Sunt crăcănat mental zilnic de cât de mulți români iubesc orice altă țară străină mai mult decât România. Altruismul nostru autodizolvant este celest…Uitați-vă vă rog în București cam câte statui au străinii! Numai in parcul Herstrău sunt vreo patru. Am văzut ba pe Balzac, ba pe Ataturk, Omar Khayam, Dubcek șamd. Orice statuie a unui personaj „abroad” este mai bună ca a unui român care a mâncat prea mult salam cu soia, sau prea multă bătaie când era mic..
E uluitor cum te pot spurca niște oameni care te cunosc de zeci de ani DOAR pentru că le spui lucruri pe care nu le au auzit la televizor.
Știu, nu poți schimba opiniile unor păsări de colivie despre referențialul lor care nu recunoaște beneficiile libertății, dar nici nu poți lăsa adevărul ingropat de dragul carierei tale iconografice, așa cum fac vedetele influenței publice, de tip ctp, mîndruță, guran, băjeți care lucrează la propriile statui încă din timpul vieții, lăudându-l pe Biden, pe UE, pe CCR, pe serviciile secrete, pe războaiele lor, și pe oricine altcineva „de origine controlată” (Îl ințeleg și pe Neamțu cu mă-sa lu ăla care l-a făcut putinist).
Self respectul românilor este de a dreptul halucinant de jos. Vorba titlului cărții lui Luca Pițu ( 21.00 de lei, apropos): „Sentimentul românesc al urii de sine”.
Bine, existau acești germeni mai demult în pântecul cosmopolitismului nostru, numai dacă citești ce scria Mircea Eliade în urma cu vreo 70 de ani despre intelectualul român care nu mai vrea să fie român și faci imediat legătura cu alți corespondenți ai săi contemporani gen – „Ne am săturat de România”, al agentului de influență Sabin Gherman.
Măi, nene, românul este european de mic („Nu-mi pare nici bine, nici rău că sunt român. Uneori regret ca nu m-am născut elvețian” – Mircea Cărtărescu).
Românul cu ștaif este o persoană universală, care este atât „de bună” și de cosmogonică, că-și dă cămașa de pe el de atâta sanchi ospitalitate. Și chiar și Basarabia dacă trebuie, dacă niște stăpâni de conjunctură ne zic că nu e cazul să ne agităm cu unirea, că vin rușii…
Dacă ar fi să explic această hermeneutică a autodisprețului, mi-aș aminti legenda etimologică a cuvântului „ti kalos” = „ce frumos” în greacă) de pe vremea fanarioților, când românii se duceau să cerșească boierimii cu câte un copil în brațe și boierul fanariot mângâia copilul pe cap zâmbind repetând mieros „ti kalos”, intrând în curtea sa domnească fără să le dea nimic. Și al nostru zicea printre dinți „tuțizguramatii cu tikalosul tău”.
Sau altă explicație fiind disprețul față de negustorime/patronate, veniți cu mărfurile lor în țările române, care strigau „Ti kalos!” (Ce frumos!), în timpurile vechi, pentru a-și atrage cumpărători. Românii au adaptat, „după ureche”, peiorativ, strigarea respectivă, numindu-i „ticăloși” pe negustorii respectivi, cuvânt care exprima nemulțumirea și/sau invidia față de marfa vândută și poate față de condiția de patron..
Gradul de încredere interpersonală, interinstituțională și de coagulare socială reprezintă unele dintre cele mai mari probleme la sistemul de frână al României. Pe lângă emigrație și incompetența politică agresivă, devenită metastază.
Neîncrederea este un obstacol definitiv al „neisprăvirii” noastre, cum o numea îngrozit C. Noica, și, care a dus România într-o psihoză socială fără precedent, transformând-o intr-un junk democratic și social de tip BBB. Adică pe ultimul loc în UE.
Autor: Liviu Mihaiu
Citește și:
Bombardamentele asupra Bucureștiului, crimele de război onorate de români
Printr-o ciudată ironie, precum mai există şi altele în România, singurul care aminteşte astăzi de bombardamentele americane asupra Bucureştiului din 1944 este monumentul din Parcul Cişmigiu dedicat piloţilor americani care, începând din 4 aprilie 1944, au efectuat aceste bombardamente sălbatice, adevărate crime de război. Crima de război este definită drept fapta de încălcare, violare a legilor războiului din timpul unui conflict armat, care cade sub incidenţa dreptului internaţional. Încălcarea legilor războiului poate fi făcută de o persoană sau un grup, de militari sau civili. Orice violare a legilor războiului în conflictele militare dintre state este considerată crimă de război (Citește mai departe…)
