Când deschizi orice cărticică de rugăciuni, e imposibil să nu dai, acolo, în paginile dedicate cercetării cugetului pentru spovedanie, de păcatele „strigătoare la Cer”.
Acestea sunt 5:
Uciderea de oameni,
Sodomia,
Nedreptățirea văduvelor și sărmanilor,
Neplata sau plata nedreaptă a lucrătorilor,
Necinstirea și nedreptățirea părinților.
Sunt numite „strigătoare la Cer” pentru că, știm din Scriptură, simpla lor înfăptuire provoacă un strigăt care ajunge până la Cer, cerând dreptate.
În general, noi, creștinii, suntem fixați pe lupta cu un singur păcat: sodomia.
Pe care îl și înțelegem greșit, limitându-l doar la homosexualitate, când de fapt păcatul principal al celor din Sodoma și Gomora era acela că distruseseră orice morală și construiseră niște societăți fundamentate doar pe viciu. Adică ceva asemănător cu Olanda, Las Vegas, Monaco, etc…
Dar celelalte păcate sunt, împreună cu sodomia, un veritabil cor al vremurilor noastre, care cere pedeapsa asupra lumii.
Uciderea include, evident, și avortul. Avort care este principala cauză a mortalității din lumea noastră. Crimă făcută legal, fără niciun complex moral, ba chiar aplaudată ca un drept fundamental.
Include războiul, baza cinică a prosperității noastre și un soi de obsesie interioară a noastră.
Ce mândri suntem când avioane aducătoare de moarte zboară deasupra noastră pe la parade… Ce ne place să ne pozăm copiii pe mașini blindate și tancuri.
Desigur, ne masăm conștiința că totul e pentru apărarea noastră, uitând cinic că în cei 75 de ani de după Al Doilea Război Mondial, România a participat la mai multe războaie în care a fost doar invadator și trupă de ocupație. Cum e acum în Afganistan.
Chiar și creștinismul nostru a fost siluit cu aghesmuiri de tunuri și de tancuri, de parcă voia Domnului ar fi ca tancurile și tunurile să aducă moarte și suferință.
Nedreptatea socială ne însoțește în fiecare zi. Suntem societăți în care, mascați de o filantropie ipocrită, încurajăm și ne hrănim cu nedreptate.
De exemplu: câți creștini care lucrează în bănci și diverse structuri de cămătărie legală, sau la firme de recuperare de credite, își pun problema că de fapt se fac vinovați de păcate mari cât …sodomia?
Nu își pun. Și vine și nesfânta scuză: trebuie să câștig și eu un salariu, să îmi hrănesc copiii, etc.. Că o fac prin specularea suferinței și sărăciei altora, asta e secundar, nu?
Neplata sau plata nedreaptă a lucrătorilor. Unii creștini au tot încercat să impună în discursul politic și în spațiul public ideea de „salariu just”, pornind de la ideea că salariul minim trebuie gândit după realitățile sociale. Un salariu minim trebuie să asigure lucrătorului condițiile minime de trai: plata unei chirii, unor servicii elementare (întreținere, electricitate) și a unui coș zilnic decent, pentru el și cei aflați sub grija lui.
Au încercat să impună în spațiul public și un concept mai clar decât cel de „drepturi ale omului”: acela de demnitate umană.
Dar evident că nu au avut succes. Salariul minim este atacat chiar de cei care se consideră de „dreapta creștină”, iar ideea taxării echitabile social a profiturilor e declarată ca fiind furt.
Aceiași oameni sunt în fruntea luptei contra sodomiei, uitând că de fapt sunt colegi de păcat.
Necinstirea și nedreptățirea părinților. În țările civilizate, eutanasia a devenit o practică „etică”. Evident, din grijă față de bătrâni. Așa cum, tot din grijă față de ei, le-a fost călcată în picioare demnitatea în lunile de arest la domiciliu ca să nu facă covid, sau în propuneri oficiale de deportare a lor (ați uitat de Streinu Cercel?) sau de izolare a lor.
Să mai aduc aminte de discuțiile despre creșterile de pensii? Nu demnitatea lor ci …cumpărarea de arme ucigașe e prioritatea României, ca să vorbim doar de țara noastră, de zeci de ani….
Mă opresc aici….
