FeaturedPamflet

O, Rusia, salvatoarea elitei românești!

O, Rusia, salvatoarea elitei românești! Dătătoarea de garagață. Fără tine, guriștii sistemului nu mai făceau audiențele. Nu mai rupeau procentele. Nu mai ciupeau bugetele de presă și influencing. Nu puteau ascunde pagubele jafului. Nu-și mai împingeau candidații cu bucile în patriotism ca să li se vadă formele corect. Se mănâncă excepțional din tine, Rusia. Ești ultimul subiect rămas pe tavă, în vremurile astea de inaniție editorială. S-au năpustit cu toții pe mămăliga asta cu o foame cum nici la pandemie n-am văzut. Mai multă isterie ca acum n-a fost nici în primele zile de invazie, când alergau căcați la cur toți luptătorii noștri de tastatură. Credeau că trec rusnacii Prutul călare pe măgăreață, cu o bere la pet, cu zece ceasuri la mână și mortierul plin cu votcă pe umăr. Se buluceau bărbații noștri ca găinile decapitate să-și scoată pașapoarte, ca să fugă dintr-o țară din care se poate ieși cu buletinul.

Ne-ai scos prostia la iveală prin toți porii, dragă Rusia. Îți mulțumim! N-aș fi văzut în viața mea intoxicări mai puerile, dacă nu erai tu. Am auzit că trupele rusești sunt deja la graniță. Mercenarii se pregăresc pentru noi în Donbas. Dau mesaje pe rețele că vin în România. AVEM SURSE SIGURE!!! Asta ca să știe și armatele occidentului, să dea o mătură înainte. Să nu ne prindă oamenii ăia cu scamele democrației pe covor. Așa anunță armatele ostile invaziile în România – pe mail. Sau la telefon: Ne vedem la trei jumate pentru Bătălia de la Costești. Dughin ne amenință personal din Brazilia. Vine Rusia! Oare unde vor fugi miile de cimpanzei intelectuali înspăimântați de-un trol? La noi vine și Arefchei! Vine Tacăcalsăn! Ne amenință Tramp!!! A zis Casa Albă să nu votăm greșit. S-a găsit atacuri la seteseu, la penețeu, la meaeu… LA TOATE!!!

Din cauza ta plouă cu documente secrete care nu spun nimic. La noi se arată semne. Instituțiile se acuză unele pe celelalte. Avem presimțiri constituționale. Toată lumea fuge bezmetică și aruncă cadavrul responsabilității în biroul celuilalt. Ni s-a prevestit niște SRI în zațul de la cafea. A leșinat Avocatul Popoului! Să se interzică alegerile! Să se anuleze leșinăturile! Să se reformeze Popoul, că doar la el este putoarea! Să se facă… Cine să facă? Nu noi, că noi n-avem competențe. Unde sunt competențele? Nu știm, doamnă! Erau pe-aicișa. Una s-a stricat și pe cealalată cred că am pierdut-o. Aoleo! Ne-a luat Rusia competențele!

Te iubesc, Rusia! Ne-ai dat arama pe față. Te rog, nu ne lua și democrația, că mai avem un pic pe fund! Vreo două degete. Și până și-alea ne miros a căcat. Lasă-mă să votez democratic, între o bășică plină cu aer cald și o bășică goală pe care o umflă oricine. N-ar trebui să te deranjeze genul ăsta de alegeri. Din câte am înțeles, sunt preferatele tale. Nu ne mai speria și tu, că ne dă UE afară din UE! Se dărâmă buticul Ursulei cu noi înăuntru. Ne ia coaforul! Ne trimite femeile la Facultatea de Povestea Slujitoarei. Se anulează vaginul. Pleacă toți investitorii după profitul pe care îl exportaseră până acum. Plâng corporațiile cu lacrimi de sânge! Ne lasă fără licență de Windows XP la servicii. Rămâne Maia Sandu fără goblenuri. Ne interzice NATO gaura din Arcul de Triumf. Alunecă Moldova spre Dunăre. S-au prăbușit bursele! Au fătat vacile viței morți! S-a înroșit luna! Au făcut oile gălbează. Se întunecă cerul. Vin lăcustele. Bolborosesc apele. Se dezlipește corneea la SIE. Găinile nu mai dau ouă! RUSSSSIAAAAA!!!

