Mvai… am plâns! Ăștia nu înțeleg. Sunt de-a dreptul înduioșători. Lacrimile lui Jimmy Kimmel, mucii lui Stephen Colbert, furia lui Rachel Maddow și John Oliver, jelania babetelor din rubrica de Lifestyle și isteria lucioaselor de la Hollywood sunt ca o dulce alinare pentru mulțime. Nu stârnesc revolta maselor, ci satisfacția acestora. Cât era de greu să-ți dai seama că nu poți trolla publicul un mandat întreg fără să te coste mai târziu? Oamenii de rând s-au săturat de predicile afectate ale acoliților lui Epstein, Weinstein sau Diddy. Îmbuibații de pe Insula Distracției, vedetele care se pupau pe gură cu proxeneții de război, nobilimea de mucava și intelectualii arvuniți sunt profund detestați de majoritate. Hollywood-ul a pierdut și puținul capital de imagine pe care îl mai avea. După ani de zile de psihoză ideologică, excese și scandaluri sexuale, oamenii s-au săturat de vedete. Voiau să fie amuzați de clovni, nu conduși de aceștia.
Pe Harris a tras-o în jos faptul că s-a aliat cu toată viermuiala aia din Beverly Hills. Lumea și-a amintit de spumele lui Sean Penn despre cum ar trebui să folosim armamentul nuclear împotriva rușilor. Apoi de crizele lui de Niro la adresa alegătorilor. Apoi de bâțâiala tâmpitelor care amenințau că fug din țară și tot așa. A curs memăria împotriva tuturor. O mamă cu doi copii flămânzi și rate la mașină nu dă două parale pe îngrijorările lui Cate Blanchett sau pe istericalele lui Oprah Winfrey. Astea sunt decolate pe altă planetă dacă au senzația că femeile obișnuite rezonează cu problemele unor dive multimilionare. Bărbații care se îngrijorează că n-au bani să facă plinul sau să-și îmbrace copiii nu pleacă urechea la dramoletele electorale ale lui George Clooney. Le-au adus ăștia pe J-Lo și pe Taylor Swift să vândă Kamala Harris? Who gives a fuck? Fanele lui Swift au paișpe ani și nu votează, iar cocălăresele mobilizate de Jeni de la Bloc au trei neuroni și nici nu știu cum arată o secție de vot. Cu ce vedete vindeai tu Kamala Harris la niște amărâți? Mai ales după ce elita asta i-a certat ani la rândul că bebelușii lor poluează și că părinții ar trebui să rămână săraci ca să salveze planeta. Asta în timp ce ele se duceau cu avioanele personale la întrunirile ecologice și ardeau juma de tonă de motorină pe oră cu iahturile pe la Cannes.
Toată aroganța asta a fost răsplătită. Dinastia Hollywood s-a compromis definitiv cu toți idioții care au ales să-și murdărească arta implicându-se în păruielile CIA și meschinăriile politice de cartier. Vedetele au vândut ură, războaie, ideologii, jafuri economice și politicieni murdari. Fix ce nu voia să cumpere mulțimea care venise pentru distracție. Lumea se schimbă și merge mai departe, oricât ar insista ăștia s-o tragă înapoi. Electoratul se împrospătează într-un mod neplăcut pentru ei. Boomerii mor acușica, GenX mai au un pic și ies la pensie, iar milenialii schimbă prefixul cât de curând. S-au trezit cu familii și responsabilități, într-o societate în care bătrânii „eroii ai democrației” i-au mințit și le-au tras preșul de sub picioare. GenZ se dezmeticește ușurel și vede ce perspective de viitor nu mai are. Locuințe prohibitiv de scumpe, locuri de muncă instabile, inflație galopantă, sclavie corporatistă și bancară. „You’ll own nothing and be happy”. În condițiile în care hodorogii care au stricat lumea vor să trimită tineretul pe front ca să moară tot pentru averile oligarhiei. Tot ce au învățat copiii despre lume nu mai este valabil. Nu mai există joburi din care te poți pensiona. Nu mai poți crește 2,5 copii din 40 de mii de coco pe an, ca în filmele anilor 90 despre visul american.
