Când am realizat că România e condusă de un fost secretar județean al PCR, m-am înfuriat și am spus că-n 1989 am luptat împotriva comunismului. Am crezut că suntem loviți de blestem, de catastrofă și că ceva mai rău nu poate veni.
Și după, cu speranță, a venit Constantinescu. Nu fusese comunist de rang înalt, ci membru de partid. Atunci am înțeles că societatea socialistă era într-o oarecare măsură meritocratică și că, dacă era ceva de capul tău, avansai. Constantinescu s-a dovedit a fi un individ banal, neputincios, un soi de cârpă care, prin funcția de președinte, și-a găsit justificarea să nu mai șteargă praful. Am înțeles și mi-am bătut peste gură: uite că există ceva mai prost ca nea Nelu, incompetentul ăsta!
Apoi a venit iar nea Nelu. Părea a dori să-și ia revanșa și, împreună cu Bombonel, a demonstrat că poți s-o sucești cu 180 de grade și să lingi la noua poartă fără jenă. Așa a rezolvat nea Nelu atât aderarea noastră la NATO, cât și la UE: slugărind, vânzând pe gratis tot ce i se cere, nepunând nicio condiție și acceptând orice zice vreuna dintre „Marile Porți”. În plus, Bombonel o cam băgase pe dictatură și, speriat de posibilitatea unui dictator sprijinit de Occident, mi-am spus că mai rău de-atât nu se poate.
Și-așa a apărut băsescu. „Ăsta e al dracu’!”, comenta neamu’ lu’ manivelă. Și-a fost. Dacă Năstase și nea Nelu negociau în genunchi, ăsta mai făcea preventiv și-un șanț ca să aibă țărână să-și pună în cap. Și, ca să plângă la comandă, la întâlniri se ducea gata amorțit. I-a funcționat. Exact ca-n vremea fanarioților, el a pupat poala sultanilor, iar aici a tăiat și-a spânzurat după cum l-a dus capul. În cea mai crâncenă dictatură, beneficiind de sprijinul total al Occidentului. Deh, la ce să te aștepți de la un hoț patentat, de la șmecheraș de port, hârșit în întors portofelul și șmenuit bani cu golanii? Atunci spuneam că mai rău de-atât nu se poate.
Și uite-așa, după zece ani de băsescu, prostimea a zis că e cazul să aducă un neamț. Ce mai conta că a vândut copii ca pe animale? Ce mai conta că, la adăpostul funcției de primar și de reprezentant al nemților, a furat porcește foste case de-ale sașilor plecați? Înarmat cu falsul, Plăvanul și-a însușit „cartier de case”. Dar asta nu înseamnă nimic!, spunea pulimea cu speranță. Important e că e neamț. Și-au avut dreptate proștii. Alți zece ani din viața noastră, limaxul ăsta inutil a furat pentru el și acoliții săi cât băsescu într-o sută de ani. Mai mult, pe final de mandat, a mai anulat și aberant alegerile, astfel încât ne-a lăsat cea mai crâncenă situație politică de după Revoluție. Oare ce poate fi mai rău de-atât?, mă întrebam.
Cum ce, iată-ne acum în fruntea țării cu un infractor, un hoț de tiruri cu tot cu marfă, un bandit mafiot care s-a întronizat fără să fie ales de nimeni și care, iată, face prăpăd. Să te apuci să iei cu miliția un candidat la cea mai înaltă funcție în stat, asta numai un golan rudimentar o putea gândi. Nici nu-mi mai vine să mă întreb ce-o fi mai rău de-atât pentru că experiența îmi dă mereu peste bot, arătându-mi că în țara asta există resurse infinite de mai rău. Doamne, îmi vine să urlu! Doar că, în loc să-i găsesc pe alții care să-mi fie solidari în durere și dezamăgire, văd în jurul meu o târlă de proști care „stă să să râză”(sic!). Asta-i țara! Avem ce merităm!
Autor: Dan Diaconu
