Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de mare, de 143 mii locuitori. Raportat la numărul populației rezidente a țării indicatorul a avut nivelul cel mai ridicat din cele 9 țări membre ale Uniunii Europene în care populația a fost în declin (Bulgaria, Croația, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Ungaria și România). Veritabila escaladare a declinului s-a produs prin recrudescența scăderii naturale a populației (120 mii locuitori), în urma ascensiunii masive a numărului de decese, și în secundar prin migrație externă netă negativă (doar 23 mii persoane). Migrația externă în țările europene a marcat un recul drastic prin măsurile restrictive adoptate de guvernele europene (și din alte părți) în circulația persoanelor. Datele Institutului Național de Statistică asupra mișcării naturale a populației în lunile ianuarie-septembrie din acest an indică un declin natural consistent mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului trecut – 91 mii locuitori față de 66 mii. Majorarea provine numai din ascensiunea numărului de decese, numărul născuților vii nefiind în regres. Dacă declinul natural din acest ultim trimestru al anului va fi la nivelul celui din anul trecut, întreaga scădere naturală a populației în anul 2021 s-ar putea să atingă 140 mii locuitori. Enorm pentru o populație de 19 milioane locuitori! I se va adăuga contribuția negativă a migrației externe din acest an, mărind dimensiunea declinului populației.
O radiografie la nivelul localităților, județelor și regiunilor de dezvoltare economică relevă amploarea crizei demografice în care se află țara. Peisajul este cel al unui dezastru în care cei mici și slabi dispar inexorabil alimentând cu puținul care le-a mai rămas pe cei mai mari și mai puternici. Dar acest puțin nu îi poate salva pe termen lung pe cei din urmă, ei înșiși purtând tarele unei maladii cronice, denatalitatea.
Din cele 3.122 de localități în numai 244 a existat o creștere naturală a populației, iar nivelul acestei creșteri a fost mai mic de 7 mii locuitori. În 92 la sută dintre localitățile țării numărul decedaților l-a depășit pe cel al născuților, declinul natural ajungând la aproape 126 mii locuitori. Cifrele sunt catastrofale la o populație de 19 milioane locuitori.
Pentru a întregi profunzimea dezastrului demografic voi adăuga că numărul decedaților a fost de 2 ori mai mare decât numărul născuților în 1.240 localități, de 3 ori mai mare în 574, de 4 ori în 232, de 5 ori în 112, de 6 ori în 69 și de 7 ori și mai mult în 98 de localități. Ce viitor poate avea populația acestor peste 2300 de localități?
În toate județele țări și în Capitală populația a fost în regres natural cu valori cuprinse între mai puțin de 1.000 de persoane în județele Ilfov, Covasna, Sălaj și Bistrița-Năsăud și peste 4.000 mii persoane în Capitală și județele Prahova, Dolj, Bacău, Teleorman, Argeș, Hunedoara, Olt, Buzău și Neamț.
În dinamica teritorială a populației rezidente pe lângă componenta naturală intervine și migrația populației. Este vorba de migrația internă cu schimbarea domiciliului și de migrația externă. Această din urmă componentă este neobișnuit de mică în anul 2020, s-a precizat deja, si nu este luată în considerare la nivel teritorial, datele nefiind încă disponibile. Migrația internă este însă importantă ca dimensiune și includerea ei în dinamica populației rezidente pe județe și îndeosebi pe regiuni de dezvoltare economică este necesară și semnificativă. Sunt incluse schimbările de domiciliu între localități, între județe și între sectoarele Capitalei. Termenii folosiți de INS sunt de Plecați și Sosiți.
