Bunicul şi nepotul

Tot mai multe persoane în vârstă sunt convinse de marea sensibilitate sufletească a scumpului lor nepoţel, în care își pun speranţa că s-ar putea ca el să fie cel care le va lumina bătrâneţea, aşa cum a făcuto nepoţelul din povestea „Bunicul şi nepotul” după Fraţii Grimm, pe care o prezint în cele ce urmează, cu unele comentarii ale subsemnatului.

 „Un biet tată îmbătrânise aşa de tare, că aproape nu mai auzea, vederile îi slăbiseră aproape de tot, iar când mânca, din cauza tremuratului, mai toată ciorba îi cădea din lingură până s-o ducă la gură.

De aceea fiul şi nora s-au hotărât să nu mai servească masa împreună cu el.

Îi făcură un locuşor lângă vatră, unde moşul putea să mănânce fără să-i scârbească.

Şi din ziua aceea îi dădeau mâncarea într-o strachină de lut, dar nici măcar atât cât să se sature.

Căuta bătrânul cu privirile-i slabe mijite printre gene la masa cea plină cu de toate la care se ospătau tinerii cu băieţelul lor şi plângea în sufletul său de amărăciune.

Într-o zi, când primi porţia de mâncare cu mâinile tremurânde, scăpă strachina jos şi aceasta se făcu numai cioburi.

Nora sări la el cu vorbe răstite, ajutată de soţul ei, fiul moşneagului.

Dar bătrânul se închise în el şi nu scoase o vorbă.

Doar două lacrimi lungi se prelinseră din ochii lui slăbiţi de vedere.

Din când în când, fără să vrea, scotea câte un oftat adânc.

Şi-i cumpărară din târg o strachină de lemn, din care trebuia să mănânce de-acum înainte.

Într-o seară, bărbatul şi femeia observară că băieţelul lor, o şchioapă de copil de vreo patru anişori, îşi făcea de lucru cu câteva scândurele.

– Dar ce faci tu acolo ? îl întrebă tatăl său.

– Fac o covăţică, din care să mâncaţi voi, tată şi mamă, când veţi fi slăbiţi de puteri și neputincioşi ca bunicul.

Atunci amândoi părinţii se uitară fierţi unul la altul şi pricepură crunta nedreptate ce o făcuseră bătrânului lor tată şi socru.

Şi îi podidi o ruşine fără seamăn.

Apoi, fără o vorbă, îl luară amândoi pe moş şi-l aduseră la masă.

– De acum încolo vei mânca numai la masă, cu noi, îi zise femeia cu blândeţe, mângâindu-i pletele albe.

Apoi, luându-şi copilul în braţe, îi mulţumi pentru lecţia dată.

De atunci s-a mai întâmplat ca bătrânul să mai scape din lingură câte un pic de ciorbă, dar nimeni nu l-a mai luat vreodată la rost, câte zile a mai trăit”.

Covăţică, diminutiv al lui covată, care înseamnă blid, strachină din lemn.

Morala povestii. Din această povestire trebuie să se înțeleagă importanța iubirii și al respectului față de bătrâni, chiar și atunci când aceștia devin neputincioși. Povestea subliniază valorile familiei, respectul pentru generațiile anterioare și impactul atitudinii noastre asupra copiilor. Trebuie să nu-i uitam pe cei care ne-au crescut, ne-au îngrijit, ne-au iubit, indiferent cât de bătrâni sunt sau cât de neîndemânatici au devenit. Aşa cum altădată bunicul a fost adevărata cheie a Paradisului pentru nepotul său, aşa trebuie să fie și viceversa.

Celor care NU își UITĂ strămoșii:

„Nici nu trece grija de bunici și de părinți,

Că-ncepe alta pentru copii și nepoți,

Și uite așa unii-n alții viețuim,

În unica viață pe care o trăim.”

(N. Grigorie Lăcrița)

Celor care își UITĂ strămoșii:

„Cei ce uită de bunici și de părinți,

Sunt fără simțăminte omenești,

Uitați vor fi de copii și de nepoți,

Și vor rupe legăturile strămoșești.”

(N. Grigorie Lăcrița)

„Cei care și-au uitat strămoșii, nu merită nici să ajungă la ei în lumea veșniciei și nici respectul urmașilor; merită numai de a se bucura de dragostea lui Satan și de fericire veșnică în Iad.” (N. Grigorie Lăcrița)

Autor: N. Grigorie Lăcrița

Bibliografie:

„Să nu ne uităm strămoșii!”, de N. Grigorie Lăcrița, pe: 1) https://uzpr.ro/17/11/2023/sa-nu-ne-uitam-stramosii/; 2) Revista Univers strategic nr. 4(56)/2023, pg. 223 – 225.