Presa locală, politica și planul personal
De multe ori și mai ales la nivel local politica editorială a cotidienelor, a posturilor de radio și televiziune nu ține nici de o orientare politică asumată și nici chiar de interesele financiare ale respectivului cotidian, ci de relațiile inter-personale pe care proprietarul sau managementul organului de presă le dezvoltă într-o anumită perioadă cu unul sau mai mulţi lideri politici locali.
Simpatiile sau antipatiile personale față de un anumit personaj, persoană publică locală transpar mai ales în paginile ziarelor locale, dar şi în celelalte organe de presă de la nivel local.
În cazul posturilor de televiziune locale cele mai importante din județul Vaslui lucrurile sunt destul de evidente, programul acestora nelăsând loc de interpretări.
Postul «Antena 1 Vaslui» a dezvoltat o relație privilegiată în decursul timpului cu personajele care au ocupat funcțiile de conducere din Consiliul Județean, președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, cu primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, care aparține aceleiași formațiuni politice. În acelaşi timp, pe aceeaşi filieră cunoscută la nivel naţional, postul de televiziune a facilitat expunerea publică a Partidului Conservator. Este suficient să explicăm că fiul patronului postului de televiziune «Antena 1 Vaslui», Lili Trifu, este tatăl lui Alin Trifu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PC Vaslui.
Liderii locali din actualul USL sunt invitați în mod constant la emisiunile de interes local produse de acest post de televiziune local.
Tendința politicului de a-și asigura subordonarea mass-media poate fi observată în județul Vaslui într-un mod și mai străveziu dacă avem în vedere înființarea și funcționarea postului local de televiziune «V 24» care l-a avut ca proprietar pe fostul senator ales în Colegiul Electoral Huși Cristian David. Nealegerea acestuia în scrutinul din anul 2012 a dus și la schimbarea proprietarului acestui post de televiziune locală. După ce nu a mai fost prezent în viața politică locală, fostul senator, devenit ministru delegat pentru Minorități, nu a mai găsit nicio raţiune pentru păstrarea în proprietatea sa a postului de televiziune amintit.
Politicienii de vârf vasluieni au fost atrași și de undele radio. Este cunoscut faptul că Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, este proprietarul postului de radio local «Smile FM».
Epopeile unor relaţii inconsecvente
Niciun alt politician vasluian nu a mai depins de relaţiile personale pe care a reuşit să le întreţină sau nu la un anumit moment dat decât actualul senator ales în Colegiul Huşi Dan Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Vaslui. În prezentarea sa şi a activităţii sale în faţa publicului vasluian acesta a suferit schimbări atitudinale radicale din partea principalelor ziare locale.
Spre exemplificare redăm fragmente din două articole găzduite de cotidianul local «Vremea Nouă»:
Pe 21 februarie 2013, cotidianul local «Vremea Nouă» publica în paginile sale următorul conţinut:
„CINE-L MAI CREDE PE DAN MARIAN?
‘Aburelile’ președintelui PDL și manevre liberale
Senatorul Dan Marian, președintele PDL Vaslui, este tot mai încolțit de propriile minciuni. Ieri, încercând să explice manevrele sale din ultima vreme, manevre menite să-i deschidă calea spre liberali, senatorul Marian a făcut niște afirmații de tot râsul. ‘Eu am prieteni mulți în PNL, și la Vaslui și în conducerea centrală, iar de multe ori mă întâlnesc cu ei și-mi împărtășesc temerile că vor avea un viitor cu Crin Antonescu la conducere, spun că se tem că Antonescu nu va fi în stare să conducă destinele partidului în perioada grea ce urmează. Chiar și primarii PNL din județul Vaslui mă sună de multe ori, să mă consulte’, spune senatorul PDL, demonstrând că minciunile sale îl ajung din urmă. Din păcate pentru el, conform unor surse demne de încredere, președintele partidului, Crin Antonescu, a fost informat acum câteva zile despre intențiile sale de a ajunge în PNL Vaslui și ar fi spus, conform acelorași surse: ‘Nu are ce căuta în PNL. A fost un trădător, a plecat printre primii din partid și s-a dus la PDL, cu organizație cu tot’”. 1
Pentru ca, cu un an în urmă, pe 13 ianuarie 2012, aceeaşi publicaţie locală să abordeze un eveniment din cariera politică a personalităţii publice locale amintite într-un mod cu totul diferit:
„Dan Marian renunță la Parlament!