Un număr de 368 mii de persoane și-au schimbat domiciliul în anul 2020, femeile deținând o proporție de 52 la sută. Din cele 368 mii persoane care și-au schimbat domiciliul 59 la sută locuiau în mediul urban și 41 la sută în mediul rural. Fluxurile migratorii între medii își păstrează în anul 2020 marea schimbare survenită în prima jumătate a anilor 1990, în contextul declanșării marilor schimbări politice, economice și sociale, inversarea dimensiunii fluxurilor migratorii între medii, cel din rural în urban reprezentând 21 la sută, iar cel din urban în rural dominând migrația dintre medii cu 32 la sută (rural-rural=20 la sută; urban-urban=27 la sută.
Prin migrație internă cu schimbare de domiciliu au pierdut populație 33 de județe. Cele 8 în care migrația a fost pozitivă sunt Ilfov, Cluj, Timiș, Brașov, Iași, Sibiu, Arad și Bihor. Se adaugă Municipiul București cu migrație netă pozitivă de 5.624 persoane. Migrația pozitivă a depășit mărimea scăderii naturale în doar 5 județe și populația a crescut: Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ilfov și Timiș. Cu alte cuvinte migrația pozitivă nu a depășit scăderea naturală în județele Arad, Sibiu și în Capitală, numărul populației rezidente fiind în declin.
Migrația internă cu schimbare de domiciliu are neîndoielnic o motivare economică, mai mare sau mai mică, dar nu este singura, mai ales în cazul mișcării între localități din același județ și chiar între județe vecine din aceeași regiune economică. Problemele familiale, căsătoria în primul rând, au rolul lor în motivarea migrației, după cum arătau datele pentru ani relativ recenți. Nu este exclus ca și probleme de educație a copiilor să aibă un rol, dacă ținem cont că 26 la sută dintre cei plecați au vârste de până la 20 de ani în mediul urban și 34 la sută în mediul rural. Doar cercetări selective socio-demografice ar putea oferi răspunsuri.
O privire asupra destinației celor plecați dintr-un județ relevă în cele mai multe cazuri o situație aparent surprinzătoare: nu predomină plecările în alte județe. Mai mult de jumătate dintre plecările cu schimbare de domiciliu au loc în același județ. Excepțiile sunt județele Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Brăila, Ialomița, Teleorman, Botoșani și Galați, la care se adaugă Capitala, unde proporția celor plecați în același județ (în sectoare ale Capitalei) este mai mică de 50 la sută. Pe de altă parte, sunt județe în care migrația în județ reprezintă 70-80 la sută: Sibiu, Arad, Satu Mare, Timiș, Cluj, Bihor. În județele din prima categorie, aflate în regiunile economice mai puțin dezvoltate Nord-Est, Sud-Est și Sud Muntenia, gradul de dezvoltare economică a orașelor (municipiilor) și expansiunea acesteia nu constituie stimulent pentru migrare intra-județeană. În județele din a doua categorie, aflate în regiunile economice mai dezvoltate și în expansiune Vest, Nord-Vest și Centru, orașele (municipiile) oferă mai multe oportunități economice și migrația intra-județeană este favorizată. Se pot adăuga ca factori de influență particularități ale expansiunii imobiliare la nivelul județelor, ca și particularități teritoriale de altă natură, dificil de identificat din datele INS. Date asupra migrației la nivel de județ pe medii, sexe și vârste ar putea favoriza cunoașterea, deciziile asupra schimbării domiciliului în altă localitate având în spate un veritabil conglomerat de factori economici, profesionali, educaționali, culturali, familiali, psihologici.
Valorile mai mici ale proporției celor plecați din județul Ilfov în județul Ilfov și dintr-un sector în altul al Capitalei țin de complexitatea economică, demografică, imobiliară și de altă natură a Zonei Metropolitane București. Cele două proporții sunt relativ mici deoarece aproape jumătate dintre cei plecați din județul Ilfov au avut drept destinație Capitala și aproape 30 la sută dintre cei plecați din Capitală au plecat în județul Ilfov. Crearea, expansiunea economică, dezvoltarea infrastructurii și demografia zonelor metropolitane își vor pune amprenta în măsură crescândă asupra geografiei migrației interne.
