„Și așa tot gândesc la voi …”

„Dragă nevastă și iubite Prinț, Îți scriu din linia I-a. De 5 zile și 5 nopți stau sub ploaia de bombe și proiectile de tot felul în grija lui D-zeu, prin rugile voastre, fire de nădejde ce se leagă cu dumnezeirea. Să vezi ce nopți frumoase trăim noi aicia! Sboară cartușele trasoare ca muștele și ard și frig văzduhul. Vâjiie și tună. E greu, dar e frumos și înălțător. Aici legătura cu Dzeu, cu Patria și cu voi e atât de strânsă de nu mai știi ce ești: zeu, erou, supraom sau poate nu exiști, de nu te nimerește. O, de-ai vedea ce fac bolșevicii cu biserica lui Hristos, ai veni și tu alăturea. Trag cu toate armele în zidul sfânt. E durere mare. Parcă trag în toată credința și nădejdea neamului. Și așa tot gândesc la voi…”

Este scris pe o carte poștală militară din 1944, al cărei text ar trebui inclus în manualele de istorie. Este anul 1944, pe frontul sovietic, iar soldatul român, își apără  patria și credința, sensibil și plin de spirit de sacrificiu.

Asemenea scrisori și cărți poștale au fost nenumărate în perioada celor două războaie mondiale, dezvăluind, în cel mai realist, chip societatea românească autentică, România profundă. O formă de patriotism curat, sincer și profund, necorupt de ideologii și ”filosofii” șchioape „umaniste”. Acești tineri luptau acolo, departe, împotriva amenințării bolșevice, care ar fi distrus, așa cum a și făcut-o, într-o mare măsură, ulterior, lumea lor, satul cu biserica și înțelepciunea preotului, cu pământul și munca lui din care spera să-și răsară o viață mai bună, mai ales pentru urmași.

Astăzi soldatul române este mercenar, un ienicer modern, care „luptă” pentru bani, prin Irak și Afganistan, fără a avea nici cea mai vagă idee reală pentru ce se află acolo.