Dan Marian și-a anunțat la Bârlad candidatura la funcția de președinte al CJ Vaslui
RĂSPUNSURI Ieri, la Bârlad, deputatul Dan Marian, președintele PDL Vaslui, a făcut câteva anunțuri surprinzătoare: și-a anunțat sfârșitul carierei parlamentare în acest an, dorind să intre în administrația publică, prin candidatura sa pentru fotoliul de președinte al CJ Vaslui. Acesta a mai anunțat și candidatura primarului Ioan Ciupilan de la Huși, pentru un nou mandat, dar de data aceasta din partea PDL, pentru fotoliul de primar al Hușului. Dan Marian a făcut și câteva precizări legate de parteneriatul Primăriei Bârlad cu guvernul actual, el enumerând lista investițiilor care vor demara din 2012 în Bârlad, iar la finalul conferinței a dat asigurări bârlădenilor că va face tot ce ține de el pentru ca în acest oraș sã fie demarate toate proiectele în lucru, indiferent de relațiile primarului Constantinescu mai reci sau mai călduroase cu PSD”. 2
Dacă în 2012 preşedintele PDL Vaslui era portretizat ca un lider politic local implicat care anunţa investiţii şi oferea garanţii, un an mai târziu publicaţia părăseşte limbajul colocvial şi vorbeşte despre acelaşi Dan Marian ca fiind „încolțit de propriile minciuni” descriindu-i declaraţiile ca fiind „niște afirmații de tot râsul”.
Câteva luni mai târziu, pe măsură ce se apropie data alegerilor locale, alegeri în care Dan Marian candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, publicaţia vasluiană devine şi mai incisivă în faţa publicului său, încercând să „dezvăluie” o „ţeapă” instrumentată de politicianul amintit, relatare menită, fără îndoială, să-l discrediteze pe politician în ochii cititorilor cotidianului «Vremea Nouă».
Pe 23 mai 2013, ziarul publică pe prima pagină au articol intitulat „Dan Marian, țeapă de 1 milion de euro!” în care se relatează următoarele:
„IRONIA SORȚII
Cu patru-cinci ani în urmă, tăiau și spânzurau în județ, făcând tot felul de jocuri politice în numele PDL. Astăzi, sunt doar doi oameni de afaceri falimentari, deși unul dintre ei a rămas în fruntea Partidului Democrat Liberal, pentru nu se știe cât timp, în timp ce celălalt ar fi plecat prin țară, ca să scape de rușinea datoriilor. Vorbim de senatorul Dan Marian și fostul președinte al organizației municipale PDL Huși, Romică Lorenț, care trec prin mari probleme financiare. Oameni de afaceri hușeni, cei doi, odinioară buni prieteni, au ajuns la fundul sacului și s-au trezit cu procese peste procese și executări silite. Dacă, în cazul lui Lorenț, se știa că are mari probleme financiare, se pare că nici lui Dan Marian nu-i mai merg afacerile cu pufuleți, având de plătit o linie de credit de aproape 1 milion de euro, către Garanti Bank. Speriată că nu-și primește banii, sucursala din Iași a băncii Garanti i-a intentat proces senatorului Marian și, mai mult ca sigur, vor urma luni grele pentru liderul organizației județene a PDL. Un credit cu o poveste interesantă: senatorul Marian, în plină vogă prin 2008-2009, fiind la putere, a apelat la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru un credit uriaș, cu care urma să-și dezvolte afacerea. Statul român a intrat părtaș la acest credit, pentru că urma să returneze banii către bancă, dacă Marian dădea faliment, ceea ce s-a și întâmplat. Însă, banca și-a luat și ea măsurile proprii de protecție, cerând ca Dan Marian și soția sa să garanteze personal cu bunurile pe care le dețin pentru suma primită prin linia de credit. Acum, cei doi au băgat firma în faliment, iar statul român este bun de plată, conturându-se o țeapă de 1 milion de euro pe care senatorul Marian o trage bugetului național. Prin Huși se spune că afacerile cu pizzeria din centru nu-i mai merg, așa că Dan Marian a găsit o variantă de criză, pentru a nu trage obloanele la biznis: la cinci pizza cumpărate, hușenii pofticioși primesc una gratis!” 3
Cu exact un doi ani în urmă, mai exact pe 16 mai 2011, acelaşi cotidian publica pentru cititorii săi un material de presă intitulat „Dan Marian și cei 44 de primari” cu următorul conţinut:
„Încă 65 de milioane de Euro vin în județul Vaslui
REALIZARE … 44 de comune au scăpat de noroi.