Determinarea economică a migrației interne poate fi identificată la nivelul migrației intra- și inter-județene într-o anumită măsură doar, diverși alți factori influențând fenomenul la acest nivel geografic. Datele agregate folosite în studiu asupra schimbărilor de domiciliu (Plecați/Sosiți) la nivel de județ, fără diferențiere pe medii, sexe, vârste, stare civilă și nivel de educație, oferă o viziune generală asupra migrației interne în România, cu posibilități relativ reduse de aprofundare și găsire a factorilor și mecanismelor care diferențiază fenomenul la nivel teritorial.
Determinarea economică migrației este însă vizibil prezentă în modelarea migrației la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare economică, expresie a decalajelor de dezvoltare economică și socială. Intervin și caracteristicile scăderii naturale a populației și ale migrației externe.
Dimensiunea scăderii naturale a populației în anul 2020 are o anumită „culoare” economică. Istoric vorbind, creșterea naturală a fost mai importantă în regiuni mai puțin dezvoltate ale țării, cu un nivelul de educație mai scăzut. Lucrurile s-au schimbat în contextul evoluțiilor economice și sociale regionale de după anul 2000 îndeosebi. Harta regiunilor mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate s-a conturat și își consolidează conturul, cele trei regiuni din Transilvania detașându-se față de cele aflate în exteriorul lanțului carpatic, cu notabila excepție a regiunii București-Ilfov. Declinul natalității a fost mai important în regiunile mai puțin dezvoltate și nivelul scăderii naturale a populației este astăzi mai ridicat. Doi factori vin în sprijinul diferențierii. Pe de o parte, nivelul mai scăzut al natalității provine și din emigrația externă mai importantă a populației tinere din regiunile mai sărace, afectând structura pe vârste a populației și, implicit, natalitatea. Pe de altă parte, măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului, care a împiedicat o veritabilă cădere a natalității, a avut și are efecte pozitive (chiar moderate fie ele) în măsură mai mare în regiunile mai dezvoltate din Transilvania unde numărul femeilor salariate (ori având alte venituri), beneficiarele majore ale măsurii, este mai mare decât în regiunile mai puțin dezvoltate. Și mortalitatea diferențială își pune amprenta. În cazul regiunii București-Ilfov, cu scăderea naturală cea mai mică, pe lângă cei doi factori menționați poate fi adăugat cel al unei importante populații tinere care și-a stabilit și își stabilește domiciliul în județul Ilfov și în Capitală.
Al doilea indicator la care relația economic-demografic poate fi evidențiată este rata plecărilor în alte regiuni. Nu sunt deci incluse plecările în interiorul regiunii.
Se pleacă în măsură mai mare din regiunile mai puțin dezvoltate și din regiunea București-Ilfov și în măsură mai mică din cele 3 regiuni mai dezvoltate din Transilvania. Proporția mai mică din regiunea Sud Muntenia se explică prin atracția și proximitatea geografică a regiunii București-Ilfov. Proporția relativ mare a plecărilor din regiunea București-Ilfov are în spate îndeosebi plecările din Municipiul București spre regiunile Sud-Muntenia (vecină), Nord-Est și Sud-Est, fluxurile spre cele trei regiuni din Transilvania fiind minore. Cu toate particularitățile existente, relația economic-demografic este prezentă în ratele de plecare în alte regiuni.
O precizare asupra ansamblului migrației interne cu schimbare de domiciliu se impune. Este migrație cu schimbarea reședinței permanente. Deciziile de schimbare a domiciliului într-o țară în care 95 la sută dintre locuințe sunt ocupate de proprietar, proporția cea mai ridicată din Uniunea Europeană, media fiind de 45 la sută), au în spate motivări complexe la nivelul individului și, mai ales, al familiei. Celelalte lucruri fiind egale, propensiunea spre migrare este mai mare la populațiile care ocupă locuința ca și chiriași, ceea ce presupune o migrație internă cu schimbarea reședinței obișnuite mult mai importantă decât cea din țara noastră cu schimbare de reședință permanentă.. Este însă vorba de schimbarea reședinței obișnuite și nu a celei permanente (domiciliul). De aceea și datele statistice asupra migrației interne au comparabilitate redusă. Reședința obișnuită este cea în care o persoană locuiește efectiv timp de cel puțin 12 luni. Ea coincide în cea mai mare parte în țara noastră cu reședința permanentă (domiciliul).
