Educație

În ultimii 30 de ani nu am văzut nicio grevă pentru faptul că sistemul de educație e distrus sistematic

Când văd agitația din învățământ, mă întreb de ce profesorii se revoltă doar atunci când le sunt afectate interesele financiare.

În ultimii 30 de ani nu am văzut nicio grevă pentru faptul că sistemul de educație este distrus sistematic.

În clasa a V-a am prins o grevă care a durat șase săptămâni. Toate revendicările erau strict legate de creșterea salariilor. Nimic despre condițiile de predare, despre calitatea educației sau despre viitorul copiilor, nimic despre măcelărirea învățământului de la an la an.

Cel mai grav a fost lipsa lor de reacție în timpul așa-zisei pandemii. Au acceptat și chiar promovat așa-zisele „beneficii” ale școlii online. Au fost de acord să îi oblige pe copii să poarte mască un an și jumătate, să suporte ore fără pauze reale, cu doar cinci minute de respiro, și fără posibilitatea de a socializa.

În acea perioadă nu s-a măcelărit doar educația, ci și experiența socială a copiilor.

Nu voi uita niciodată acei ani. Este momentul pe care mi-l reproșez cel mai mult ca părinte, faptul că mi-am lăsat copilul de doar șase ani atunci să înceapă școala în asemenea condiții.

Unde era revolta profesorilor atunci?

Autor: Oana Eftimie

Related Articles

Back to top button