Pare lucru imposibil – nu-i aşa? – ca masivul împărat al ogrăzilor să dea în capcană. Acest instrument de prindere şi tortură e făcut pentru animale mai laşe, mai ascunse şi mai mici. Cine vrea să combată porcii, nu întrebuinţează aceleaşi mijloace ca împotriva şobolanilor. Şi fiecare din aceste soiuri de animale au fineţe, odorat, auz şi fuga cea mai iute şi mai promptă… Lucrează în umbră, departe de priviri, lucrează cu lăcomie şi convingere, şi, la prima alarmă, dispar. Dar râmătorul cu mincinosul său aspect de n-aude – n-a vede, înzestrat cu un optimism spiritual care-i dă o poftă imensă de viaţă, cu un stomac prăpăstios, cu un miros indulgent pentru toate surprinzele întâmplării, cu un surâs epicurian şi plin de batjocură pe faţa-i sardonică şi grasă unde se îngroapă doi ochi hazlii, răscoleşte câmpul experienţei sale cu îndârjire şi satisfacţie, neobosit, sigur pe morala-i încăpătoare şi pe activitatea fără greş. Nu există dobitoc situat mai deasupra binelui şi al răului, mai conştient de dreptul său care ia sfârşit acolo unde i se opresc puterile, mai stăruitor şi mai individualist decât acest infatigabil Porc, plug însufleţit şi răscolitor de-a lungul şi de-a latul, azi aci, mâine la Buzău. Şi de aceea e greu să-l prinzi, să-l abaţi din treaba râtului său, să-l osândeşti pentru stricăciunile şi murdăriile fără nume pe cari le face – căci protestul e prompt şi teribil.
Pe cât e de tăcut şi blajin când agoniseşte şi grohăie în linişte, pe atât de asurzitor îşi clamează revolta dacă încerci să te atingi de libertatea sălbatică pe care şi-o asumă. Ţipătul său răsună ca un denunţ. El cunoaşte toate fărădelegile şi licenţele, toate făţărniciile ogrăzii şi ştie că nimeni nu poate sufleteşte să se creadă mai puţin porc ca dânsul. Îţi zvârle, cu un eroism exasperat şi cu o elocinţă formidabilă, toate adevărurile astea în faţă şi, din încercarea de a corecta un porc, ia naştere un scandal apocaliptic. Te aud vecinii şi răsvecinii. E o răspundere grea; nu trebuie să transformi pe un ipocrit şi paşnic cetăţean al ogrăzii, respectuos al ordinei stabilite într-un pamflet strident, revoluţionar şi anarhic. De aceea, porcii se taie foarte rar. De aceea, porcul de la Buzău a dat într-o simplă capcană, prea fragilă pentru râtu-i de oţel, prea simplă pentru mintea lui subtilă. Are să scape. Cât e de burduhănos şi lent, are să se strecoare totuşi ca un fior, ca linia tremurată a unui mers de şarpe sub frunze. D-l fost şi viitor ministru Al. Constantinescu, eroul atâtor anecdote, ministrul miniştrilor, liberalul liberalilor, compromis în fraudele de la Buzău, are să învingă în ciuda adversarilor şi a prietenilor. Ţara vrea să scape de el şi nu va izbuti. Partidul Liberal şi Brătienii vor să se dezbare de dânsul prin fel şi fel de „lucrături“ oculte şi Porcul îi va birui cu admirabila-i candoare. Nimeni nu-l poate închide într-o cocină întunecoasă, căci glasul său, puternic ca un denunţ, se aude de orişiunde, aşa cum glasul Sfântului Ion se auzea din fundul puţului în care-l aruncase Irod.
(1919)
Ion Vinea, pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, poet roman in vecinatatea mişcarii literare de avangarda.
Este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanake. S-a nascut in Giurgiu, la 17 aprilie 1895. A facut studiile liceale la «Sfântul Sava» din Bucuresti, apoi a continuat studii juridice la Bucuresti si Iasi. Debutul literar este precoce, infaptuit inca pe bancile liceului cand, in 1912, impreuna cu colegul si prietenul sau S. Samyro (Tristan Tzara), va scoate revista «Simbolul». În aceasta revista va debuta cu un sonet.
Preocuparea sa pentru literatura se dovedeste de pe acum constanta. La 20 de ani va edita revista – de scurta aparitie – «Chemarea», pentru ca, din 1922, sa conduca, timp de zece ani, revista «Contimporanul», una din revistele-pilot ale avangardei noastre literare. În acelasi timp, va conduce ziarul «Facla», iar colaborarile sale se intalnesc in multe reviste ale epocii, foarte variate ca orientare ideologico literara: «Cronica», «Seara», «Noua revista romana», «Umanitatea», «Gandirea», «Cugetul romanesc», «Viata romaneasca», «Revista Fundatiilor». Se manifesta in poezie, proza (roman si nuvela de esente expresioniste), publicistica, traduceri (mai ales din limbile franceza si engleza). Dupa al doilea razboi mondial lucreaza ca redactor la Editura pentru Literatura.
Este un caz singular in poezia romaneasca, unul din foarte putinele cazuri in poezia universala, prin atitudinea-i indiferenta fata de creatia sa poetica, pe care si-o raspandeste cu daruire in revistele vremii fara a se preocupa de editarea lor si in volum. Asa se face ca unicul sau volum de poezii, «Ora fantanilor», apare la Editura pentru Literatura in 1964, in chiar ziua mortii sale, care survine in 6 iulie la Bucuresti.
Evolutia liricii lui Vinea este indeobste corelata cu suflul innoitor al fiecarei vremi literare. El incepe prin a fi simbolist, pentru ca, apoi, indeosebi prin activitatea de la revista «Contimporanul», sa se angajeze deschis in sprijinirea miscarilor moderniste, mai ales a constructivismului. „Experientele raspandite prin reviste ni-l descopera ca pe un novator, promovand cele mai noi tendinte lirice din epoca, asumandu-si constienta necesitatii ca poezia sa se ralieze vremii sale. Dar in creatia sa stabila acest gen de scriitura de tip avangardist se autocenzureaza, se inteste, poetul avand tristeti, presentimente, o abia ascunsa afectiune pentru temele etern poetice. Vinea ramane totusi un poet creator de imagine moderna, inteligenta si insolita totodata, un precursor. „Neanecdotica, neteatrala, netematica, poezia lui Ion Vinea corespunde, prin valorile ei negative, conceptului modern al poeziei. În aparenta, numai, nelogica, dar cu armatura logicii interioare, ea tinde catre expresia pura a unor stari sufletesti”. (Serban Cioculescu).
Opere
Poezii, poeme in proza
Descantecul şi Flori de lampa, Biblioteca Dimineața, 1925
Paradisul suspinelor, Editura Cultura Naționala, Bucureşti, 1930 (cu 5 gravuri, printre care un portret de Marcel Iancu)
Ora fantanilor, Editura pentru Literatura, Bucureşti, 1964
Poeme, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969 (postum)
Ornic nesupus: versuri. (Poezii de duminica), Editura Eus, Chişinau, 1993 (antologie postuma ingrijita de Leo Butnaru)
Septembrie (Ciorna) a aparut in revista «Cronica», an I, nr. 34 din 4 octombrie 1915.
Declin a aparut in revista «Gandirea», an I, nr. 8, din 1921.
Lamento a fost publicata in revista «Contimporanul», an II, nr. 39-40, din aprilie 1923.
Tuzla a fost publicata in revista «Punct», an I, nr. 5, din 20 decembrie 1924. A fost scrisa inca din 1913-
Radacini lunare a aparut postum, pentru prima data in volumul Opere, Cluj, Editura Dacia, 1971.
De consultat:
N. Davidescu: Poezia d-lui Ion Vinea, Directii si aspecte literare, voi. II, «Cultura Nationala», 1924. — F. Aderca: De vorba cu d. Ion Vinea, «Miscarea literara», I, 11, 1925. – I. Valerian: De vorba cu d. Ion Vinea, «Viata literara», II, 51. 1927. – E. Lovinescu, Curentele extremiste: Ion Vinea, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927.
Aprecieri critice
„Poezia lui Ion Vinea, in ceea ce are ea mai specific, este poezia unei represiuni: confesiunea se abstractizeaza, elanul emotiv se depersonalizeaza. Avem de-a face cu o incercare de disimulare si, fireste, asa stand lucrurile, poetul nu mai e animat de vointa unei expresii particulare, de o individualitate ireductibila, preferand, in chip inconstient desigur, forme sau structuri preexistente” (Matei Calinescu – «Ion Vinea: schite de portret liric, Prefata la volumul Ora fantanilor», EPL, Bucuresti, 1967)
„Debutand impreuna cu d. Tristan Tzara in Simbolul din 1912, sub steaua lui Baudelaire, d. Vinea s-a cautat de atunci mereu, semn al vointii, la care s-a adaugat, drept calitate principala, o inteligenta artistica ce l-a indrumat spre eliminarea sentimentului, a sensibleriei, a anecdoticului, spre inlocuirea, deci, a lirismului direct de confesie, printr-o expresie indirecta, deturnata, retinuta, intelectualizata, prin amestecul peisagiului intern cu cel extern, si, mai ales, prin notatia inedita si neprevazuta” (E. Lovinescu – «Istoria literaturii romane contemporane», voi. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1973)
„Autorul Orei fantanilor e un elegiac minor, remarcabil poet al penumbrelor sufletesti, al starilor de oboseala si langoare, al tristetilor incurabile si, natural, al iubirii. Un poet, ca si Emil Borta (dar fara nota de patetism intunecat si teatral ai acestuia), de emotii tulburi, de stari extatice, de reverii triste, suferind de aceeasi monotonie a sentimentului de disperare in fata nimicniciei existentei. Elegia lui Ion Vinea traduce o oboseala de o lume inacceptabila pentru sufletul poetului: sufletul lui peregrineaza in cautarea adevaratei lui lumi” (Nicolae Manolescu – «Metamorfozele poeziei», EPL, Bucuresti, 1968)
