Mai ții minte când „Occidentul” însemna libertate, democrație și drepturile omului? Acum, aceste concepte au devenit ca niște bibelouri prăfuite, puse în vitrină doar ca să fie arătate vizitatorilor naivi. În realitate, vitrina e goală, iar înăuntru nu mai e nimic.
Să ne uităm la ultimele luni. Nagorno Karabah? Un exod complet al armenilor, peste 100.000 de suflete fugind dintr-un ținut unde trăiseră de generații, alungați de ofensiva Armatei azere. Rezultat: un „ah, ce păcat” emis pe un ton de șef de birou plictisit, și apoi liniște. Pentru că, ce să vezi, Azerbaidjanul are petrol și gaze, iar Europa are nevoie să-și aprindă becurile și să-și umfle PIB-ul verde.
Gaza? Aici deja e film de groază transmis live, cu abonați 24/24. Și, surpriză, când încerci să spui că ceea ce vezi seamănă al naibii de mult cu un genocid, brusc libertatea ta de exprimare e în pericol. „Ai grijă ce spui, altfel intri la categoria greșită.” Așadar, libertatea presei și libertatea cuvântului sunt acum libertăți de export: se aplică doar sirianului, iranianului sau rusului – niciodată când e vorba de aliații noștri „strategici”.
Și totuși, ni se cere să credem că ne sacrificăm „pentru valorile occidentale”. Care valori? Alea care sunt scoase din cutie ca ornamente de Crăciun când e nevoie să fie bombardată o țară „pentru democrație”, dar care dispar ca norii de fum când trebuie aplicate la prieteni incomozi?
Occidentul seamănă tot mai mult cu acel coleg ipocrit care ține discursuri despre dietă sănătoasă în timp ce mănâncă burgeri pe ascuns. Îți spune cu gravitate că trebuie să respecți „drepturile universale”, dar apoi își face de cap după bunul plac.
Adevărul e crud și simplu: valorile occidentale există, dar nu pentru toată lumea. Ele sunt ca un card premium: valabile doar pentru membrii clubului și, bineînțeles, revocabile în orice moment.
Și atunci, stau și mă întreb: când ni se cere să „apărăm valorile Occidentului”, ce apărăm de fapt? Democrația? Libertatea? Drepturile omului? Sau doar privilegiul unei lumi care predică una și practică alta?
Poate că adevărata întrebare nu e dacă mai există valori occidentale, ci dacă noi mai avem stomacul să credem în ele, știind că sunt servite doar cu garnitură de cinism și sos rece de ipocrizie.
Și dacă răspunsul e „nu”, atunci sacrificiul pe care ni se cere să-l facem nu mai e pentru libertate, ci pentru o reclamă uzată. O reclamă în care literele aurite au început să se scorojească, lăsând să se vadă dedesubt tabla ruginită.
Autor: Răzvan Bibire
