Cam așa stau lucrurile și poate chiar aici aici se găsește și motivul pentru care cei din fruntea sistemului se gândesc să anuleze primul tur. Avem aici un bun barometru, în orice caz mai bun decât sondajele comandate interesat de unii și alții: 9 mii au reacționat la postarea Digi 24 privind „răzgândeala” lui Ștefan Mandachi: 2,6 râzând, iar peste o mie cu furie, rămânând doar 5,4 mii favorabili; 7,3 au reacționat la un comentariu favorabil lui Georgescu: doar aproape 600 amuzați, restul pozitiv, adică 6,7 mii cred că „Georgescu e spaima hoților și televiziunilor”. Deci 5,4 mii la 6.7 mii
…E groasă! E groasă rău pentru cei obișnuiți să fie stăpânii inelelor din acest simbol: %, riscă să fie trimiși să „fugă cu cercurile” din același simbol. Trebuie să facă ceva și se gândesc la orice, inclusiv la anularea alegerilor, chiar dacă, pe undeva, realizează probabil că asta înseamnă ridicarea ultimului văl de pe mascarada asta pe care o numesc ritos „democrație”.
Nu e democrație, vă pot spune, am făcut 4 ani de școală cu „democrația” … Democrația înseamnă alegeri reale, ascultarea celuilalt, echilibru între candidați, asigurarea egalității lor de șanse, echilibru, imparțialitate din partea presei sau asumarea deschisă a susținerii, înseamnă corectitudine, fair-play, libertate de exprimare, libertate de a alege, în cunoștință de cauză…
Când deschizi televizorul, pe orice post de știri, dar nu numai (chiar și pe cele sportive), și realizezi degrabă unilateralitatea pozițiilor, campania furibundă împotriva unuia dintre candidați, când vezi clar că nu există practic decât un singur candidat dintre cei doi care are libertatea de a-și exprima pozițiile, poți să crezi ce vrei, poate să-ți și placă, mai ales dacă susții pe cine vor ei, dar trebuie să fii sigur că ce vezi …Nu e democrație!
Ce se întâmplă nu are nicio legătură cu modul teoretic de funcționare a democrației. Și dacă teoria nu se aplică în practică – și nu se aplică!, teoria nu are corespondent în realitate, și nu are. E un simulacru, o mascaradă infernală, o nebunie poate.. Dar nu e democrație! (Nu sunt un susținător al lui Georgescu, are unele părți din discurs pe care le apreciez, altele care chiar mă îngrijorează, cum mă îngrijorează că o prompteriță care nu știe nimic despre nimic ar putea ajunge președintă. Nu e vorba despre asta aici, propriu zis, despre alegerea mea, ci despre manipularea nesimțită a televiziunilor, despre ipocrizie, și, mai ales și în final, despre pervertirea și degradarea totală a unui sistem care ar trebui să ne slujească tuturor, „democrația”, și doar unora (și acest lucru este valabil, bineînțeles, începând de la alegerile noastre, politice sau de orice alt fel), prin uzurparea sa de către niște ticăloși, farisei și mizerabili, politicieni și presă, și ‘telectuali. Despre asta e vorba! În vreme ce o mare parte a „opiniei publice”, a poporului a fost aruncat peste bord și se mai găsește doar într-un colț al unei postări de televiziune a sistemului …Iar acum vor să le interzică și TikTok-ul …și tot fără ca ei să-și reproșeze ceva!)