Încrederea în presă și vedete e la un minim istoric. Nu mai crede nimeni în știri. Nu se mai uită nimeni la Premiile Oscar sau Globurile de Aur. Simpatia pentru actorii milionari și vedetele de televiziune s-a cam stins de pe fața pământului. Consumatorii se uită la mulți dintre ei cu un amestec de scârbă și deznădejde. Filmele, muzica și jocurile lor încărcate de conținut ideologic abia dacă își mai recuperează bugetele de producție. Asomarea mulțimii cu spectacole, păpușele Star Wars și filme cu supereroi a devenit mult mai dificilă. Corporațiile de divertisment pierd bani cu nemiluita pe modelul ăsta de afaceri cu reeducarea ideologică. Toate talk-show-urile de divertisment sunt în colaps de audiență încă de pe vremea când s-au retras Letterman și Conan O’Brien. Formatele politice îmbâcsite, cu răspunsuri de 30 de secunde și publicitate la cremă de reumatism, au rămas pentru talibani, analfabeți funcțional sau amărâți care nu au acces la net. Podcast-urile în format lung rup în două toate televiziunile de știri la un loc. Oamenii se înghesuie să asculte răspunsurile explicate pe îndelete. Tucker Carlson a devenit mai mare decât Fox News în secunda în care a fost dat afară. Formatul relaxat al lui Rogan a cam îngropat capetele vorbitoare de la televizor. Chiar dacă nu-ți plac toți invitații lui, chiar dacă și Rogan aberează uneori, măcar îl poți asculta pe îndelete și-ți poți forma o opinie proprie. Înțelegi că, în trei patru ore, e imposibil ca discuțiile să n-o ia pe arătură, dar ai timp să aprofundezi și să analizezi lucrurile de capul tău. Fără să te înjunghie în timpane toate toroipanele de presă care întrerup firul conversației de frică să nu adoarmă bunicuțele în fața televizorului.
Interviul cu Trump a făcut mai multe vizionări decât au avut toate televiziunile de știri care au duduit împotriva lui. A rupt pe genunchi la audiențe, cu toată manipularea algoritmică făcută de Youtube care a refuzat să-l urce în trending, deși avea 33 de milioane de vizionări în mai puțin de două zile. A rupt în condiția în care l-au sabotat la indexare și nu putea fi găsit în prima zi nici căutând episodul după nume. Harris a fost efectiv imbecilă că nu s-a dus, deși bănuim cu toții că n-ar fi rezistat să vorbească trei ore de capul ei. A fost o greșeală gravă să impună un format arhaic, de 40 de minute, în care Rogan trebuia să se ducă la ea ca s-o asculte cum citește răspunsurile de pe foaie. Joe Rogan e o instituție cu penetrare mai mare decât CNN, FOX și MSNBC la un loc. Face miliarde de vizualizări. Are potențialul de a-ți aduce milioane de voturi. Nu vine instituția la tine. Tu te duci la instituție, cum te-ai fi dus la oricare alt trust media, dar idioții nu înțeleg efectiv ce este internetul sau cum se folosește. CNN cântă singur în veceu comparativ cu ce audiențe fac comicii, jurnaliștii sau profesorii de pe net. Youtube, Spotify, Rumble, Odysee, X, TikTok, Facebook, Telegram, Reddit, forumurile, darkweb-ul… diversitatea vocilor și varietatea opiniilor este atât de mare încât presa mainstream a devenit efectiv penibilă cu litania ei monotonă. Când auzi vreun amic propagandizat la cap cum recită titluri BBC sau WaPo, te bufnește și râsul. Cine dracu mai citește așa ceva în afară de femeile de serviciu și portarii de pe Wall Street? Ăsta e analfabetism informațional. Înseamnă că nu știi să folosești internetul. Te apucă hlizeala pentru că poți asculta patru ore de context discutat de niște oameni cu gura lor. În secolul 21 nu mai poți lăsa presa să-ți traducă ce-au spus oamenii ăia într-un titlu mincinos de cinci cuvinte. Lumea s-a prins demult că presa „legacy” trunchiază totul. Editează și răstălmăcește în sloganuri scurte niște evenimente care au nevoie de un context mult mai larg și de o discuție fără istericale.
