Gheorghe Focșa, directorul Muzeului Satului care l-a salvat de două ori de la dispariție și transformat în cel mai vizitat muzeu din România
Pe 15 octombrie 1903 se năștea Gheorghe Focșa, etnolog, directorul Muzeului Satului din București vreme de 30 ani, timp în care l-a dezvoltat, salvat de două ori de la dispariție și l-a transformat în cel mai vizitat muzeu din România.
Gheorghe Focșa s-a născut în Rășcani, comuna Șuletea, județul Vaslui. A fost elev al Liceului «Gheorghe Roșca Codreanu» din Bârlad, iar apoi al Liceului «Cuza Vodă» din Huși unde a fost primul la examenul de bacalaureat. Gheorghe Focșa este considerat alături de Dimitrie Gusti și bârlădeanul Victor Ion Popa, unul dintre fondatorii Muzeului Satului.
Când președintele Statelor Unite, Richard Nixon, a vizitat România în anul 1969, deși nu era ceva în programul discutat anterior cu autoritățile române de atunci, el a vrut să viziteze și Muzeul Satului. Gheorghe Focșa a făcut prezentările oficiale iar Nixon a fost foarte încântat de ceea ce a văzut acolo și a primit în dar un… clop maramureșean.
A fost interesat de dezvoltarea cercetărilor etnografice; fiind membru fondator al Societății Cultural-Științifice Getica.
În 1948 Muzeul Național al Satului «Dimitrie Gusti» își redeschide porțile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focșa, fost student al profesorului Gusti și membru al echipelor de monografiști
In timpul lui Gheorghe Focșa au fost fundamentate direcțiile de dezvoltare ale muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului traditional și implicit a culturii populare în dezvoltarea sa spațială, între secolele XVII-XX); social; geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice); economic (tipologia gospodăriei în funcție de ocupații și meșteșuguri); artistic (prezența esteticului ca valoare implicită sau explicită), al autenticității și tipicității.
„Gheorhe Focşa a fost un om care a ţinut foarte mult la muzeul ăsta! Muzeul era viaţa lui. În primul rând că făcuse parte din echipele regale care au constituit muzeul. Sigur că îl durea sufletul când vedea ce se întâmplă cu muzeul. (…) la scurtă vreme s-a pus din nou problema să se desfiinţeze muzeul, el a stat în faţă la arhondaric şi când a venit primarul Bucureştiului cu buldozerele să înceapă demolarea, Focşa a stat în faţă şi a spus: ‘Eu de aici nu mă mut. Ori treceţi peste mine, ori nu intraţi’. Ceea ce era un curaj destul de mare pe vremea aceea. Apoi a umblat peste tot să îi convingă să renunţe la ideea desfiinţării. La ministerul culturii era un reprezentant sovietic care era consilier şi trebuia să îşi dea avizul pe tot felul de lucruri. Din câte am înţeles, s-a dus la acela şi a primit următorul răspuns:” Nu. Este istoria naţiunii. Nu se poate.” Şi, pentru moment, s-au liniştit apele” – acad. Georgeta Stoica, unul dintre colaboratorii lui Gheorghe Focșa, într-un interviu acordat Revistei Sinteză.
Lucrări publicate
Contribuție la cercetarea mentalității satului. Convorbire cu Grigorie Loghie din Runcu-Gorj (1932);
Aspectele spiritualității sătești (1937);
Le village roumain pendant les fêtes religieuses d’hiver (1943);
Aspecte ale civilizației țărănești (1944);
Elemente decortive la bordeiele din sudul regiunii Craiova (1957);
Evoluția portului popular în zona Jiului de Sus (1957);
Arta populară în Republica Populară Română. Port, țesături, cusături (1957);
Țara Orașului. Studiu etnografic. Cultura materială (1957);
Gheorghe Focșa, Muzeul Satului (1958).
„Am un sentiment aparte față de acest templu al existenței și geniului poporului român. În tinerețe, pe la mijlocul anilor 70 ai veacului trecut, am avut bucuria să-l cunosc pe Gheorghe Focșa, directorul Muzeului pe atunci, ca și după aceea, cel care văzuse lumina zilei în satul Rășcani-Șuletea, în anul 1903. Mi-a acordat un interviu și-am fost mândru pentru totdeauna de această ispravă. Eram pe la începutul profesiei, într-un fel, și parcă mi-a încălzit inima cu o bunăvoință aparte, întărită de vocea lui stinsă și privirea mereu îndurerată, bunăvoință pe care am întâlnit-o, mai cu seamă, la moldovenii plecați de-acasă, cum se spune…
De fapt, pentru altceva îl invoc acum pe Gheorghe Focșa. Puțini știu că Muzeul Satului a fost cât pe ce să fie demolat și mutat la Mogoșoaia. A fost pe muchie de cuțit ca această „izbândă” chiar să se producă. Ar fi fost o altă cumplită „victorie” a Ceaușeștilor asupra valorilor naționale fundamentale. Faptul că nu s-a întâmplat această teribilă nenorocire se datorează și rezistenței ieșite din comun a marelui apărător și păstrător al universului rural. Este și motivul pentru care specialiștii îl consideră pe Gheorghe Focșa un reîntemeietor al Muzeului Satului din București, singurul muzeu care se găsește în inima vreunei Capitale europene. Probabil că și el este singurul director de pe continentul nostru care nu s-a mai despărțit de magia pasiunii sale de-o viață, ducându-și somnul de veci în muzeu, mai exact la umbra unui imens molid din ograda bisericii din Dragomirești”. (Mihai OGRINJI)