Acestea vor avea peste 245 de km de asfalt. Astfel multe drumuri comunale, de pământ, care nu aveau nicio perspectivă să fie asfaltate vreodată au fost incluse într-un proiect național, lansat de Elena Udrea și care prevede reabilitarea a 10.000 km de drumuri comunale. A fost o adevărată bătãlie la nivel național când s-a făcut împărțirea și iată că Vasluiul nu mai este la coadă, așa cum eram obișnuiți din celelalte guvernări, obținând o felie peste medie pe județ. Mai toți primarii comunelor incluse în program recunosc că deputatul Dan Marian a jucat un rol important în includerea proiectelor lor pe lista celor eligibile. Cei de la PD-L și ‘dalmațienii’ pe față, iar cei de la PSD mai pe furiș, aratându-și un pic neîncrederea, doar așa, să le facă pe plac șefilor de la partid”. 4
De la afacerile personale în care înşela statul până la rolul său precumpănitor în acelaşi stat şi în favoarea cetățenilor din judeţul Vaslui se poate observa cu uşurinţă repoziţionarea radicală a cotidianul «Vremea Nouă» faţă de persoana şi activitatea demnitarului vasluian Dan Marian. De la atacul la persoană până la elogierea meritelor personale articolele menţionate atitudinea cotidianului dovedește o crasă inconsecvență atât față de politicianul Dan Marian, dar mai ales față de proprii cititori. La toate acestea trebuie adăugată precizarea că această schimbare de atitudine nu s-a manifestat și față de Organizația Județeană PDL Vaslui sau față de alți membri proeminenți ai acestei formațiuni din județul Vaslui.
O asemenea schimbare de poziție față de același personaj al vieții politice locale a suferit-o și cotidianul «Obiectiv de Vaslui», cu aceeași precizare: ziarul nu și-a schimbat poziția în același timp față de organizația politică condusă de Dan Marian în întregul său și nici față de alte personalități politice marcante ale aceluiași partid de la nivel local.
Pe 25 februarie 2011, «Obiectiv de Vaslui» titra:
„Complotistul-traseist Dan Marian face ‘cărțile’ cu instituțiile statului. Pentru că e jmecher! Din dragoste…
Despre cât de periculos este să te pui cu deputatul Dan Marian știe cel mai bine Bogdan Popovici, fostul polițist hușean devenit celebru la începutul anului 2006. Vina: a iubit pe cine nu trebuia, drept pentru care a fost prins în flagrant primind mită. Să folosești instituțiile statului pentru a te răzbuna, ar trebui să fie foarte grav chiar și în România acestui secol!
