Corporațiile multinaționale reprezintă scheletul de bază al globalismului. Reprezintă acea forță extraordinară care unește țări, guverne și politicieni într-un proiect comun, coordonat transparent de la Davos și opac prin multiple ședințe cu ușile închise. Foarte important: este un proiect de tip win-win, în care toată lumea câștigă. Mai puțin simplii cetățeni care consideră să suveranitatea rămâne strâns legată de libertățile fundamentale.
Administrația Trump încearcă aproape imposibilul. Și asta pentru că unele dintre cele mai puternice multinaționale au sediul în Statele Unite. Acestea aduc plusvaloare economiei SUA, chiar dacă în același timp contribuie puternic și la PIB-ul Chinei, spre exemplu. Relocarea corporațiilor americane, aducerea lor în țară, este un proces complex, foarte costisitor atât pentru acționariat, cât și pentru consumatorii din Statele Unite. Este în sângele acționarilor să vrea să facă mai mulți bani, indiferent prin ce mijloace. Iar decuplarea de China le-ar aduce pierderi imense și mari bătăi de cap.
Cum ar putea Trump să-i convingă să aleagă între America First și perspectiva de a strânge puternic cureaua?
Fără aducerea acasă a multinaționalelor (sau măcar relocarea lor din China în India, pentru slăbirea „inamicului strategic”), politicile administrației Trump au toate șansele să dea chix. De aici provine și ideea cu taxele vamale impuse de Washington. Produsele chinezești trebuie să devină necompetitive, astfel încât corporații ca Apple să-și mute fabricile din China în Statele Unite. Pare simplu doar pe hârtie.
Giganții corporativi sunt globaliști convinși. Gates, Bezos și chiar Musk văd lumea ca pe o piață interconectată, fără granițe stricte, unde eficiența și profitul primează peste loialitățile naționale. Pentru ei, China este un nod esențial, nu doar o opțiune.
Trump riscă un război pe care nu-l poate câștiga bătând din palme. Corporațiile nu sunt doar piese individuale ca Bill Gates – ele alcătuiesc o rețea care susține economia globală. Inclusiv pe cea americană. Dacă Trump îi forțează prea tare pe alde Gates sau Bezos, aceștia îl vor sabota economic și politic – prin inflație, șomaj și, în final, pierderea alegerilor din 2026/2028. Până și Musk, aflat de partea bună a baricadei, ar lupta ca să-și apere profiturile din China.
Misiunea lui Trump nu pare imposibilă doar pe motiv că-i extrem de grea, ci și pentru că depinde de un adversar (multinaționalele) care are mai multă flexibilitate și putere. Trump ar putea obține victorii parțiale – să zicem, 10-20% din producție mutată în SUA sau India – dar un exod total din China pare, deocamdată, nerealist. Casa Albă va negocia un compromis: tarife moderate, excepții pentru „prieteni” (Musk) și subvenții pentru relocare lentă. Altfel, își va tăia singur craca.
Trump nu se confruntă doar cu un individ sau o mână de globaliști, ci cu un ecosistem corporativ uriaș, unde aproape toate multinaționalele majore – inclusiv Tesla – au interese adânc înrădăcinate în China. Pare o misiune cumva imposibilă, iar riscul de a-și ridica în cap acești giganți este real și masiv.
Casa Albă nu poate apela la idealism patriotic cu acești jucători lipsiți de scrupule. Lor nu le pasă absolut deloc de „Make America Great Again” cât timp proiectul lui Trump îi lasă în fundul gol, cu sute de miliarde în minus.
Trump i-ar putea convinge pe globaliștii de talia lui Gates doar dacă i-ar lovi acolo unde îi doare – profitul și accesul la piața SUA – și le-ar oferi în paralel unele avantaje (subvenții, contracte). Nu-i va câștiga cu discursuri patriotice, dar i-ar putea forța cu pârghii economice dure. Chiar și așa, succesul nu este garantat. Gates și alții ca el au resurse să reziste, să mimeze relocarea producției sau să negocieze excepții care să saboteze agenda Casei Albe.
La alt nivel, România ar trebui să urmeze aceleași politici, prin taxarea corectă a multinaționalelor și sprijinirea firmelor cu capital autohton. Inclusiv prin subvenții și contracte atribuite direct.
Autor: Adrian Onciu
