Nu cu mult timp în urmă, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a trecut o linie roșie în timp ce a comentat cu privire la cea de-a 32-a aniversare a evenimentelor din 4 iunie 1989 de la Beijing (încercând din toate puterile să provoace o nouă revoluție colorată în China), descriind inexact, nepunctual, evenimentele care s-au întâmplat în acea zi fatidică.
Cu siguranță, consumatorul obișnuit de știri occidentale a fost indus în eroare crezând că „baia de sânge” din Piața Tiananmen a aparținut activiștilor „pașnici” pro-democrație, când în realitate a fost o încercare de schimbare a regimului extrem de violentă, încurajată și finanțată extern de către americani, care a fost oprită cu ajutorul autorităților printr-o intervenție responsabilă și în timp util.
Motivele care au stat la baza acelor evenimente au fost nenumărate, dar mare parte au fost legate de campania manipulativă a războiului informațional pe care CIA a purtat-o în interiorul Chinei la acea vreme. Contextul global a fost de așa natură, încât țările comuniste din fostul Pact de la Varșovia al Uniunii Sovietice s-au confruntat cu neliniști și „revoluții” similare, provocate aproape în paralel cu faptele de mare însemnătate declanșate în China în acel timp, la care se adaugă și acțiunile „agenților străini” (de fapt ofițeri ai serviciilor de informații din SUA) care-și desfășurau activitatea în Republica Populară Chineză sub acoperire diplomatică sau de altă natură, cum ar fi cea umanitară. Aceștia au avut drept sarcină replicarea scenariilor din China pe continentul european.
Toate întâmplările ce s-au desfășurat atunci s-au dovedit a fi erori grave de judecată din partea Washingtonului, deoarece acei oameni s-au comportat exact ca niște pioni ai unor comploturi, ce au avut ca țintă schimbările de regim menite să deschidă dominația completă a Occidentului asupra națiunilor satelit ale URSS-ului precum și asupra relațiilor internaționale din ultimii ani.
Urmările acelui incident au determinat Partidul Comunist din China (PCC) să acorde prioritate securizării țării față de amenințările războiului hibrid desfășurat de americani, pericole care, la rândul lor, au condus la promulgarea unor politici decisive legate atât de reglementările mass-mediei, cât și de acelea ale organizațiilor străine ce activau pe teritoriul chinez.
Concomitent cu acele politici centrate pe securitate, PCC s-a concentrat pe îmbunătățirea vieții cetățenilor săi, asigurându-se ca, pe lângă construirea unei țări socialiste moderne, nimeni să nu se simtă neglijat și vulnerabil în a ceda influențelor străine.
Rezultatul acestor politici prudente s-a coagulat într-o economie de top și într-o strategie de perspectivă, deoarece China, la ora actuală, își asistă nenumărații parteneri din întreaga lume în replicarea modelului său de creștere prin investițiile sale din cadrul inițiativei Belt & Road (BRI).
De asemenea, în ultimii ani, Beijingul a încercat să contracareze pragmatic influențele culturale străine, care s-au dovedit a avea consecințe periculoase pentru securitatea internă ori de câte ori s-au răspândit necontrolat. Acordând prioritate atributelor de civilizație unică ale Chinei ca, de altfel, și educarea patriotică a cetățenilor săi, au creat un paravan social împotriva amenințărilor de război hibrid în continuă evoluție, fără a izola națiunea de restul lumii, așa cum au procedat alte state în încercarea lor de a se apăra de asemenea tehnici conflictuale.
Luând în considerare aceste realizări socio-economice și de securitate impresionante, China a demonstrat, clar și concis, că nu mai există posibilități de reușită vreodată ca SUA să mai provoace o nouă revoluție colorată pe teritoriul Republicii Populare. Iar acest aspect esențial este dovedit de evenimentele recente din Regiunea Autonomă Hong Kong, atunci când încercarea Americii, de a-și exporta „tehnologia” sa de ultimă oră (revoluții colorate) în acest oraș, a eșuat dramatic, reprezentând un obstacol major pentru planurile sale strategice. De fapt, a fost o lovitură imensă aplicată Washingtonului, deoarece restul lumii știe acum că încercările de schimbare a regimului pot fi oprite.
Este limpede că, în momentele actuale, SUA nu mai pot mânui sabia lui Damocles, aceea a revoluțiilor colorate, asupra șefilor statelor suverane, la fel cum obișnuiau cu ani în urmă, întrucât popoarele nu mai pot fi înspăimântate precum în trecut de asemenea practici și scenarii, mai ales după ce China a arătat recent că pot fi contracarate.
Pe măsură ce acest instrument de război hibrid al politicii americane devine din ce în ce mai irelevant, scade și apetitul țării pentru intervenții militare convenționale, deoarece începe să-și îndrepte atenția către rezolvarea numărului tot mai mare de crize interne, ceea ce ar presupune apariția unei noi ere, mult mai pașnice, a relațiilor internaționale.
