La 10 iulie, în anul 1466, au început lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare. A fost clădită în 3 ani, iar sfințirea mănăstirii a avut loc la 3 septembrie 1469. Ulterior, s-a mai lucrat la anumite aspecte, tot în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, la turnul de intrare al mănăstirii, dar și la incintă și fortificații, până în anul 1481.
Ceea ce vedem azi la Putna este parțial reconstruit, fiindcă vicisitudinile epocilor trecute au distrus (parțial) de mai multe ori mănăstirea. Spre exemplu, a fost reconstruită în anii 1982-1988 Casa Domnească a mănăstirii, întrucât cea originală de pe timpul lui Ștefan cel Mare a fost distrusă de Habsburgi, în perioada în care Bucovina a fost ocupată de Imperiul Habsburgic. Astfel, actuala Casă Domnească a fost reconstruită între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către patriarhul Teoctist în timpul în care era mitropolit al Moldovei (a devenit patriarh din anul 1986).
După ce Mănăstirea a fost grav afectată de marele cutremur din anul 1739, și alte părți ale mănăstirii au fost reconstruite în timp – astfel, paraclisul pe care îl vedem azi a fost construit la 20 de ani după marele cutremur (adică în 1759) de de mitropolitul Iacov Putneanul și restaurat ulterior în anii 1976-1983, când s-au mai construit noi spații. Aspectul pe care îl vedem azi, și picturile din paraclis, datează din perioada 1980-1984, când s-au refăcut picturile și frescele din paraclis realizate de către pictorii Mihail și Gavril Moroșan.
În schimb, Turnul Tezaurului Mănăstirii Putna este rămas de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare care l-a ctitorit în anul 1481. În acest turn au fost adăpostite, în vremuri tulburi odoarele acestui sfânt lăcaș.
După construirea mănăstirii în timpul lui Ștefan cel Mare, războaiele din secolul următor au adus unele daune mănăstirii, iar domnitorul Vasile Lupu a încercat o renovare spre sfârșitul domniei sale (după cum spune cronicarul Ion Neculce). Dar a estimat greșit „bugetul” și a rămas fără bani, iar mănăstirea a rămas (vremelnic) doar de la temelie până la ferestre, și decorată cu plumb (fiindcă era mai ieftin) nu cu bronz sau aur. Alte evenimente nefaste au urmat – mai întâi, s-a încheiat domnia lui Vasilie Vodă (Vasile Lupu) în urma unor lupte, apoi, pentru a apăra cetatea Sucevei, ginerele lui Vasilie Vodă a luat plumbul cu care era acoperită mănăstirea pentru a face gloanțe necesare în lupta de apărare a cetății de scaun a Moldovei. Ginerele lui Vasilie Vodă era cazacul Timuș Hmelnițki, aceasta fiindcă și domnitorul Vasile Lupu a continuat politica de alianțe începută de Ștefan cel Mare cu statele ortodoxe din est (după cum și Ștefan se căsătorise cu Evdochia de Kiev, ca alianță politică, iar după moartea acesteia cu Maria Asanina de Mangop din micul regat ordotox din Crimeea). Cronicarul Neculce mai spune, în «O samă de cuvinte» că ginerele cazac al fostului domnitor Vasilie Vodă (Lupu) a apărat bine cetatea Sucevei, cu gloanțe făcute din plumbul de la Putna, dar a fost lovit de un glonț (tot de plumb) în cap. Și în istorie, se aplică aceeași Karma, ca și în viață…
Dar cum Vasilie Vodă (Lupu) nu terminase renovarea mănăstirii, ci mai mult stricase (după cum spune cronicarul) în încercarea de a o renova (apucase doar să dărâme pentru a reconstrui „mai frumos”, dar rămăsese fără bani tocmai la partea cu reconstrucția și „înfrumusețarea”) se vede cum se aplică proverbul românesc „prea binele e cel mai mare dușman al binelui”. Sau, e mai ușor să dărâmi decât să reconstruiești. Partea cu dărâmarea îi ieșise bine, dar despre partea cu reconstrucția și-a cerut iertare. Dar n-a fost iertat, și a fost mazilit (schimbat de la domnie). De cine? De logofătul Gheorghe Ștefan, care susținut de numeroși moldoveni ce au format o oaste, a ajuns domnitor detronându-l pe Vasile Lupu (care a sfârșit în exil). Ca nou domnitor, Gheorghe Ștefan a început reconstrucția mănăstirii Putna. Dar n-a terminat-o, fiindcă a domnit doar 5 ani (1653-1658). Reconstrucția mănăstirii a fost terminată de un următor domnitor, Eustație Dabija-Vodă în anul 1662.
