci spre un război civil, cu atât situația este mai profitabilă pentru Rusia.
În trecutul ei istoric, tot în circumstanțe asemănătoare, s-a eliberat și de jugul Hoardei de Aur a mongolilor; dovadă că istoria se repetă, deși, de fiecare dată, la un nou nivel. Este limpede, că Zelenski nu se mai află, cel puțin în aceste 4 luni până la ageri, pe lista de preocupări a warmongerilor de la Pentagon și din Biroul Oval. Acum ar fi momentul (o fereastră creată), ca Putin să sfârșească pentru totdeauna cu existența statului ucrainean printr-o ofensivă puternică de tip blitzkrieg, să dezlănțuie vânarea piticului sângeros de la Kiev și a naziștilor din subordine și să pună capăt definitiv atât extinderii NATO către Est cât și operațiunii sale militare cu eforturi minime și eficiență maximă. Rămâne de văzut reacția Kremlinului.