Ucraina reprezintă pentru Rusia o mare dilemă; Rusia reprezintă pentru Ucraina un mare coșmar. În prezent, în estul Ucrainei se ciocnesc două țări, dar și două interese internaționale diferite; două mentalități opuse și două lumi incompatibile. Pe de o parte, lumea Occidental-Americană bazată pe interese materiale și profit, dar din ce în ce mai ruptă de tradițiile moral-creștine ale Europei. Pe de alta, noua Rusie care se întoarce la vechile valori pravo-slavnice și la tradiții agresive. Conflictul este agravat de expansiunea chineză la nivel global. Ce vrea fiecare dintre jucătorii geopolitici de pe tabla actuală de șah a lumii?
Federația Rusă, condusa în prezent în mod autocratic de Vladimir Putin, urmărește în linii mari refacerea Rusiei țariste. În acest scop, noua Rusie se prevalează de vechea religie ortodoxă și pe afinitatea de cultură și limbă dintre rusi, ucrainieni și beloruși și urmărește să readucă cele trei națiuni sub tutela ei.
Ca mentalitate, rușii moștenesc tipul războinic nordic de la vikingi, tipul abuziv oriental de la mongoli și tipul blajin al slavilor autohtoni. Populația care a rezultat din această combinație genetică locuiește pe o imensitate spațială care se întinde de la St. Petersburg până la Vladivostock și din peninsula Kola până în munții Caucaz. Majoritatea locuitorilor Federației Ruse sunt slavi, dar în mijlocul și la periferia lor conviețuesc mai multe minorități etnice, rasiale și religioase. Unele minorități sunt pe punctul de a fi asimilate, dar altele își cer independența. Pentru a stăpâni imensul ei spațiu cucerit în Evul Mediu, dar anacronic în lumea de azi, Moscova trebue să controleze atât minoritățile interne, cât și țările vecine. Și dacă Belorusia îi este mică, supusă și aliată, Ucraina îi creează probleme.
Rusia nu va accepta ca Ucraina să fie cooptată în Uniunea Europeană și cu atât mai puțin în Alianța Nord Atlantică. Pentru Kremlin așa ceva ar fi o provocare la război; casus beli. Și totuși Ucraina încearcă să iasă de sub tutela Moscovei și să se apropie de Occident. Și aici încep complicațiile. În estul Ucrainei și în Crimeea locuiesc foarte mulți etnici ruși care preferă probabil Rusia.
În 1991, când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, nimeni nu i-a întrebat pe rușii din Ucraina ce preferințe au și din ce țară vor să facă parte. În urma protocolului semnat la Minsk, Ucraina a cedat Rusiei arsenalul nuclear aflat pe teritoriul ei și, în schimb, Moscova a recunoscut oficial frontierele și integritatea Ucrainiei. În 2014 însă Rusia a anexat Crimea și a instigat regiunile Lugansk și Donetsk din bazinul Dombas să-și declare autonomia. Cele două regiuni din estul Ucrainei sunt locuite în mare măsură de etnici ruși și sunt foarte importante din punct de vedere economic și strategic. Pierderea Crimeeii a declanșat ostilitatea Ucrainei și opoziția Occidentului. Acum, Ucraina urmărește să-și recupereze teritoriul, dar Rusia o ține sub amenințarea unei agresiuni care ar putea să o coste și alte pierderi.
Conflictul actual din estul Ucrainei este deocamdată local, dar se poate extinde oricând. Între timp, Ucraina a început să primească ajutoare și încurajări din Occident, deși America și NATO nu s-au angajat să intervină militar. Occidentul dorește să atragă Ucraina de partea sa fără să riște un război care ar putea amenința echilibrul geopolitic mondial. Rusia înțelege jocul Occidentului și a ieșit la atac. Și are și motive. În circa 20-30 de ani, populația nerusă și în special cea musulmană din actuala federație va continuă să se înmultțască, în timp ce etnicii ruși sunt în declin demografic. Cecenia și alte mici națiuni mululmane din Caucaz sunt deja gata să-și revendice independența. Moscova trebuie să acționeze înainte de a fi prea târziu. În același timp, Ucraina se înarmează și, în viitor, după ce Putin se va retrage, nu se știe ce atitudine vor adopta următorii lideri din Kremlin.
După anexarea Crimeeii de către Rusia, în 2014, în jurul Ucrainei s-a declanșat o atmosferă de neîncredere și de conflict iminent sau potențial. Statele Unite au trimis nave militare în Marea Neagră în apropierea Crimeeii. NATO și-a întărit flancul estic. Rusia consideră aceste măsuri drept provocări și a trecut la contra măsuri. Moscova a remilitarizat Crimeea și a conectat-o cu restul Rusiei printr-un pod nou peste strâmtoarea Kerch. Și pentru a contracara prezența americană în Marea Neagră, Rusia a adus nave de război din Marea Caspică prin canalul Volga Don.
Situația prezentă la granița Ruso-Ucrainiană este încordată și riscantă. Ucraina se poate opune Rusiei în cazul unui conflict major, dar nu are nicio șansă de izbândă. Rusia poate învinge, dar riscurile economice și politice sunt mari și imprevizibile. Se pare că, în conjunctura actuală, Rusia știe ce poate și, într-adevăr, încă mai poate, dar nu știe exact ce vrea. Să destabilizeze Ucraina, să o dezmembreze, ori să o reanexeze? Ucraina, la rândul ei, știe ce vrea; să devină membră a Europei, dar nu poate din cauza Rusiei. Personal, cred că actuala criză va fi depășită fără consecințe grave, pentru că nimeni nu e dispus să-și asume riscul unui mare război. Și, totuși, evenimentele pot scăpa de sub control. Tensiunea actuală este, de asemenea, agravată de provocările Belorusiei la frontiera cu Polonia și de reapropierea politică, economică și militară dintre Rusia și China. În asemenea condiții, un mic conflict local se poate transforma într-o mare catastrofă. Nu cred că se va întâmpla de data aceasta, dar în 10-15 ani va fi probabil inevitabilă.
PS: Pentru România conflictul Ruso-Ucrainean are o importanță deosebită pentru că Kievul deține vechile provincii românești Bucovina de nord, Herța și Bugeacul de la gurile Dunării.
Autor: Nicholas Dima, Dr. Geograf și fost analist la Vocea Americii,
Decembrie 2021