Informațiile oficiale au vorbit atunci despre un flagrant răsunător care punea într-o lumină favorabilă abia înființata Direcție Generală Anticorupție (DGA) și într-un con de umbră poliția din Huși: era primul caz ‘istoric’ de prindere a unui polițist în flagrant. Această ‘afacere’ este însă cunoscută cu totul altfel, în Huși. De fapt, dacă ar fi întrebați aleatoriu pe stradă, poate mai mult de șapte din 10 hușeni ar vorbi despre o răfuială personală a deputatului liberal pe atunci, pedelist în prezent, Dan Marian.
Pe scurt, cu mult înainte de a putea fi suspectat de primire de mită, Bogdan Popovici era vinovat de un păcat capital pentru orice muritor de rând, în general, și pentru orice hușean, în special. Tânăr ‘capabil’ și bine făcut, Popovici îi cam călcase în picioare deputatului ‘nepereche’ orgoliul masculin”. 5
Un an mai târziu însă, cotidianul vasluaian prezintă cu totul altfel activitatea politicianului Dan Marian, pe atunci deputat ales în Colegiul Huși.
Iată ce se scria pe 16 mai 2012:
„Promisiunea făcută de Dan Marian bârlădenilor a fost onorată!
Ieri au început lucrările pentru reabilitarea Bulevardului Republicii din Bârlad. Investiția în valoare de aproximativ 35 de miliarde de lei vechi a fost promisă bârlădenilor încă de anul trecut de către deputatul Dan Marian”. 6
Ca o concluzie la această sumară analiză a comportamentului ziarelor locale din județul Vaslui față de personalitate politică dată, trebuie să subliniem, așa cum am făcut-o la începutul acestui capitol, că poziționările presei locale din județul Vaslui cel puțin sunt extrem de variabile.
Portretizarea și relatările celor două ziare atunci când s-au oprit asupra politicianului amintit au depășit de multe ori persoana publică aplecându-se asupra persoanei, a omului Dan Marian, care a primit caracterizări dintre cele mai diverse, de la elogii până la atacuri la persoană, trecând prin caracterizări sumare pozitive sau negative.
Câteva titluri ale cotidianului «Obiectiv de Vaslui» sunt grăitoare:
Obiectiv de Vaslui, 21 martie 2011: „Nesimțirea lui Dan Marian, fără limite: Deputatul mincinos”. 7
Obiectiv de Vaslui, 24 februarie 2012: „Ce aberații a mai îndrugat Dan Marian: MINCINOSUL”. 8
Obiectiv de Vaslui, 31 martie 2012: „Angajații Spitalului Negrești sunt în culmea disperării, iar Dan Marian vrea să-și facă imagine: Deputatul caraghios”. 9
Obiectiv de Vaslui, 18 februarie 2011: „Istoria în cazul evoluției mârșave a lui Dan Marian se repetă: Deputatul trădător”. 10
Obiectiv de Vaslui, 17 februarie 2012: „Deși nu este în stare să plătească o chirie, liberalo-democratul Dan Marian se vrea șef peste partid: Deputatul rușinii”. 11
___________________________________________________________
1 – Vremea Nouă, 21 februarie 2013.
2 – Vremea Nouă, 13 ianuarie 2013.
3 – Vremea Nouă, 23 mai 2013.
4 – Vremea Nouă, 16 mai 2013.
5 – Obiectiv de Vaslui, 25 februarie 2011.
6 – Obiectiv de Vaslui, 16 mai 2012.
7 – Obiectiv de Vaslui, 21 martie 2011.
8 – Obiectiv de Vaslui, 24 februarie 2012.
9 – Obiectiv de Vaslui, 31 martie 2012.
10 – Obiectiv de Vaslui, 18 februarie 2011.
11 – Obiectiv de Vaslui, 17 februarie 2012.
Citește și: Presa locală în anul electoral 2012. Studiu de caz - Județul VasluiEvoluția presei locale în context național Între tipăritură și online Între informare și tabloidizare Limbaj și formulare Între interese obiective și subiective Poziționarea politică, o necesitate financiară Politica și planul personal Între profit și deontologie profesională Libertatea condiționată a presei locale
Evoluția presei locale în context național