Un ierarh cu o vastă cultură, născut chiar pe meleagurile vasluiene a fost Ioan (Iacov) Antonovici. A văzut lumina zilei în cătunul Similișoara, comuna Bogdana, din județul Tutova, la 18 noiembrie 1856, tatăl lui fiind cântăreț bisericesc, iar mama casnică. Prima clasă primară o urmează în comunele Bogdana și Chițoc cu întreruperi (1865-1868), din cauza îmbolnăvirii sale. Celelalte trei clase primare le-a urmat la Școala nr. 1 de pe lângă biserica Vovidenia din Bârlad (1869-1871). După ce a absolvit cursurile Seminarului din Huși (1872-1876), continuă pe cele ale Seminarului Veniamin de pe lângă Mănăstirea Socola din Iași (1876-1879).
Revine în Bârlad și funcționează ca institutor la pensionul profesorului Ioan Popescu (1879-1880). Se căsătorește la 24 februarie cu Ana Teodor Ursulescu, cu care a avut șase copii care au devenit profesori, magistrați și pictori. Este miruit diacon la Biserica Sf. Ilie din Bârlad, la 3 septembrie 1880, unde în 1881 devine preot. În același an, este numit profesor de religie la Școala secundară de fete «N. Roșca Codreanu».
Între 1885-1892 a urmat cursurile Facultății de Teologie din București. Revine în Bârlad, unde este numit paroh al Bisericii Sfântul Ilie (1892-1912), funcționând simultan și în învățământ, predând filosofia și limba română la Școala Normală de băieți, religia la Liceul «Gheorghe Roșca Codreanu» și la Externatul secundar de fete.
Din 1879 începe să urce treptele ierarhice bisericești. Astfel, este ales în două legislații, 1897-1900 și 1900-1903, membru în Consistoriul Eparhiei Huși, al cărui președinte devine între 1906-1909.
În 1909 devine membru în Consistoriul superior bisericesc, unde rămâne până în 1918, când la 18 iunie a fost hirotonisit arhiereu, primind numele de Iacov Bârlădeanu, devenind și locotenent de episcop al Eparhiei Hușilor, post în care rămâne până la 1 noiembrie 1921.
În această perioadă, a devenit vicar al Episcopiei din Huși, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei (1 noiembrie 1921), egumen al Bisericii Sf. Spiridon din Iași (noiembrie 1921-29 martie 1923). La 29 martie 1923, a fost înscăunat episcop al Eparhiei Dunărea de Jos cu sediul la Galați, iar peste un an, la 19 martie 1924, episcop al Eparhiei Hușilor. În timpul ultimului episcopat a construit noua clădire a Seminarului, a înființat un muzeu, a reorganizat «Buletinul Eparhiei Hușilor». A mai deținut și alte funcții, cum ar fi protoiereu al județului Tutova, inspector școlar al aceluiași județ, consilier comunal de Tutova, senator (1931). A fost ales membru al Comisiunii Monumentelor Istorice din județul Tutova pe lângă Academia Română, iar la 7 iunie 1919 a devenit membru de onoare al înaltului for științific, membru al Societății Franceze de Istorie. Fiind un om de mare erudiție, a avut strânse legături cu B.P. Hașdeu, Petre Rășcanu, A.D. Xenopol, N. Iorga. A fost însărcinat de Academia Română cu cercetarea documentelor istorice ale județului Tutova, fiind premiat de trei ori. În 1906 a fost premiat cu medalia de aur și placheta de colaborator al Expozițiunii jubiliare cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie a lui Carol I.
Încetează din viață după o lungă suferință la 31 decembrie 1931, fiind înmormântat lângă catedrala episcopală.
Lucrările sale cele mai importante: «Geografia comunei Bogdana din județul Tutova» (București 1889), «O călătorie la Mănăstirea Putna» (Bârlad 1904), «Istoria comunei Bogdana» (Bârlad 1906), «Frații Gheorghe și Neculai Codreanu» (Bârlad 1908), «Documente bârlădene» (vol. I, Bârlad 1911; vol. II, Bârlad 1912; vol. III, Bârlad 1915; vol. IV, Bârlad 1924; vol. V, Huși 1926), «Un dascăl ardelean la Bârlad: Ioan Popescu» (Huși 1928). A colaborat cu diferite articole la următoarele publicații: «Biserica Ortodoxă Română», Făt-Frumos», «Ion Creangă» (revistă folclorică înființată de el), «Miron Costin», «Paloda», «Vocea Tutovei» și «Ramuri» (Craiova).
Autor: Nicolae IONESCU
