Într-o lume relativă,
Ce-a făcut și-a desfăcut,
Eminescu-i remușcarea
Dorului de absolut.
Dacă unu și cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.
Fără el oricare lucru
Și-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii,
Când mai mare, când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu
Viața nu ne-ar fi nimic.
El Moldovei îi e fiul
Și Munteniei nepot,
L-a-nfiat întreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot.
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt,
Eminescu-i Romania
Tăinuită în cuvânt.
