Aripi frânte, zbor nemuritor: Magda Isanos, mireasa poeziei (fine) și a maladiei

În 17 noiembrie 1944 a murit la București, la doar 28 de ani, bolnavă de tuberculoză și de inimă, Magda Isanos, una dintre cele mai valoroase poete interbelice – și nu numai – din România. 

Dăm credit criticului și istoricului literar Paul Cernat, autorul unui mic medalion închinat memoriei poetei Magda Isanos: „S-a născut la Iași, pe 17 aprilie 1916, în familia unor medici. Absolventă de Drept și Filosofie, a practicat o vreme avocatura. Publicistă militantă, cu vederi de stânga și simpatii feministe, Magda Isanos a fost căsătorită (după un alt mariaj, foarte scurt) cu Eusebiu Camilar, împreună cu care au avut o fiică – scriitoarea Elisabeta Isanos. Primul volum de versuri (Poezii) i-a apărut în 1943, în plin război; alte două (Țara luminii, Cântarea munților), ca și drama Focurile, scrisă împreună cu Eusebiu Camilar, apar postum”.

Operă distrusă de bombe

Pe același fir (narativ): „Aproape toate manuscrisele i-au fost distruse într-un bombardament (iunie 1944) – o prietenă va salva doar un caiet cu câteva proze. Lirica ei vitală, panteistă și viguros-sentimentală, străbătută de o meditație neliniștită asupra vârstelor și de presentimentul morții, rămâne un reper influent în posteritate”. De revizitat. Magda Isanos este înmormântată la Cimitirul Bellu, sub o placă de marmură ce poartă un epitaf compus din versurile ei: „Oamenilor voiam să le las/sufletul meu drept pâine de popas,/drept livadă și cer./Tuturor acelora care nu mă cer/și nu mă cunosc, am venit să le fiu/o candelă pentru mai târziu”.

Salvată de mama-înger

Magda Isanos s-a luptat încă din copilărie cu probleme mari de sănătate. Avea doar un an și jumătate când un diagnostic dur – poliomielită – i-a bulversat existența. Îngrijită cu devotament de propria mama, Magda a înfruntat și a învins boala, sechelele acesteia fiind reduse la minimum. Și totuși, exceptând dificultatea locomotorie (avea un mers ușor șchiopătat), Magda a rămas de atunci cu o sănătate șubredă. Pe acest fond s-a instalat ulterior tuberculoza care până la urmă a răpus-o. 

Versuri pe curat

Năzuroasă și visătoare, poeta Magda scria doar noaptea. Nu-i plăcea să-și citească poeziile cu glas tare. Surorilor mai mici le cerea să-i copieze versurile „pe curat”, cu chenar în două culori, căci ea avea un scris ferm, dar „urât”. Când își vedea poeziile copiate caligrafic, zâmbea: „Dacă se vor găsi vreodată caietele astea, se va spune cu uimire: Ce scris pueril și ce gândire profundă!”. Din când în când, Magda își rupea caietele sau le ardea; pe unul l-a aruncat, într-o vară, în mare…

Val pentru lumea neagră

Mai jos, o mostră lirică marca Magda Isanos, întru pomenire și (re)actualizare: 

„Aș vrea…

Aş vrea acest poem să-l ridic ca un val,

s-acopăr cu el partea neagră din lume,

totul să fie alb ca-ntr-un spital,

fără morţi, fără nume.

În vreme ce orele zilei, rotunde şi descrescând în lumină,

trec pe dinaintea mea şi se sfarmă-n grădină,

o, s-ar zice că toate se joacă-n lume,

numai eu cu meşteşugul meu neînţeles

stau aicea fără să cos, fără să ţes.

Cum voi găsi acestora toate un nume?”

„Aproape toate manuscrisele i-au fost distruse într-un bombardament (iunie 1944) – o prietenă va salva doar un caiet cu câteva proze”, Paul Cernat, istoric literar

„Lirica ei vitală, panteistă și viguros-sentimentală, străbătută de o meditație neliniștită asupra vârstelor și de presentimentul morții, rămâne un reper influent în posteritate”, Paul Cernat

Preluare: jurnalul.ro / Autor: Florian Saiu