Când SUA amenință cu creșterea taxelor vamale sau propun un plan pentru pace în Ucraina, lumea pare să se rezume la Europa, aliații ei americani și cei doi vecini de la Est, plus China.
Evenimente precum a 30-a ediție a Conferinței ONU privind schimbările climatice, din Brazilia, pe 10-22 noiembrie, au trecut aproape neobservate. Retragerea SUA (a doua retragere cu Donald Trump la conducere) a făcut ca evenimentul să-și piardă din importanță.
Summitul G-20 din Africa de Sud, boicotat total de Statele Unite, dar cu participare chineză și rusă, fie și la nivel inferior, nu a atras nici el atenția decât atunci când planul american pentru Ucraina i-a mobilizat pe liderii UE aflați la Johanesburg, pentru a veni cu o contrapropunere.
Unitatea BRICS la la COP30
Însă și în Africa de Sud, și în Brazilia s-a putut constata că Sudul Global devine mai încrezător, mai unit și mai ferm în fața Occidentului.
În Brazilia, delegațiile statelor UE au criticat modul opac în care gazdele au organizat conferința, iar presa franceză scrie că țările BRICS, în special Rusia și India, au sărit imediat în ajutorul Braziliei, atunci când aceste critici au fost exprimate. China a fost mai deschisă față de problema atenuării schimbărilor climatice, dar fără să riște divergențe în BRICS înaintea summitului G20, au declarat mai mulți observatori și membri ai delegației. Coordonarea între statele BRICS, un grup neinstituționalizat, a fost mai bună decât cea intre aliații transatlantici în cazul planului pentru Ucraina.
Victoria săracilor și a petrolului
Acordul de la COP30 a fost pe placul Americii lui Trump (deși s-a retras imediat după preluarea mandatului), dar și pe placul statelor în curs de dezvoltare din Sudul Global. Europa a pierdut. Acordul de la COP30 „reprezintă o victorie pentru industriile petrolului, gazelor și cărbunelui” și subliniază „cât de mult s-a schimbat peisajul politic global” de la Acordul de la Paris, semnat acum zece ani, care se angaja să limiteze încălzirea globală până la sfârșitul secolului la mai puțin de 1,5°C peste nivelurile preindustriale”, scrie The Washington Post. ”Mai mulți dintre ei au susținut că nu sunt capabili să își reducă consumul de combustibili fosili în timp ce o mare parte a populației lor nu are acces la electricitate”. Pentru ei, ajutorul pentru dezvoltare rămâne prioritatea.
UE, izolată la Conferința ONU pentru schimbările climatice
Dar de unde ajutor pentru dezvoltare? În absența Statelor Unite, un important furnizor istoric de finanțare pentru climă până la realegerea lui Donald Trump, UE s-a trezit singură în această problemă cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare. În ultimele zile ale negocierilor, UE a fost în cele din urmă de acord cu o referire la triplarea finanțării pentru adaptarea la schimbările climatice (de la 40 de miliarde de dolari la 120 de miliarde de dolari anual). Această concesie nu a contribuit prea mult la îmbunătățirea imaginii europenilor în fața țărilor în curs de dezvoltare, mai ales că acestea au negociat o amânare a datei țintă de la 2030 la 2035.
În Brazilia, UE s-a chinuit să găsească aliați în timpul Conferinței. Europenii au fost izolați în cruciada lor pentru ambiții mari in lupta cu schimbărilor climatice. Nu au avut sprijinul scontat nici din partea Australiei, Canadei, a țărilor din America Latină, a țărilor africane și insulare. „Nu am văzut încă impulsul și avântul puternic de care avem nevoie, așa cum a fost cazul la Dubai”, și-a exprimat îngrijorarea un negociator european. La COP28, UE a putut conta pe Statele Unite, Regatul Unit, Australia și Japonia pentru a pune presiune asupra Arabiei Saudite.
Cine a fost de partea bună a istoriei la G20?
Apoi, la summitul G20, deja confruntându-se cu dificultăți împotriva BRICS, UE si-a dat un autogol forțat chiar de industria europeană și propriii cetățeni. Președinta CE, Ursula von der Leyen, a declarat că „luptă nu împotriva combustibililor fosili, ci împotriva emisiilor”.
În Africa de Sud, delegațiile europene la G20 au răsuflat ușurate că planul de pace pentru Fâșia Gaza a primit undă verde la ONU cu câteva zile înainte și pare să funcționeze pe moment. Asta pentru că, la summitul din 2024, Africa de Sud a criticat aspru modul în care Europa cere pace justă în Ucraina, în vreme ce alimentează cu arme Israelul care face Gaza una cu pământul. Iar această poziție era împărtășită și de alți membri G20: Turcia, Indonezia, Arabia Saudită, Rusia, China. Dar faptul că, în 2025, cancelarul Germaniei a dat zâmbitor mâna cu președintele Cyril Ramaphosa (cel care a susținut acuzarea lui Benjamin Netanyahu pentru crime de război la Tribunalul Penal Internațional) nu schimbă o realitate – China câștigă teren în fața Vestului în Africa, în special când vine vorba despre împrumuturi și capcana politică și economica ce este întinsă astfel.
O lume scindată
Summitul G20 a amintit că nu se moare în război doar în Ucraina, ci și în Sudan și Republica Democrată Congo, unde dramele umanitare sunt mai mari. 25 de milioane de oameni sunt afectați de foamete în Sudan și circa o sută de mii de civili și-au pierdut viața.
În urmă cu doi ani, un comentariu publicat de Euobserver arăta: „Contrazicând gândirea occidentală convențională conform căreia Sudul Global cade pradă propagandei ruse și chineze, nimeni acolo nu pare interesat să urmărească RT sau CGTN. Adevărul crud este că nicio vorbă ipocrită de la Davos nu poate reflecta cu exactitate – sau reconecta – realitățile alternative extrem de divergente de astăzi dintre un Occident mulțumit de sine și un Sud Global încrezător în sine și asertiv”.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici
