Inflația a fost una din temele majore ale campaniei electorale abia încheiate în SUA. Sondajele au arătat cât se poate de clar îngrijorarea votanților americani în chestiunea inflației iar dl. Trump a folosit această îngrijorare în campania sa electorală învinuind administrația Biden- Harris pentru creșterea inflației. Realitatea economică este însă diferită de realitatea electorală, inflația scăpată de sub control care a caracterizat primii doi ani ai administrației Biden-Harris a fost pur și simplu generată în timpul primei administrații Trump, practic dl. Trump a luat decizia de tipărire a banilor care au provocat inflație în timpul administrației Biden- Harris.
Creșterea masei monetare M1 în timpul administrației Trump a avut printre consecințe creșterea prețurilor în timpul administrației Biden Harris.
După cum știm de la von Hayek – dar și dinainte de acesta – expansiunea monetară, inflația, nu se propagă instantaneu și uniform. Există un ecart de timp între momentul tipăririi banilor și apariția inflației, știm că prețul anumitor bunuri și servicii va crește înaintea altora în vreme ce alte bunuri și servicii vor fi mai rezistente la inflație căci modul în care cantitatea nou tipărită de monedă pătrunde în economie este diferit de la un episod inflaționist la altul.
Modul în care economiștii au definit inflația a evoluat în paralel cu evoluția monedei, în paralel cu tranziția dinspre standardul aur către monedele fiduciare. Dacă atunci când dl. Nixon a închis fereastra de convertibilitate în aur a dolarului, inflația era definită ca o creștere a masei monetare, în prezent economiștii mainstream definesc inflația ca fiind creșterea generalizată a prețurilor. Dl. Trump a exploatat în cursul campaniei electorale noua definiție a inflației. Practic dl. Trump a produs – conform definiției clasice – inflație tipărind monedă însă această inflație nu s-a manifestat determinând creșterea prețurilor – conform noii definiții – decât în mandatul Biden-Harris iar astfel dl. Trump a putut plasa responsabilitatea apariției inflației în tabăra stângii. Stânga nu a putut contracara argumentul specios propus de campania electorală a domului Trump căci a estimat că riscul ca populația să înțeleagă modul în care este manipulată moneda este de departe mai important decât riscul revenirii domnului Trump la putere.
Este corect din punct de vedere economic și legitim electoral ca tema inflației să fie în centrul politicilor noii administrații Trump-Vance. Modul în care această administrație va aborda tema inflației va da caracterul noii administrații. Dacă administrația Trump-Vance va opera cu definiția clasică a inflației aceasta va provoca o revoluție reacționară căci se va aborda inevitabil tema socializării monedei. O administrație cu adevărat revoluționară va desocializa moneda iar lumea se va întoarce către standardul aur, se va întoarce către realitatea economică. Dacă însă noua administrație Trump-Vance va opera cu definiția modernă a inflației, soluțiile propuse de aceasta nu vor fi revoluționare, vor fi tratamente simptomatice aplicate unui pacient aflat într-o fază avansată a unei boli care necesită tratamentul cauzelor acesteia, soluțiile parțiale vor conduce, în cele din urmă, la eșecul administrației, la eșecul oricărei reforme.
Dl. Trump și-a împrumutat numele unui zgârie-nori de 98 de etaje inaugurat în 30 ianuarie 2008, adică la începutul crizei cauzate de creditele ipotecare subprime, în corelație cvasiperfectă cu indicele zgârie-norilor care ne spune că, după o explozie a construcțiilor de tip zgârie-nori, va urma negreșit o criză economică. Acest indice formalizează un fapt simplu, anume că expansiunea monetară, efectul Cantillon, favorizează piața imobiliară, dar și faptul că oricărei expansiuni monetare îi corespunde și o cădere subiacentă. Practic dl. Trump, personalitatea expansivă, bombastică a acestuia sunt produsele expansiunii monetare, dl. Trump este un cantillonar, averea acestuia este făcută ca urmare a faptului că are și a avut mereu un al șaselea simț pentru ciclurile economice generate în laboratoarele FED prin manipularea monedei. Dl. Trump nu este vreun ideolog marxist al socializării monedei sau, dimpotrivă, un austriac dogmatic precum este cel care scrie acest text. Domnul Trump este un om practic, un om talentat, un om obișnuit să speculeze profitabil deciziile FED, dar care se află acum în situația de a decide dacă va desființa FED pentru a reveni la standardul aur sau dacă va continua business as usual. Tocmai talentul, tăria psihică, flerul și îndelungata experiență practică într-o piață deformată de intervenția statului în economie prin manipularea monedei fac ca dl. Trump să fie un președinte care să încerce mai degrabă coexistența cu FED, dl. Trump nu este un doctrinar care să riște un conflict frontal cu FED și cu ceea ce reprezintă FED căci FED reprezintă sursa răului în societate și în economie, este începutul și sfârșitul luptei pe care o are în față oricare administrație care vrea să readucă SUA dinspre fals economic și minciună către realitate economică și adevăr.
Acest text nu dorește să confirme teza stângii politice, anume că dl. Trump este un mincinos etc, dimpotrivă. Ceea ce autorul acestui text dorește să arate este faptul că percepția realității – chiar și a realității economice – tinde să fie dificil de formalizat în climatul intelectual dominat de intelectualii aparținând stângii marxiste. Așa după cum am arătat mai sus, chiar și realități simple precum inflația nu pot fi măcar percepute corect în absența unui ansamblu ideatic, în absența unei Weltanschauung care să ne ghideze. Prima administrație Trump a eșuat într-o multitudine de lupte minore de ariergardă – acum demult uitate – cu un sistem marxist extrem de etanș și de coerent tocmai pentru că pragmatismul funciar al domnului Trump este refractar către sistem și ideologie refuzând oferta ideologică formulată de domnul Steve Bannon sau diferite oferte libertariene. Prezența a unor oameni străini de ideologie precum dl. Musk într-o a doua administrație Trump face ca o revoluție reacționară – așa cum zadarnic speră autorul acestui articol – să fie nu doar improbabilă, dar și sortită eșecului. În absența unei ideologizări rapide și masive de inspirație Vance etc a doua administrație Trump va fi un un eșec, un recul al libertății.
Autor: Ovidiu Tânjală