Îl vedeți oare pe președintele Donald Trump dansând perinița la București, ținându-se de mâini cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu?
Ceaușescu și Nixon au scris istorie
În foto este președintele american Richard Nixon dansând perinița împreună cu președintele român Nicolae Ceaușescu, la Muzeul Satului din București, în cursul vizitei sale istorice în România în 1969, chiar în primul său an de mandat. A fost prima vizită a unui președinte american în România și totodată prima vizită într-o țară comunistă a unui președinte american.
Aberanta ostilitate față de Trump
Bucurestiul nu doar că a mizat exclusiv pe tabăra democrată Joe Biden – Kamala Harris în anul electoral american 2024, dar și-a manifestat în continuare ostilitatea și față de Donald Trump, viitorul câștigător al alegerilor.
Însă începând din iulie 2024 devenise evident că Donald Trump va deveni președinte, după ce Biden a fost retras și înlocuit cu Kamala Harris, iar Trump a supraviețuit tentativei de asasinat, fapt care i-a crescut enorm popularitatea. Trebuia să fii ori diletant în politică, ori fanatizat ideologic ca să îl mizezi în continuare în exclusivitate pe democrați și să îl ignori pe Trump.
Ostilitatea părții române față de Trump a continuat chiar și după ce acesta a câștigat alegerile din 5 noiembrie și oamenii săi au intrat în echipa de tranziție, în vederea instalării noii administrații americane pe 20 ianuarie 2024.
Ceaușescu a tras lozul câștigător
În SUA urmau alegeri prezidențiale în anul 1968. Rușii deja își aleseseră candidatul și anume pe democratul Hubert Humphrey. Ca atare, au început manevrele pentru a-l ajuta. De exemplu, marile mize de politică externă la alegerile din SUA erau pacea în Vietnam și destinderea cu URSS și încheierea unui tratat de limitare a armamentului nuclear.
Rușii le-au ordonat protejaților lor, comuniștii nord-vietnamezi să diminueze nivelul luptelor pentru a-i ajuta pe democrații americani aflați la putere și pe candidatul lor Hubert Humohrey, care în anul electoral susțineau că vor încheia pacea în Vietnam și vor aduce trupele acasă.
Candidatul republican era Richard Nixon, căruia nimeni nu-i dădea vreo șansă. În 1960 Nixon pierduse alegerile prezidențiale în fața democratului John F. Kennedy, iar în 1962, după ce a pierdut alegerile pentru funcția de guvernator al Californiei s-a retras din politică.
Nixon a apărut apoi surprinzător în 1967, anunțând că va candida la președinția SUA.
În condițiile Războiului Rece, dominat de echilibrul nuclear dintre SUA și URSS, dar și a preconizatei destinderi dintre cele două superputeri, era vital ca un candidat la președinția SUA să arate că are experiența și statura necesare pentru a trata cu comuniștii. Totodată, era foarte presantă încheierea războiului din Vietnam, care divizase societatea americană.
Richard Nixon simțea nevoia disperată să arate că este în măsură să trateze cu comuniștii și a solicitat să fie primit la Moscova.
Conducerea sovietică l-a refuzat pe Nixon. Rușii au considerat că Nixon oricum nu are șanse să câștige alegerile și dacă dau curs solicitării sale îl dezavantajează pe Humphrey, candidatul preferat de Moscova. În plus, rușii nu îl plăceau pe Nixon din cauza reputației sale de anticomunist fervent, dobândită pe vremea când Nixon contribuise la demascarea și condamnarea celebrului agent sovietic Alger Hiss.
Dezamăgit de refuzul Moscovei, Nixon a solicitat guvernului de la Varșovia să îl primească. Comuniștii polonezi au considerat că e mai prudent să întrebe mai întâi la Moscova dacă îl pot primi și l-au refuzat și ei, după ce au primit avizul negativ al Moscovei.
Ultima șansă a lui Richard Nixon era să fie primit la București și Ceaușescu a acceptat cererea sa, fără să îi pese dacă se vor supăra rușii.
Deși Nixon era doar un senator, Ceaușescu l-a primit la București cu onoruri rezervate șefilor de stat, ceea ce a făcut impresie în SUA și i-a crescut profilul de candidat.
Ar fi de bun simț să presupunem că Ceaușescu și Nixon, în cursul întâlnirii, au discutat despre campania electorală din SUA și cum ar putea România să îl ajute pe Nixon, precum și despre viitoarea colaborare bilaterală România – SUA în cazul victoriei în alegeri a lui Nixon. Despre ce altceva ar fi putut să discute?
Pe lângă lovitura de imagine dată prin vizită la București, Nixon s-a mai ales și cu experimentatul diplomat român Corneliu Mănescu, pe care Ceaușescu i l-a dat ca să îl ajute. Având în vedere relațiile cordiale ale României cu China și Vietnamul de Nord comunist, Corneliu Mănescu trebuia să îl sfătuiască pe Nixon cum să își fundamenteze discursul față de aceste țări.
Totodată, Corneliu Mănescu trebuia să îl sfătuiască și în privința relației cu URSS, pentru că România era preocupată de discuțiile privind dezarmarea în Europa și avea experiență diplomatică în acest sens. De exemplu, Corneliu Mănescu fusese fusese șeful delegației române din 1962, la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea în cadrul ONU.
Corneliu Mănescu ocupa în 1967- 1968 mai înaltă funcție de până atunci obținută până atunci de un diplomat român, și anume cea de președinte al Adunării Generale a ONU. Aflat la New York în această calitate, putea fi contactat oricând de Nixon direct sau prin intermediari.
Epilog
În timp ce partea română l-a tratat pe Donald Trump cu indiferență rece sau chiar ostilă, premierul ungur Viktor Orban l-a cultivat permanent și nu doar din presupuse afinități ideologice, ci pentru că a crezut în șansa lui Trump. Acum Kelemen Hunor le transmite prin presă colegilor săi de coaliție, înalții demnitari români, că dacă vor să vorbească cu Trump, nu e nicio problemă, că aranjează el. Aici ne-au adus. Atât s-a putut.
Autor: George Scarlat