Dar, la numai 77 de ani de la reconstrucția, a urmat marele cutremur în anul 1739, care a distrus din nou mănăstirea. A fost încă odată restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902 s-a refăcut acoperișul, iar altă renovare a fost realizată în perioada 1961-1975, urmând ca din 1976 să se refacă picturile și paraclisul, finalizat în 1984 iîn forma pe care o vedem în prezent.
Ca într-o paranteză, mai spun că domnitorul mazilit Vasilie Vodă (Lupu) fusese un bun apărător al ortodoxiei (a fondat și alte biserici, cum ar fi cea de la Stelea de la Târgoviște din Muntenia, ceea ce arată limpede interesul său și pentru Țara Românească Valahia), în plus, Vasilie Vodă a fost unul dintre domnitorii care a dorit și încercat să reunifice toate teritoriile locuite de români, mai precis a dorit să unească Țara Rămânească (Valahia) cu Ardealul și cu Moldova, toate sub sceptrul său. „Pohta ce-a pohtit” și Mihai Viteazul, de altfel. Singura diferență majoră este că Mihai Viteazul a reușit (deși pentru scurt timp), dar Vasilie Lupu Vodă nu. Dar, există un „dar”. Vasile Lupu a purtat, totuși, pentru un timp, titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești” , înainte de a fi înfrânt decisiv la Ojogeni. În plus, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document de la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859 în domnia lui Cuza. Ceea ce arată că încercările de unificare a celor 3 principate românești au fost mai multe, dar datorită vicisitudinilor vremii, nu au fost toate reușite.
De altfel, tot de mănăstirea Putna se leagă altă dovadă despre dorința domnitorilor moldoveni și valahi de a uni principatele din Țara Românească Valahia și Moldova – astfel pe turnul mănăstirii care a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Racoviță Constantin, pe fațada de vest este o stemă unificată în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. În prezent, acest turn se numește Turnul Eminescu.
Ca o coincidență de nume, sfințirea mănăstirii în timpul domniei lui Ștefan cel Mare a fost oficiată de un mitropolit cu numele Teoctist (ca și patriarhul din anii 1986-2007).
Intelectualitatea Moldovei a dorit încă din anul 1869 să organizeze un mare eveniment de celebrare a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna din timpul lui Ștefan cel Mare. Abia după 2 ani s-a putut realiza acest eveniment, în anul 1871, cu participarea a peste 3.000 de personalități, printre care și Eminescu, Ciprian Porumbescu, Slavici… ocazie cu care Eminescu a numit Mănăstirea Putna drept „Ierusalimul Neamului Românesc”, iar Ciprian Porumbescu a cântat la vioară impresionând pe cei prezenți, spunând apoi tatălui său „Tată! Am cântat întregii Dacii”.
Pe vremea aceea (1871) Bucovina, inclusiv Mănăstirea Putna, erau încă ocupate de Imperiul Austro-Ungar (așa se numea în acel timp fostul Imperiu Habsburgic care ocupase Bucovina în anul 1775). Ciprian Porumbescu a fost arestat de autoritățile austro-ungare pentru activitățile sale patriotice românești, deși nu făcuse nimic ilegal, iar în timpul detenției s-a îmbolnăvit grav, ceea ce i-a adus și moartea ulterioară. De altfel, după arestarea sa, a fost achitat de Tribunalul austro-ungar, dovadă a nevinovăției sale, dar era prea târziu, fiindcă fusese închis înainte de a fi judecat, iar boala îl afectase deja grav în timpul detenției în închisoarea austro-ungară în condiții mizere.
Ca un amănunt, despre Turnul Eminescu de la Mănăstirea Putna – se numește așa fiindcă acolo a dormit Eminescu în timpul Aniversării a 400 de ani de la Șfințirea Mănăstirii Putna, cea organizată în 1871, ca un manifest al valorilor românești în Bucovina ocupată de Imperiul Austro-Ungar în acea perioadă. Ulterior, și Eminescu, ca și Ciprian Porumbescu a fost urmărit de serviciile secrete austro-ungare, și în final închis și declarat nebun pentru a fi discreditat.
Pentru cei care nu au vizitat încă Mănăstirea Putna, mai precizez doar că mănăstirea se află la circa 30 kilometri de orașul Rădăuți din județul Suceava, mai spre nord spre inima Bucovinei, iar drumul este suficient de bun.
Autor: Laurențiu Roșu
Bibliografie:
Enciclopedia Cugetarea, publicată în anul 1940, de Lucian Predescu
Nicolae Iorga – Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, publicată prima dată în 1908
