Având în vedere tensiunile politice curente și ubicuitatea social media, ne putem întreba pe bună dreptate dacă nu cumva ironia și cinismul au înlocuit sinceritatea? Indiferent unde te uiți – filme, internet sau ziare – totul pare să aibă un duh de ironie cinic. Ce era cândva, pe la mijlocul secolului trecut, o atitudine postmodernă marginală în fața culturii a devenit acum atitudinea obligatorie în fața culturii pentru toată lumea.
Să analizăm originile eliminării sincerității: mișcarea postmodernă din anii 50, 60 și 70 s-a folosit de ironie și cinism pentru a rupe cultura americană de rădăcinile ei. În timp ce tradiția și atașamentul față de lege, religie și națiune erau cândva o temelie a culturii americane, deja în anii 80 filosofia postmodernistă a fost absorbită de cultura mainstream. Țara nu și-a mai revenit.
Oare nu a sosit timpul să spunem adio deconstructivismului postmodern și să îmbrățișăm sinceritatea și autenticitatea – ambele demult absente din viața noastră?
Autoarea Helen Pluckrose scria următoarele într-un articol din Areo Magazine în 2017:
„Simptomele iraționale și identitare ale postmodernismului sunt ușor de recunoscut și foarte criticate, dar ethosul din spatele lor nu este atât de ușor de înțeles. Aceasta din cauză că postmoderniștii rareori se explică pe ei cu claritate și parțial din cauza contradicțiilor și inconsistențelor unui mod de gândire care neagă că există o realitatea stabilă sau o cunoaștere temeinică”.
În ultimii 30 de ani, a fost ușor de văzut cum postmodernismul distruge și anulează cultura pe care se cațără. În loc de a ne aduna pentru a rezolva problemele importante cu care se confruntă țara noastră, încețoșăm adevăruri elementare cu întrebări și argumente complicate.
Pare că nu putem cădea de acord ce înseamnă a fi femeie sau dacă cineva ar trebui angajat în funcție de abilitățile sale în loc de a fi angajat pe baza trăsăturilor sale fixe.
Cu o viclenie tipică, postmodernismul a atacat tocmai fundamentale societății, făcând dificilă o conversație pe baza celor mai simple teme.
În plus, postmodernismul încurajează oamenii să se bucure de natura distructivă a anumitor obiceiuri și stiluri de viață, susținând că nu există un stil de viață corect. De pildă, primăria din San Francisco s-a folosit de banii de la buget pentru a oferi alcool gratis bețivilor și celor fără casă. Doar o guvernare fără un etalon moral poate justifica un asemenea proiect.
Pe lângă asta, ironia și cinismul postmodern au pulverizat autenticitatea și sinceritatea naturală. Nu trebuie decât să intrăm pe social media pentru a vedea acest lucru. Oamenii spun lucruri pe care nu ți le-ar spune în față deoarece se pot ascunde îndărătul profilurilor anonime. Când cineva poate face asta, e liber să spună și să facă, fără urmări, ce vrea. Poate că există și ceva bun în social media, dar ideea de „forum digital” nu înseamnă adesea nimic altceva decât figuri anonime care se harponează unele pe altele în căutare de like-uri și urmăritori.
În toate manifestările sale diverse, problema fundamentală a postmodernismului este crearea unui hău cultural în care e practic imposibil să ai o legătură autentică cu o altă persoană. E o ideologie care martelează totul, până când nu mai rămâne decât praful. În trecut, identitatea națională, religia și familia reprezentau căile prin care ne puteam exprima sinceritatea unul cu altul, dar acum ele sunt ținta criticii și a ridiculizării.
În colecția sa de eseuri A Supposedly Fun Thing I’ll Never Do Again, David Foster Wallace scria că „motivul pentru care ironia noastră cultură generală e atât de puternică și atât de nesatisfăcătoare este acela că un om ironic e imposibil de fixat. Toată ironia americană se bazează pe un implicit: nu am vrut să spun cu adevărat ceea ce am spus”.
Poate că a sosit timpul să credem în ceea ce spunem și să investim cu sinceritate în ceea ce a mai rămas din comunitățile noastre. Chiar dacă poate nu suntem de acord cu tot ceea fac și spun cei de lângă noi, a sosit timpul, cred, să înlocuim critica cu legăturile umane autentice și cu unitatea.
Preluare: contramundum.ro / Autor: C.G. Jones
