„Voi, românii, sunteți daci. Coloniștii romani nu au fost latini, nici măcar italici…”

Un profesor de la Sorbona: „Voi, românii, sunteți daci. Coloniștii romani nu au fost latini, nici măcar italici…”.

Emmanuel de Martonne (n. 1 aprilie 1873, Chabris – d. 24 iulie 1955, Sceaux), a fost un geograf și pedagog francez, binecunoscut în România interbelică pentru contribuțiile sale esențiale la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria științei, a geografiei României, a Munților Făgăraș, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i „Alpii Transilvaniei”. Francezul, care a condus publicația «Atlasul Franței» și a fondat Institutul de Geografie de la Sorbona, a fost și membru al Academiei Române.

Emmanuel de Martone este considerat întemeietorul geografiei umane. Savant cu o operă impresionantă, celebrul geograf francez și-a legat de la început activitatea științifică de spațiul geografic locuit de români.

Iată ce a spus el în anul 1928, într-un interviu luat de Virgil Oghina:

„Nu pot înţelege la români mania lor de a se lăuda ca urmaşi ai coloniştilor romani, ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani şi nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din provinciile estice ale imperiului; chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie.

Priviţi chipul moţilor, al ţăranilor din regiunea Haţegului şi Făgăraşului, al maramureşenilor şi bucovinenilor şi veţi recunoaşte figurile dacilor sculptaţi pe Columna de la Roma.

Voi, românii, sunteţi daci, pe aceştia ar trebui românii să-i cunoască mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

„Noua Românie apare drept una dintre cele mai fericite înfăptuiri ale ideii naționale, potrivit concepției [care a predominat] după Marele Război. Era greu să se fi hotărât mai bine în condițiile oferite de geografia fizică, etnică și economică din acest bazin al Dunării inferioare, răscruce de drumuri a migrațiilor de popoare, teritoriu predilect al luptelor seculare dintre imperiul turc, cel rus și cel austriac. Granițele sale delimitează o suprafață aproape rotundă, formă ideală pentru ușurința comunicațiilor interne și care oferă o expunere minimă la pericolele externe. Regiuni naturale variate sunt reunite în jurul munților Carpați, leagănul naționalității românești și loc al bogățiilor minerale.ˮ

Emmanuel de Martonne, «La nouvelle Roumanie dans la nouvelle Europe», 1921

Emmanuel de Martonne despre români și România, despre știința și școala geografică românească. Texte alese

Din lucrările lui Emmanuel de Martonne am ales pentru cititorii de astăzi unele pasaje care conțin aprecieri ale marelui savant francez asupra poporului român și României, cele mai relevante, cele mai frumoase și mai emoționante.

„În 1897 am făcut cunoștință cu Carpații Românești, în tovărășia eminentului director al Institutului Geologic, dl. Mrazec, și al distinsului său colaborator, dl. Popovici-Hațeg. De atunci, am mai venit de cinci ori, petrecând de atâtea ori singur, luni întregi, pe piscurile lor cele mai înalte. Cincisprezece luni din viața mea le-am consacrat acestor explorări”.

„Trebuie să mai adăugăm că regiunile pe care le-am studiat sunt cele mai înalte, cele mai puțin accesibile și chiar cele mai puțin cunoscute din punct de vedere geografic din întreaga Românie”.

„Eu trebuie să fiu recunoscător României, munților românești, pentru toate rezultatele științifice pe care mi le-au dat… Aș fi găsit în altă parte un subiect care să ‘producă’ atât?”

„Dacă unui străin i-au ajuns câțiva ani de muncă spre a descoperi în munții dumneavoastră atâtea fapte de însemnătate generală, ce trebuie să așteptăm de la silințele coordonate și îndelungate ale școlii geografice române, care se întocmește acum în universitățile dumneavoastră?”

„Salut mai dinainte progresele nemărginite ale tinerilor geografi români. Iar atunci când vreunul dintre ei ar dori sfaturile vreunui bătrân, să bată la poarta Sorbonei, unde i se va face primirea cea mai cordială de către un îndrăgostit de țara și de munții dumneavoastră”.

(«Carpații», text apărut în revista Flacăra, an I, nr. 19, p. 145- 146, București, 1912; în formă restilizată, a fost publicată în vol. 2 al culegerii «Emm. de Martonne. Lucrări geografice despre România», Edit. Academiei Române, București, 1985)

„Cercetările noastre asupra repartiției geografice a populației în Muntenia au arătat că zona subcarpatică este una din regiunile cele mai populate și bogate. Satele sunt de multe ori duble: satul cel mai de sus fiind numit, de exemplu, Novaci Ungureni, iar cel mai de la vale, Novaci Pământeni. 15 Satele de ungureni sunt, dacă nu în întregime, cel puțin în mare parte, populate cu transilvăneni. Ungureanul, adică românul din Ungaria, este adeseori un fost cioban. Sute de ungureni se găsesc până și în șesul Bărăganului”

„Urcarea periodică la munte a păstorilor români a contribuit fără îndoială la păstrarea ființei poporului și a limbii românești în mijlocul zbuciumului năvălitorilor, iar popularea șesurilor a putut reîncepe printr-un proces asemănător aceluia ce putem observa și în zilele noastre, pe dată ce nesiguranța n-a mai fost așa de mare”.

(Din «Viața păstorească în Carpații României», Convorbiri literare, anul XLVI, nr. 2, 1912, p. 121-127, București; text publicat în culegerea «Emm. de Martonne. Lucrări geografice asupra României», Edit. Academiei Române, 1985, p. 62 și p. 63)

„Trebuie totodată să mă scuz că, deși am consacrat majoritatea timpului petrecut aici cercetărilor de geografie fizică, eu voi aborda un subiect cu precădere politic. În același timp, dumneavoastră probabil că știți că am avut prilejul, de-a lungul numeroaselor mele călătorii în aproape toate provinciile ce alcătuiesc actuala Românie nouă, să fac observații care, în ultimii ani, au dovedit o oarecare utilitate în stabilirea frontierelor, ceea ce justifică îndrăzneala mea de a aborda un asemenea subiect în fața acestei adunări. Mă voi situa exclusiv pe poziția geografului, căci îmi propun să examinăm împreună numai fapte geografice”.

(Din «Noua Românie în noua Europă», conferință ținută la 6 iunie1921 la Societatea Regală Română de Geografie, prezidată de regele Ferdinand și prințul Carol; Expunerea este publicată în culegerea «Emm. de Martonne. Lucrări geografice despre România», Edit. Academiei, București, 1985, p. 63)

„Forța blocului românesc constă nu numai în masa sa, dar și în poziția sa geografică. Aș dori să insist asupra acestei poziții care – după părerea mea – este de o importanță excepțională. Nu este numai poziția sa centrală, ci și aceea în raport cu o trăsătură dominantă a geografiei fizice a României: prezența Carpaților”.

„Nu ne putem deci îndoi; din punctul de vedere al vieții naționale, al trecutului istoric și al viitorului, Carpații reprezintă un element vital pentru România. Nu spun că o Românie ce n-ar fi formată în jurul Carpaților nu ar fi fost viabilă, dar ar fi fost cu mult mai puțin solidă. O Românie, având Carpații drept axă, un fel de șiră a spinării, este, din punctul de vedere al structurii geografice, un stat bine echilibrat, al cărui centru de gravitație este tocmai acolo unde sunt izvoarele însăși ale vieții naționale. Iată un stat înfățișându-se în condițiile unei vieți sănătoase”. „Ajung la o concluzie generală, căreia doresc să-i subliniez semnificația. Din toate punctele de vedere, noua Românie nu este nouă decât prin suprafața ei, dublă aceleia a Vechiului Regat. Ea ni se înfățișează nu ca un stat născut din fantezia diplomaților, nu ca un stat fabricat în virtutea unui principiu abstract, ci, într-un fel, capătul logic al unei evoluții, Nu este unul din acele state al cărui nume era necunoscut înainte de război. Cuvântul România se află deja pe hartă; statul care perpetuează numele său este numai mai mare, mai echilibrat. Apropiat pe cât posibil de idealul național, el reunește pe aproape toți românii în frontiere aproape ideale, în jurul acelei citadele carpatice în care a fost întotdeauna inima națiunii române”.

„Acestea sunt, doamnelor și domnilor, fapte de necontestat. Le rostesc pentru simplul fapt că le socotesc exacte și nu pentru că aparțin unei țări ce și-a dovedit simpatia, nu de puține ori, pentru cauza românească; nu pentru că sunt personal legat de România prin atâtea amintiri și prietenii. Ceea ce v-amrelatat, am spus deja la Paris și sunt gata să le repet în fața oricărei societăți de geografie. Cred că pot conchide că situația noii Românii într-o nouă Europă, considerată într-un mod extrem de obiectiv, pe baza unor fapte riguros controlate, ne apare ca un viitor plin de promisiuni. Geografia politică trebuie să considere țara dumneavoastră ca una din formațiunile noi cele mai minunate și mai solide din noua Europă”.

