Am avut în liceu, la Istorie, un profesor minunat, Aurel Dorcu, iar el m-a învățat că nimic nu se petrece în lume fără un anume tip de cauzalitate, iar dacă analizezi niște fapte istorice, trebuie neapărat să fii capabil să le așezi în contextul istoric care le-au creat. Acest lucru mă face să fiu liniștit inclusiv în ceea ce privește agitația din jurul alegerilor celor mari și, desigur, a șoriceilor! Trump a fost dat jos prin furt calificat, atât de evident încât a fost una dintre cele mai usturătoare palme pe care imperiul prăbușind și le-a dat el însuși pentru a se salva. A semănat oarecum cu scindarea imperiului roman. Dar, situația este în mișcare și Sistemul s-a văzut pus în fața faptului împlinit, un război în toată regula cu Rusia și un altul în care Israelul riscă să fie șters de pe fața pământului, așa că nu se mai putea merge mai departe cu democrații, nici chiar dacă ar fi aruncat-o în luptă pe nevasta lui Obama, mult mai solidă din toate punctele de vedere decât vesela din nimic, Kamala. De data asta trebuie arătat că America este hotărâtă să-și păstreze atributele de singur jandarm mondial, așa că Trump nu numai că a câștigat ci a fost lăsat să o facă într-un mod incontestabil. Splendidă revanșă, aș zice, dacă nu aș fi fost învățat, cum spun, să gândesc în context istoric.
Administrația Trump nu va putea face nimic. Istoria curge năprasnic peste cei care nu sunt capabili să învețe din propriile greșeli. Se va lupta cu imigranții și o va face în mod extrem de dur, deoarece aceștia nu sunt apărați de nimeni. Sistemul s-a pus la adăpost dându-i lui Trump toate jucăriile, dar nu cred deloc că i-a dat și cheița cu care să le pornească. Ați mai auzit ceva despre insula fericirii a lui Epstein și despre numele grele care au vizitat-o? Nimic. Epstein a fost sinucis și subiectul a devenit tabu. Nu știu dacă și insula, dar ce importanță mai are?
Germania o ia la vale, Israelul este într-o situație absolut fără ieșire de salvare, iar omenirea a pierdut deja trei zile zgâindu-se la spectacolul mediatic al alegerilor absolut democratice, libere și cum mai vreți voi să le spuneți.
Singurul moment interesant al acestor zile a fost chipul Kamalei Harris la discursul de adio. Nu mai avea nimic din masca aiuritoare a râsului la orice prostie. Sigur, era marcată, deoarece a realizat, în sfârșit, cel puțin așa sper, că a fost pe post de iepuraș și o umbră de consternare i-a trecut pe chip. A fost, pentru câteva secunde, un om adevărat. Sistemul o va proteja și o va întreține pe mai departe, acum nu mai are niciun fel de griji pământene.
La noi, jurnaliștii lui pește au și început să se întrebe cât de apropiați sunt Ciucă sau Ciolacu de Trump, adică, dragă doamne, suntem cu arma la picior, gata să slujim Sistemul. Și suntem, de vreme ce chiar Sistemul însuși a dat ordin sistemuțului românesc să-l scuipe le Coldea ca să nu se vadă peisajul plin de minunile globalismului și ale afacerilor pe care serviciile secrete le fac în ceea ce aș numi economia paralelă.
Nu vreau să fac previziuni deoarece sunt de-a dreptul speriat acum, America s-a baricadat mai solid ca niciodată, mimează democrația ca un buldog gata să sfâșie, UE este un fel de traseistă lăsată pe câmp fără bani și fără pardesiu, iar România, sărăcuța, cred că s-a îmbolnăvit de gâlci, căci nu se mai aude nimic demn de luat în seamă.
Cam asta cred că este ultima mea luare de poziție față de politică, mă grăbesc să-mi termin proiectele culturale căci nu se știe, dar am sentimentul că vine peste noi o iarnă cum nu s-a mai văzut decât în celebra replică shakespeareană, „iarna vrajbei noastre…”!
Să fiți sănătoși și să aveți noroc!
Autor: Mihai Malaimare
