Dilematicii în derută

1

Cea mai ridicolă specie socială este „creștinul de dreapta”, care și-a făcut idol din Occident și nu înțelege deloc lumea în care trăiește, întrucât neoliberalismul i se pare firesc. Nu-i observă latura tiranică, întrucât dragostea față de capitalism este obsesivă, ca și ura față de ruși, chinezi șamd.

Pozițiile lor sunt belicoase: zbiară că e nevoie neapărată de război, vor să bage la pușcărie pe toți cei care au o altă opinie față de ei (putiniști, bien sûr), asta deși vor să se arate că public că sunt epitoma civilizației. „Civilizația” lor i-a împins să îmbrățișeze, în plandemie, cele mai abominabile măsuri liberticide. Cu cât tirania este mai gonflată, cu atât se simt mai în siguranță.

Alegerea lui Trump îi inconfortează, ca să mă exprim eufemistic. Ceata lui Pițigoi a fost dintru începuturi contra lui. Au fost pro sociopata Hillary, iar acum au cochetat cu imbecila cosmică Kamala, tot așa cum, pe plan intern, au găsit virtuți lui Barna, respectiv Lăsconi.

Acum sunt într-o adorabilă derută. Ca și în momentul în care au constatat că propunerea lor de a modifica data paștelui pe calapod catolic a fost ignorată de Sf. Sinod.

Așteptăm replierile necesare supraviețuirii după ce Trump – care rezistat la două tentative de asasinat – va opri finanțarea piticului dement de la Kiev.

Autor: Iulian Capsali

1 COMENTARIU

  1. Iar cind Trump va proceda efectiv la ”intoarcerea foii” ii vom vedea pe cei evocati mai sus cum devin cei mai inflacarati sustinatori si lingatori de noua administratie de la Casa Alba.
    Eu, care am citeva decenii mai mult decit dvs., ma incumet sa afirm ca, din aceasta categorie, a dilematicilor, d bolsevicii veniti pe tancurile sovietice au recrutat cei mai cruzi ”entuziasti si loiali” activisti ai anilor ’50.
    Tot din rindul lor au fost numiti sefi in noua Securitate, primari de orase etc.
    Ce a urmat se mai stie, dar ”specia” nu a disparut si va exista cit veacul !
    Multe salutari !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.