Se pare că invitația electorală a anului 2024 nu mai este „VOTAȚI RĂUL CEL MAI MIC”, ci „VOTAȚI PROSTUL CEL MAI MARE”. Căci patru candidați la președinție a prezentat ANTENA 3 CNN (de ce patru și nu opt? de ce opt și nu zece? etc.) și cred că nu a fost nicio surpriză pentru popor că locul codaș, dar cu coroniță -deoarece, dacă e să-l credem pe fostul ambasador Adrian Zuckerman, acela este ALESUL Licuricioiului -a fost obținut de Nicu Ciucă.
Cu dânsul, strădania de a mai șlefui ceva, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, este inutilă, este cronica unui eșec anunțat. Poți să-i livrezi întrebările înainte de prezentarea în „concurs”, poți să-l pui să învețe pe dinafară răspunsurile, poți să-i dai DOUĂ CĂRȚI pe care să-și sprijine palma pufoasă (asta ca să-l rușineze pe Băse-Petrov, cel ce punea „totul pe-o singură carte”), poți să-l folosești pentru a revigora fobia pentru CIUMA ROȘIE, poți gâdila sensibilitatea votantului aducând nepoțica de câțiva ani într-un spectacol din care n-ar avea ce să înțeleagă, dar nu poți stoarce dintr-un IQ subunitar un model de gândire logică și coerență!!!
Consilierii domniei-sale sunt, probabil, niște dinozauri pedeliști, căci altfel nu-mi pot explica strategia „dă campanie”, rudimentară și penibilă, cu pancarte tipărite și împărțite așa-zisului public format din susținători care, la un semn al „liderului de grup” afișează sloganuri idioate anti-PSD. Iar „catindatul” Ciucă postează cu mândrie mizeria asta de fotografie pe pagina lui de FACEBOOK, deși dânsul încă stă cu ambele fese (bine reliefate) pe canapeaua guvernamentală, împreună cu „ciuma roșie”. Entorsa logică se pare că nu-l deranjează și nici paradoxul grețos.
Așa cum am spus de mai multe ori, eu nu cred în fraudarea masivă a alegerilor. Pot să cred în „mici reglaje” subterane, când scorurile unor candidați sunt sensibil egale, dar nu cred că sute de mii sau milioane de voturi pot fi balansate de la un candidat la altul.
De aceea, dacă din alegerile astea va ieși învingător Nicu Ciucă, înseamnă, pur și simplu, că doar atât ne duce mintea și ar fi bine ca în următorii ani să nu mai dăm vina „eu n-am știut” și pe „mie mi s-a părut”…
Fotografia este luată de pe pagina președintelui PNL și reprezintă o secvență din spectacolul electoral «Un președinte în fața națiunii» organizat de ANTENA 3 CNN la Palatul Parlamentului, pe 28 octombrie 2024, show al cărui protagonist a fost Nicolae Ciucă.
Autor: Luminita Arhire
PNL va avea soarta PNTCD-eului, va dispare.