Alegătorii americani trăiesc într-o lume iluzorie și probabil vor continua să o facă. Oricât de evident este că SUA, ca orice mare putere, sunt o oligarhie, nu o democrație, iluzia unei noi figuri la Casa Albă le acaparează mințile o dată la patru ani. Asta se poate explica doar prin ignoranța intelectuală, prin acceptarea propagandei și a iluziilor
La fiecare patru ani, în ciuda CV-ului politicienilor, această poveste de dragoste cu candidații prezidențiali devine tot mai intensă, ca și cum ar fi niște vedete de la Hollywood sau de pe Broadway profund preocupate de bunăstarea publicului.
Americanilor le plac actorii, iar candidații la președinție sunt niște actori care urmează indicațiile bogătașilor care le produc spectacolele. Pe măsură ce se apropie marea zi a alegerilor, publicul letargic este ațâțat de presa care scuipă o mulțime de aiureli pentru a amăgi și a trezi electoratul din somnul său de patru ani. Se poate spune că publicul înghite ceea ce propagandiștii din presă digeră.
Perdelele de fum sunt tot timpul eficiente: candidații favoriți ai electoratului, susținuți de miliardari – acum sunt Donald Trump și Kamala Harris – aruncă minciună după minciună în presa care promovează cu loialitate acest spectacol, prezentându-l ca pe o luptă între bine și rău, ca pe un mare film. Interpretarea este groaznică, însă publicul este atât de inflamat, încât nu-și mai dă seama de asta. Micile diferențe dintre candidații prezidențiali sunt suficiente pentru a le induce alegătorilor pasiunea pentru susținerea candidaților aleși de miliardari. Este o manifestare a maniei pentru cultul celebrității.
La alegerile din 2020, cu Joe Biden și Donald Trump, au votat peste 158 de milioane de americani, un număr record, circa două treimi din electorat. A fost cu 7% mai mulți decât în 2016, când Trump a înfruntat-o pe Hillary Clinton. Fiecare competiție electorală este cea mai importantă „din viața noastră”.
După cum știm cu toții, țara a devenit tot mai prosperă, mai sănătoasă și mai fericită, iar lumea a devenit mai pașnică în cei opt ani de guvernare republicană și democrată.
Ne putem aștepta la aceleași perdele de fum și în acest an, pe măsură ce crește nivelul exaltării și al minciunilor politice. Iluziile mor greu; de fapt, nu mor niciodată.
Spectacolul continuă. Dacă nu vor citi cărți care explică cum este construit sistemul politic și economic și cum operează el, oamenii nu vor putea să înțeleagă de ce alegerile prezidențiale sunt un joc de-a scaunele muzicale pe melodia Yankee Doodle. Podcasturile și discuțiile pot fi folositoare atunci când sunt autentice, însă ele nu se lipesc de mintea omului precum cuvintele din paginile unei cărți pe care ai citit-o și la care te poți raporta.
Însă marea majoritate a americanilor nu citesc asemenea cărți, pentru că mulți nu pot citi sau sunt prea comozi pentru a renunța cât de puțin la media digitală și presa corporatistă. Natura dominației elitei din SUA asupra guvernului și presei nu poate fi pricepută decât prin studierea unor cărți care analizează structura socială, propaganda, istoria, capitalismul și economia politică.
Mai nimeni nu poate să citească toată presa zilei, să-i asculte pe toți realizatorii și influencerii sau să citească toate cărțile recomandate de The New York Times sau de comitetul Pulitzer. Este limpede că numărul celor care citesc cărți a scăzut de la un an la altul, la fel ca și rata alfabetizării funcționale. Nu este un accident, pentru că internetul, telefoanele inteligente sau viața online au fost promovate de autorități la toate nivelurile, inclusiv prin sistemul de educație. Nu spun nici că alegătorii din trecut și-au dat seama de spectacolul electoral, pentru că nivelul lor de alfabetizare era mai mare.
Astăzi, dacă intri într-o bibliotecă din SUA îți poți da seama de nivelul trist la care se află lecturile celor care încă mai citesc. Rafturile cu ficțiune sunt pline de cărți cu coperte colorate ca bomboanele despre crime misterioase, despre orfanii din trenurile ce străbăteau Europa în timpul războiului mondial, despre gemeni despărțiți, despre naziștii și rușii care sunt la fel de răi, traume din copilărie, soți infideli. Alături de cărțile non-ficțiune, între care cu greu găsești o critică a sistemului politic american, toate acestea par alte pârghii ale propagandei.
Nivelul intelectual și votul se leagă de un alt subiect. Publicul american nu se prea sinchisește să urmărească chestiunile de politică externă și cele militare. Odată ce s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu, în ianuarie 1973, publicul nu a mai fost preocupat de cine moare în războaiele Americii. Presupunerea niciodată rostită cu voce tare este că străinii vor muri în războaiele Americii. A fost o lovitură genială a complexului militaro-industrial, pentru că politica se rezumă cel mai adesea la beneficii, iar odată ce serviciul militar nu mai este obligatoriu, iar americanii mor în număr mic pe front, atunci pe oameni nu-i mai interesează aceste aspecte.
Atenția americanilor se îndreaptă în special spre chestiunile interne – economia, sănătatea, taxele – în ciuda faptului că întreaga economie este dependentă de război și pregătirea de război și că SUA sunt în război de decenii bune. SUA cheltuiesc aproape 900 de miliarde de dolari în fiecare an pentru „apărare”, mai mult decât China, Rusia, India, Arabia Saudită, Marea Britanie, Germania, Franța, Coreea de Sud și Japonia luate împreună.
După cum toată lumea știe:
SUA se apără în Siria, unde trupele sale ocupa ilegal câmpurile petroliere din nord-est.
SUA se apără ajutând Israelul să-i ucidă pe palestinieni și să extindă războiului în Orientul Mijlociu.
SUA se apără atacând Rusia prin intermediul Ucrainei și ducând lumea spre război atomic.
SUA se apără provocând China în Marea Chinei de Sud.
SUA se apără peste tot în lume, având forțe speciale și baze militare peste tot, asta pentru că toată lumea vrea să ne atace.
SUA se apără întotdeauna la mare distanța de țărmurile sale.
Lăsând gluma la o parte, alegătorii nu știu sau nu le pasă că SUA sunt un stat războinic. Fără războaie, economia SUA, așa cum este ea construită în acest moment, s-ar prăbuși. Este o economie bazată pe o tiparniță care alimentează o datorie de 35.000 de miliarde de dolari care nu va fi vreodată plătită. Asta este o altă iluzie. Și, indiferent că aleg sau nu să fie conștienți de aceste aspecte, majoritatea americanilor susțin această mașină de război prin indiferența și ignoranța lor față de ramificațiile ce se extind în societate și față de moartea și distrugerile ce se întâmplă în restul lumii. Alegătorii americani se concentrează însă asupra măștilor de pe scena mascaradei care are loc o dată la patru ani.
Spectacolul este comic, însă este acceptat de atât de mulți. Mergeți la urne. Viața voastră depinde de asta! Însă există și un preț pe care cei care merg la acest spectacol trebuie să-l plătească – atunci când perdelele de fum le vor intra în ochi.
Preluare: off-guardian.org / Autor: Edward Curtin
