Puiu Călinescu: „Înainte de toate, trebuie să ai suflet” 

„Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă.

Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă.

Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări. Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc.

Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul.

Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon care îmi spune mereu ‘De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune’. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”.

Născut la 21 iunie 1920 în București și decedat la 76 de ani, pe 16 mai 1997, Puiu Călinescu trebuie regretat deoarece a fost unul dintre cei mai talentați comedieni români. Succesul său s-a datorat în special grimaselor sale din scenete, dar și datorită talentului de a interpreta personajele într-un mod original. Actorul Jean Tomescu i-a transmis prin gene iubirea de actorie, fiind tatăl lui Puiu Călinescu. El și-a inceput cariera jucând în „revistele” de cinematograf care precedau proiecția unui film. În 1984 a intrat în trupa de teatru de comedie «Constantin Tănase». Spectacolele de pe Calea Victoriei, care umpleau sălile, cu titlurile lor trăsnite («Un băiat de zahăt ars», «Trăsnitul meu drag», «Idolul femeilor») au fost scrise și interpretate de el timp de 10 ani.

Puiu Călinescu poate fi privit ca o varianta româneasca a îndrăgitului actor francez Louis de Funes. Notorietatea sa s-a datorat în special filmelor ecranizate ca «BD la munte și la mare» (1971) sau «Frații Jderi» (1973), dar și «Nea Mărin Miliardar» (1979). A și scris pentru televiziune filmele «La un restaurant de lux» (1994) și «Informații-gara» (1971).

Puiu Călinescu a jucat în peste 30 de filme, în zeci de spectacole de revistă şi în zeci de scenete memorabile pentru televiziune. Cu toate că nu a avut studii de actorie, umorul său inegalabil va cuceri publicul timp de mai bine de 50 de ani…

Alexandru Călinescu, pe numele său real, s-a născut la 21 iunie 1920 în Bucureşti, în cartierul Griviţa, părinţii săi fiind actorul Jean Tomescu şi Fotina Călinescu, muncitoare la o fabrică de ţigarete.

La vârsta de 5 ani, după moartea mamei, care avea doar 23 de ani, şi cu un tată care nu îl va recunoaşte drept fiu al său, a fost crescut de bunica din partea mamei, apoi de allţi unchi şi mătuşi. Are parte de o copilărie umilitoare, fără jucării, fără plăcerile nevinovate ale acestor ani, în schimb va suporta cu stoicism bătăile celor care îl creşteau, iar dacă nu era disciplinat, nu primea de mâncare.

Lui Puiu nu i-a prea plăcut şcoala, astfel că va repeta un an de studiu.

În perioada adolescenţei, se vede nevoit să se angajeze şi să-şi facă un rost în viaţă, întrucât unchiul său, în casa căruia locuia, i-a impus acest lucru, spunându-i, din nou, că nu îi va mai da de mâncare.

Va începe să lipească afişe pentru spectacole, apoi „va debuta” în cariera artistică jucând în „revistele” de cinematograf care prefaţau cândva, în sălile de cinema, proiecţia unui film.

Un profesor de canto, pe nume Mihai Vulpescu, îl va remarca şi îi va facilita intrarea la Ateneul Popular unde Puiu făcea teatru, cânta, scria texte şi chiar a ajuns preşedintele comitetului Ateneului Popular.

Apoi, Nicu Kanner l-a luat la Teatrul Baraşeum, pentru ca mai târziu să fie distribuit într-un spectacol la teatrul Gioconda, pe Lipscani.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a dezertat, după ce se prezentase pentru înrolare la un regiment din Târgovişte. A sărit pur şi simplu gardul şi a fugit, când a aflat că trebuia să se tundă şi, mai târziu, după război, a aflat că fusese condamnat la moarte pentru dezertare.

În anul 1948, va intra în echipa Teatrului «Constantin Tănase» – teatrul Savoy la acea vreme -, care l-a consacrat şi căruia artistul i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.

Îşi scrie singur scenariile comice pentru spectacolele jucate pe scena de pe Calea Victoriei, care vor primi titluri din cele mai trăsnite: «Un băiat de zahăr ars», «Trăsnitul meu drag», «Idolul femeilor» etc.

A fost protagonist al spectacolelor de revistă timp de zeci de ani, a creat un personaj unic – luându-şi drept nume de scenă Puiu -, a fost un comic prin vocaţie, care declanşa râsul doar prin simpla sa apariţie.

A jucat în spectacolele de revistă «Sonatul lunii» – primul scenariu pentru un astfel de spectacol pe care l-a scris -, «Frumosul din pădurea… zăpăcită», «Eu vă fac să râdeţi!», «E nemaipomenit!», «Omul care aduce râsul», «Bărbatul fatal», «Superman», «O seară la Boema».

A fost distribuit în numeroase scenete la teatru şi la televiziune, precum «Azilul MacFerlan», «Fără mănuşi», «Şi Ilie face sport», «Cer cuvântul!», «Un băiat iubeşte o fată», «Ca la Revistă», «Pagini alese din Revista de altădată», «Nicuţă… la Tănase», «Femei… femei… femei…», «Restaurant de lux», «Uimitoarele aventuri ale lui Spirache», «Magazin de stat», «Bimbirică», «Nu servim în stare de ebrietate!», «În gară», «Inspecţie», «Ora de gimnastică», «Bujor al 12-lea».

Puiu Călinescu s-a aflat în distribuţia a numeroase producţii pentru marele ecran, printre acestea aflându-se debutul său cinematografic, «Ilie în luna de miere» (1954), apoi «…Și Ilie face sport» (1954), «Şofer de mare viteză» (1955), «Directorul nostru» (1955), «O poveste obişnuită… o poveste ca în basme» (1959), «O zi pierdută» (1960), «Celebrul 702» (1961), «S-a furat o bombă» (1962), «Sub cupola albastră» (1962), «Vacanţă la mare» (1962), «Un surâs în plină vară» (1963), «De-aş fi… Harap Alb» (1965), «Corigenţa domnului profesor» (1966), «Faust XX» (1966), «Împuşcături pe portativ» (1967), «Balul de sâmbătă seară» (1967), seria «Brigada Diverse» (1970, 1971) – care îi va aduce celebritatea, rolul Trandafir din serie, unde a jucat alături de Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Reka Nagy, Sebastian Papaiani, Ștefan Bănică, fiind interpretat remarcabil -, «Fraţii Jderi» (1974), «Serenadă pentru etajul XII» (1976), «Nea Mărin miliardar» (1979), «Expresul de Buftea» (1979).

A și scris pentru televiziune scenariile producţiilor «Informații-gara» (1971) şi «La un restaurant de lux» (1994).

A fost căsătorit cu Victoria Călinescu cu care a avut doi copii, pe Carmen Călinescu și pe Silvia Călinescu.

În 1995, actorul a trăit şocul vieţii, găsindu-şi fiica mai mare, pe Silvia, moartă în casă, la doar 50 de ani, în urma unei comoţii cerebrale.

Puiu Călinescu a murit la 16 mai 1997, din cauza unei insuficienţe cardiace, la Bucureşti. Îşi găseşte odihna de veci la Cimitirul Bellu.