Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți martiri de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiți pe 16 august, pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Sfârșitul lor jertfelnic din 15 august 1714, chiar în ziua când domnitorul împlinea 60 de ani, este descris astfel de Andrea Memno, ambasadorul venețian de la Constantinopol, obligat să asiste la execuție, într-un raport către Doge, redat ad litteram de Arhivele Diplomatice ale MAE:
„Duminică, 15 august, de dimineață, s-a tăiat capul bătrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui și unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: Încă de dimineață, Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul, zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căreia era o mică piață, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap și Sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.
Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebați dacă voiesc să se facă turci și atunci vor fi iertați. Glasul cel înăbușit de credință al bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat de această insultă:
‘Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta’.
La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător, ridică securea și capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ.
Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnului, Beizadea Mateiaș, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă; sărmanul copilaș, văzând atâta sânge de la frații lui și de la Văcărescu, se rugă de Sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc.
Însă părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său și zise: ‘Mai bine să mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ!’.
Copilașul ascultă și ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: ‘Vreau să mor creștin. Lovește!’. În urmă ucise și pe Brâncoveanu. O, Doamne! O, Doamne! Pana-mi tremură când vă scriu Excelență. Ceea ce am văzut…”.
Sfârșitul jertfelnic (religios) al Brâncovenilor NU are nicio legătură cu realitatea! Vă recomand cartea (apărută în foarte puține exemplare la o editură micuță din Brăila) regretatului istoric turcolog Mihai Maxim intitulată „Brâncoveanu si Înalta Poarta: documente noi din arhivele turcești” care demonstrează, fără niciun dubiu ori posibilitate de interpretare, că domnitorul muntean a fost victima perfidiei și a intrigilor Cantacuzinilor precum și a lăcomiei sultanului turc. Nu a fost vorba de religie, de trecerea la islam, niciun moment. A fost vorba de bani, de incomensurabila avere a lui C-tin Brâncoveanu, după cum credea inclusiv istoricul Nicolae Iorga. Sultanul turc a hotărât moartea rivalului lui în afaceri și confiscarea marii lui averi, totul pornind de la o fermă de cai pursânge pe care domnitorul nostru o deținea în Istanbul și care devenise principala furnizoare a nobilelor animale armatei turce în detrimentul celei deținute de monarhul musulman. Într-o epocă unde trădarea și asasinatul erau monedă curentă, Constantin Brâncoveanu a greșit strategic în raționamentele sale, crezând că banii (mita către Înalta Poartă) și capul plecat pot rezolva orice. Tocmai ce istoria ne-a demonstrat că lucrurile nu stau tocmai așa! Și-n ziua de azi faptele stau asemănător, când orbii noștri conducători se bazează pe tratate și alianțe occidentale și nu înarmează armata. Azi e un NATO care, zice-s-ar, ne-ar apăra contra veșnicei și interminabilei „agresiuni” ruse, atunci erau turcii care numeau stăpânitori pe viață în regiunile limitrofe pe care le dominau contra peșcheșurilor/tributurilor lunare. Că noi nu dorim să-nvățăm nimic din trecutul istoric al țării, asta-i cu totul și cu totul altă poveste….