Binecuvântată Rusia! Dătătoare de viață și relevanță la toți microcefalii din jurnalismul românesc. Mană cerească pentru analfabeții ăsția funcțional care își tastează subiectele cu fruntea. Ești o sevă hrănitoare pentru toți deontologii obezi de care lumea uitase. Tu îi scoli pe toți din moartea audiențelor. Le aduci subiectele ca să le bage statul banii șomoiog în chiloți. Cu actorii tăi cibernetici, cu jucătorii ostili, cu războinicii hibrizi, cu ingerințele și penetrările tale. Îți mulțumim că, prin existența ta, mai supraviețuiesc și viermii ăștia dintre măselele puterii. Îi faci să se simtă importanți pe toți gângavii. Mai cântă și ei două versuri de isterie. Acest cor schizofrenic de clovni oripilați de propria lor imagine în oglindă. Din mărinimia ta mai subzistă încă un an lacheii cocoșați moral care vând spaimă contrafăcută. Cerșesc atenție, umili și gârboviți, la colțul târgului de vechituri jurnalistice. Ajutați un biet influensăr!!! Un o-o-oropsit al c-c-clicurilor! Are șapte neuroni acasă și, dacă nu-l ascultați și pe el, o să ne mănânce kaghebiștii pe toți. Ne fură alambicul de la submarinele tactice cu pedale.

Tu, maică Rusia, hrănești cu spaimă toate uniformele goale care urlă înspre steaguri cu balele pe medalii. Ne faci să nu uităm niciodată că generalii noștri sunt prosoape de picioare care atârnă la uscat pe rugina vopsită a Armatei Române. Ce-am fi făcut noi fără tine? Cum puteam apăra noi democrația până la ultimul candidat? Nu ne puteam aduna noi proști cu mafioți ca să ne apărăm de tine. Tu ești simbolul marii noastre uniri cibernetice. Le-ai umplut buzunarele la toți propagandiștii care tună și fulgeră împotriva românilor. Le-ai umflat vizualizările. Le-ai schimbat mașinile și futnicele de cât profit au făcut pe seama ta. Și-au lăsat nevestele și și-au botoxat amantele din cauza ta. Au făcut herpes genital de la atâtea operațiuni GRU. Le-ai adus bubele dulci și mirosul de picioare.

Din mărinimia ta îi faci mai obraznici și mai grași în fiecare zi. Mai tupeiști. Mai aroganți. Mai animale. Nici nu mai trebuie să vii la noi, că ne vom fi distrus de la sine putere. Ne vei găsi pe jumătate mâncați între noi din cauza implantului de spaimă forțat în creierele noastre. Iar dacâ vii vreodată, toți luptătorii ăștia de presă care te înjură azi cu spume te vor primi cu brațele deschise, din pură lașitate. Intelectualii care au scuipat decenii înspre tine vor fi primii ahtiați să te laude. Să mai primească și ei o pomană… Un mic. Un șperț. Un loc la căldurică. Apărătorii neamului ne vor bate și-atunci peste gură cu parul ideologic, doar că în numele tău. După secole de zgardă este imposibil să mai scoți iobăgia din intelectualul român. O poți doar înlocui cu alt soi de iobăgie, iar tu știi să faci asta cel mai bine. Ăștia abia așteaptă să devină comisari politici. Sunt talente înnăscute. Sunt deja pregătiți să ne secere la toți ciocanul, numai că nu-și dau seama de asta.

Te ador. Ne-ai arătat adevărata pânză a elitei românești. Este un tricolor sublim alcătuit din diaree, vomă și căcăniu întunecat. El flutură cu stropi deasupra unui neam de bolovani înspăimântați și lacomi, care se calcă ideologic în picioare. Toată lumea se bulucește scârbită la hârtie igienică, dar nu înțelege de unde vine căcatul. De unde atâta generozitate pe tine, Rusia? Nici nu te merităm. Te pup. Mă culc. Ne vedem după alegeri. Am auzit că vii în țară. Cheia e sub preș. Când mă trezesc vreau să te găsesc dezbrăcată.

Autor: Dan Pavel

Related Articles

Back to top button