Presa mainstream nu mai e mainstream. A devenit periferică. A rămas pentru talibanii care agită pumnul ca un reflex pavlovian când li se prezintă imaginea cu maimuța zilei: „Pe cine detestăm noi astăzi. Nu veți crede! Nucleara! Informația bombă a momentului!”. Presa veche, monolitică, nu-și mai scoate banii nici din trafic, nici din abonamente. E dependentă de corporații donatoare și de contracte cu clasa politică. Publicul ei e pe ventilație mecanică. Și când încearcă un format modern de genul podcast sau streaming pe social media, ați văzut că se blochează tot la șablonul de televiziune. Dau jdemii de coco pe lumini și camere, pe vestimentație și mobilier. Apoi sunt bățoși, birocratici și paralizați emoțional. Vorbesc tot în limba televiziunii de știri. În crize, titluri scurte și opinii de zece secunde. Sunt tot în studio, nu la o discuție lungă cu cafeaua în mână. Podcast-ul ideal ăsta e – trei amici în tricou care discută calm la o țigară pe canapea. Nu mumii birocratice împăiate, la costum și cravată, pe care le-au adus serviciile cu stivuitorul în emisiune. Un puștan face mai multă audiență filmând cu telefonul la el în apartament, decât fac ăștia cu carele de reportaj și studiouri de milioane de euro. Până se mișcă presa cu un articol de șase rânduri, apar trei mini-documentare pe Youtube despre evenimentul respectiv. Dacă vrei să știi ce gândesc oamenii ca Trump, Bobby Kennedy sau Bernie Sanders, îi asculți cum vorbesc trei ore la unul în sufragerie. Nu zece secunde pe CNN.
Cui dracu’ îi pasă ce crede Lady Gaga despre alegeri, ca să se mai uite lumea în gura lui Jimmy Kimmel sau alții ca el? Norocul multora e că sunt difuzați în gări și aeroporturi, că altfel nu mai știa nimeni că există. Îți ține Google artificial în capul paginii, că altfel trebuiau să ne trimită mail-uri ca să știm că sunt vii. Ultima bătălie este pentru controlul motoarelor de căutare. Rețelele sociale sunt pe jumătate îngropate. Televiziunile sunt cam pa. Tot aparatul mediatic a cântat la unison în ultimii opt ani și tot n-a reușit să miște electoratul. Fosilele vechiului regim propagandistic și traficanții de panică își vor da obștescul sfârșit în mod natural, odată cu trecerea generației care se mai uită în gura lor. Că și-ăștia se mai uită doar pentru își amintesc că trebuie să-și ia pastila de tensiune la ora la care începe emisiunea. Cu ce vor fi înlocuite aceste fosile este o altă discuție și mai deprimantă. În epoca AI, în care conținutul generat automat domină toate platformele, rămâne la fel de greu să afli ceva pe bune. Algoritmii care forțează percepțiile mulțimii sunt din ce în ce mai bolovănoși.
Trăim în era fosilizării vechiului sistem, a deconectării de la firul narativ însăilat de o aristocrație îmbătrânită care nu se poate adapta. Guriștii lor se zbat împotmoliți în mlaștinile de smoală ca dinozaurii. Ultima generație de vedete de televiziune și prima generație de vedete create pe internet urmează să se pensioneze cât de curând. Faptul că plâng în direct și își înjură până și publicul care le-a rămas este un semn de disperare. Nu mai impresionează pe nimeni. Refuză să-și accepte extincția cu demnitate. Sunt ca actrițele alea porno care trebuiau să se retragă acum un deceniu, dar nu și-au pus bani de-o parte, iar acum sunt forțate să-și împingă la loc prolapsul rectal ca să mai dea o tură prin fața camerelor. Atât despre politică până după alegerile noastre. Mă duc să mă culc, că n-am dormit toată noaptea de tristețe că plâng vedetele în America.
Autor: Dan Pavel