(Din «Noua Românie în noua Europă», conferință ținută la 6 iunie1921 la Societatea Regală Română de Geografie, prezidată de regele Ferdinand și prințul Carol)

„Da, domnilor, în urmă cu 25 de ani am început să cercetez Carpații și de la început a fost nevoie să viziteze ambii versanți. De câte ori, oare, am trecut 17 frontiera? Nu mai știu. De câte ori a fost nevoie să-mi vizez pașaportul…? Mărturisesc că nu a fost întotdeauna în regulă. Și totuși eram în perfectă legalitate atunci când am fost arestat de unguri la Orșova. Slavă Domnului, o asemenea aventură nu mi se va mai putea întâmpla, cu toate că mâine dimineață plec tocmai la Orșova… În orice caz, dacă m-am ridicat de nenumărate ori împotriva acestei frontiere trasate pe crestele munților pe care-i studiam, nu am întârziat să mă pronunț dacă este legitimă, constatând pretutindeni că ea separa populații vorbind aceeași limbă, având aceeași origine. Dar când s-a vădit că temeliile vechii Europe se clatină, am dorit și eu, ca și dumneavoastră… ceea ce în chip fericit s-a realizat acum”. (p. 67)

(Din «Cuvântarea profesorului Emm. de Martonne la banchetul oferit de Societatea Regală Română de Geografie în cinstea sa la 7 iunie 1921», «Emm. de Martonne. Lucrări geografice despre România», Edit. Academiei Române, 1985, București, p. 66-67)

„Este evident că anunțarea unei excursii conduse de un profesor francez și alcătuită în parte din francezi, a provocat manifestări de devotament ce nu s- ar fi produs față de o excursie universitară obișnuită; mă întreb totodată dacă în Franța s-ar putea dobândi, în condiții analoage, înlesniri așa de mari (…). A trebuit să ajungem aici. Universitatea din Cluj ne-a arătat calea. Studierea programului excursiilor ne-a luat peste o lună. Am fixat liniile generale. Punerea la punct a fost făcută de o comisie ce cuprindea, sub conducerea mea, pe cei doi colegi geografi din Cluj, profesorii Vâlsan și Meruțiu, cu asistentul Vuia, profesorii Murgoci din București, David din Iași, Brătescu din Constanța, asistentul Mihăilescu din București”. (p. 71)

„Manifestații de simpatie pentru Franța, uneori impozante, întotdeauna emoționante, ne-au întâmpinat pretutindeni, până în cele mai mici centre (…). În multe din aceste mici centre a fost prima dată și probabil va fi și ultima dată pentru mult timp că va fi fost văzută o excursie condusă de un profesor de la Sorbona. Această vizită a deșteptat sau redeșteptat sentimente de care noi nu am putut decât să beneficiem. Experiența dobândită într-un semestru de învățământ într-o universitate românească arată că acest deziderat al prietenilor noștri, asumat de Misiunea Poincaré, poate fi perfect îndeplinit chiar de un profesor titular de la Sorbona.”

„Tânăra universitate românească din Cluj, ce ne-a solicitat cu insistență concursul pentru a-și dezvolta activitatea sa, merită să fie ajutată, căci se justifică truda de a te amesteca în viața sa. Am găsit aici un mediu simpatic, unde cel ce lucrează nu are, precum la noi, sentimentul de a se afla izolat în specialitatea sa. Am aflat aici un institut de geografie înzestrat cu mijloace de acțiune ce lipsesc la Sorbona, în ciuda unei colecții mai bogate, unui personal didactic mai numeros și unui număr de studenți cu mult mai mare”.

„Reiese din această experiență că nici un învățământ nu valorează ca funcție geografică cât o serie continuă de excursii conduse de un profesor. Repet, nu vom avea o adevărată școală de geografie atât cât nu vom fi găsit mijloacele de a realiza acest deziderat esențial”.

(«Un semestru de învățământ geografic la Universitatea din Cluj/România» în Emm. de Martonne. Lucrări de geografie despre România, vol 2, Edit. Academiei Române, 1985, București, p. 71 și p. 74; articolul original a fost publicat în Revue internationale de l’enseignement, Paris, 1922).

«Emmanuel de Martonne și România. Activitatea și opera lui Emmanuel de Martonne. Reverberații în anul Centenarului Marii Uniri», Conf. univ. dr. Vasile Loghin