Această elevă inconștientă din anii ’70, probabil chiar ’80, merge singură pe stradă către școală. Doamne ferește, bine că am făcut revoluția aia, că nu se știe ce se alegea de generația mea, cu halul în care ne-am riscat viețile mergând singuri spre școală!
Pe vremea aia toți eram la fel de inconștienți. Iarna o luam prin băltoace și zăpezi, nu ratam niciun petec de gheață ca să ne dăm pe el, eventual pe ghiozdane, iar vara …nici nu vreau să mă gândesc, vara ne opream pe la gârlă, cei care ne-am școlit pe la țară.
Puteam să murim în mai multe variante și scenarii, dar cred că toți copiii din anii ăia aveam câte un înger păzitor deasupra capului, de nu crăpam. Altă explicație nu e.
Auzi, să mergi singur la școală, fără mama, fără tata, fără bonă, fără bodyguard, fără jeep, fără orice altă mașină, fără telefon mobil la care să te sune familia isterizată din 5 în 5 minute, ca să se asigure că ești safe, că ai apăsat corect pe clanța ușii, n-ai alunecat pe vreo scară Richter, nu ți-a căzut vreo macara în cap, sau, mai rău, n-ai sfârșit în vreun butoi din Caracal.
Proști și inconștienți mai eram pe vremea aia, zău!
Și stai să vezi, că și după ce terminam orele tot singuri ne duceam către case. Care pe jos, care atârnați de vreo căruță, care pe portbagajul unei biciclete, care cu tramvaiul sau troleul și tot așa. Jeep avea doar Ceaușescu, îți dai seama?
Mamele lucrau, tații la fel, bone nici nu existau în vocabular.
Copiii de azi își scrântesc gleznele dacă fac un pas pe poarta școlii, spre casă. După 3 pași amețesc, le curge sânge din nas și mor. Lăsați-mă, că mă apucă ,,frezoanele” numai când mă gândesc cum am mers eu la școală pe jos. Puteam să fiu împușcat, răpit sau putea să se repeadă unul în mine și să-mi fure un rinichi.
Băi, și mai am amintiri din astea horror: săream coarda fără cască, jucam șotron fără genunchiere, mâncam mere din pom nespălate, beam apă de la hidrant și ne încăpățânam să nu murim, chiar dacă puteam să luăm viruși cu 3 capete și denumiri de-ți îngheață sângele în vene, cum sunt cei de azi. Pe vremea mea, oamenii nu căutau E-uri pe etichete, ci doar prețul. Pfoa…
Nu ne-am stins, nu ne-am îmbolnăvit, am mers pe jos și ne-am luat bătaie cu rigla la palmă când nu ne-am făcut lecțiile…
Autor: Alex Saxon Slăniceanu
