Părintele Arsenie Papacioc despre femeie: „Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu”

„-Dar în lume, faţă de cine trebuie să ne tăiem voia? -Acolo nu-i tăierea voii; acolo… să-ţi ţii voia bine!… în lume. Ei… să-ţi respecţi nevasta! să-ţi dai seama că nevasta asta nu-i o persoană cu care să-ţi faci plăcerea şi… să faci ce vrei. Femeia asta – care-i un element atât de discutat, în lume, în Scriptură şi peste toate timpurile, înainte de Hristos – nu este oricine! Mii de ani a fost roabă – şi totuşi, s-au făcut războaie pentru ea, pentru roaba asta. Dar s-a arătat cu orice chip lucrul acesta – pentru că marile valori, istoria, vremile nu i-au recunoscut aceste valori, până să vină Hristos. Hristos a ridicat „gârbova” care era aplecată, la verticalitate, adică – un semn concret de libertate a femeii. Şi nu există Scriptură de bărbat şi Scriptură de femeie! – e o Scriptură pentru toţi.

Deci, femeie înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Un bărbat adevărat este acela care ştie să o pună pe tron! Ea nu realizează lucrul ăsta… S-a transmis atavic – dacă cunoaşteţi cuvântul (trimiterea peste generaţii, a defectelor sau calităţilor; asta înseamnă „atavic”) – s-a transmis atavic mai departe, că ea încă se teme.

Şi la bărbat la fel – simte că are putere asupra ei. Asta-i o greşeală. Ceva ascuns, în ea, aşteaptă ca el, cu orice chip, să o recunoască la egalitate. De aceea, nu mi-a fost cununie să nu spun: „întotdeauna una cu altul, întotdeauna unul ca altul!”. Deci, femeia este odată cu bărbatul – a scos-o la iveală din coasta prin care a făcut-o pe Eva; deci, au fost una – şi prin căsătorie devin iarăşi una.

Trebuie să ştie, cel care se căsătoreşte, că are o foarte mare răspundere şi nu trebuie să vă influenţeze anumite cuvinte care sunt spuse prin rugăciuni – „şi femeia să asculte de bărbat”, de exemplu – da!, dar cu o condiţie: s-o iubească. Şi dacă o iubeşte, nu se bucură decât de adevăr, iubirea. Mireasa – la cununie, care e un moment unic în viaţa ei – când se citesc cuvintele acestea, eu constatam, făcând cununii, că toată lumea se uita la mireasă, când se spunea: „şi femeia să se teamă de bărbat”. Şi mireasa pleca capul… În momentele supreme, când ea era chiar regină, cu coroana pe cap… Atunci aşteptam şi eu până la sfârşit şi apoi luam lumea în primire şi încurajam mireasa: „cu o condiţie: să o iubească!”.

A o iubi permanent şi adevărat iar nu e uşor. Da. Deci nu trebuie văzute în ea decât marile scopuri, împlinite alături de ea. Da… Ajungi la atâta intimitate, păstrată până atunci cu atâta pudoare, în viaţă – dar nu te descoperi, nu te dezgoli! – iar aici, totul e dezgolit, totul e dăruit – şi tu încerci să ai autoritate de bărbat… turbat, ştiţi, asupra ei. Deci eu v-aş ruga numai atât să faceţi – şi să ştiţi că vă mântuiţi.

Îmi amintesc că m-a provocat deunăzi chiar cineva de la ASCOR… „Da, dar” – zicea el – „bărbatul e capul nevestei!”. Aşa este, dar ea e inima! Capule, dacă n-ai inimă… pot să te dau jos de pe umeri!… Deci ea rămâne mai departe pe tron. Şi aşteaptă ca bărbatul să-i descopere valorile. …Încercaţi să trăiţi fără ea…! Fără femeie. Nu numai în sensul plăcerilor trupeşti – ci din punctul de vedere al acelei inspiraţii, ştii, care… [cum spune poetul]: „vecinii toţi mă cunoşteau, tu nu m-ai cunoscut… la geamul tău ce strălucea, privii atât de des; o lume-ntreagă înţelegea, nu tu m-ai înţeles”… Făcea apel la inima Veronicăi! „Pe lângă plopii fără soţ / Adesea am trecut / Mă cunoşteau vecinii toţi / Tu nu m-ai cunoscut”… Adică făcea apel, acest mare poet, la inima ei.” (Parintele Arsenie Papacioc)

„Din ce apare gelozia? Bineinteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din pricina lipsei de noblete din sufletul celui care iubeste. Ea apare si pentru ca nu-l iubim in Dumnezeu pe cel pe care-l iubim; pentru ca harul nu sileste, dragostea nu inabusa. Iubind, ne daruim celuilalt. Obiectul dragostei nu este pentru noi obiect si nu extindem asupra lui dreptul de proprietate. Adevarata dragoste nu-l inrobeste pe om, ci nazuieste sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeiesc. De fapt, aceasta si inseamna iubirea” (Protoiereul Artemie Vladimirov)

„Singurul fel in care barbatul o poate pazi [poate pastra femeia lui langa el] este s-o aseze in valoarea ei adevarata, sa-i spuna: «Femeie, pentru mine esti unica, esti de nepretuit!» Tu pentru mine esti valoarea suprema a vietii mele de barbat, esti darul lui Dumnezeu facut mie. Si atunci nu ma mai tem” (Maica Siluana).

„Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia – adică să-i arate elegantă, pretuire. Atunci floarea îsi arată si mirosul si calitătile ascunse, pentru că tu ai stiut să răscolesti adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu stia că este. Femeia trebuie pretuită, să stiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărătia cerurilor: Maica Domnului.” (Pr. Arsenie Papacioc)

„Voi, bărbații, trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. … Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat”. „Femeia nu trebuie văzută ca o roabă pentru că, deşi se spune în slujba Tainei Nunţii ‘să se supună bărbatului’, dar şi bărbatul trebuie să fie atent, pentru că spune mai departe «să o iubeşti». Dacă nu o iubeşti, nu te va asculta, nu vei împlini cuvântul Sfintei Scripturi şi tu eşti răspunzător de eventuala ei îndărătnicire. … Așa cum a iubit Hristos Biserica, așa trebuie să iubească și bărbatul pe femeia lui”. 

(Pr. Arsenie Papacioc)