Migrația netă la nivelul regiunilor are o semnificație economică evidentă, decalajele de dezvoltare economică modelând dimensiunea indicatorului. Regiunile mai dezvoltate sunt beneficiarele migrației interne, în defavoarea celor 4 regiuni mai puțin dezvoltate din estul și sudul țării, regiuni care, să ne amintim, suferă și de scăderea naturală cea mai importantă.
Caracteristicile migrației interne și îndeosebi migrația netă bine diferențiată din cele 8 regiuni nu pot fi separate de gradul de dezvoltare economică în profil teritorial, dominat de mari discrepanțe. Regiunile mai dezvoltate au atras și atrag populație din regiunile mai sărace, efectul fiind majorarea discrepanțelor: migranții contribuie la progresul economic și mai rapidă al regiunilor mai dezvoltate, golind regiunile mai sărace de factorul esențial al dezvoltării, populația.
Diferențele sunt importante și harta este asemănătoare cu cea a migrației nete la nivelul regiunilor. Cele 4 regiuni mai dezvoltate se desprind constant de cele 4 regiuni mai puțin dezvoltate. Transilvania își mărește avantajele economice, aproape toate lucrările majore de infrastructură rutieră și feroviară au fost și sunt în Transilvania. Regiunea București-Ilfov, înconjurată de o imensă regiune mai puțin dezvoltată, Sud Muntenia, și nu departe de alte două regiuni mai puțin dezvoltate, Sud-Est și Sud-Vest Oltenia, toate 3 având contribuții mari la ascensiunea economică a regiunii București-Ilfov prin imensele fluxuri de migranți, tinde să se blocheze prin lipsa unor infrastructuri moderne rutiere și feroviare în sudul țării, ca și prin infrastructura aeriană. Aeroportul Henri Coandă va deveni, cu toate extinderile pe care le cunoaște, supraaglomerat și operând greoi nu peste mult timp (aeroportul Aurel Vlaicu oricum este compromis pentru extindere prin dezordinea imobiliară din zonă), fără a mai vorbi de absența unor linii de cale ferată dublă, electrificată și de linii de metrou regional. Actualul model de dezvoltare economică regională nu poate duce decât la o distanțare și mai mare a celor 4 regiuni mai dezvoltate. Se ridică însă o problemă crucială pentru dezvoltarea regiunilor și a țării: cât timp vor mai putea cele 4 regiuni mai puțin dezvoltate fi rezervor de populație pentru cele 4 regiuni mai dezvoltate?
Previziunile asupra migrației interne și dezvoltării teritoriale constituie un domeniu de mare dificultate și complexitate, inclusiv pentru că România este parte a Europei, a Uniunii Europene, migrația și dezvoltarea fiind conectate, ca determinări și implicații, la evoluțiile din celelalte State Membre ale Uniunii. Și în alte țări ale Uniunii evoluțiile demografice sunt preocupante. În anul 2020 în 19 State Membre a existat scădere naturală a populației, în unele dintre ele aceasta fiind însă depășită de migrație netă pozitivă. Ceea ce apare brutal în evidență în datele pentru țara noastră din perspectivele Eurosat asupra populației pe județe și regiuni de dezvoltare în deceniile care vin este conturarea unui dramatic tablou al accentuării depopulării țării prin acumulări negative de durată. De fapt, la nivelul majorității județelor, termenul propriu este cel de catastrofal. În 18 județe declinul ar fi mai mare de 25 la sută până în anul 2050. În județele Buzău, Gorj, Caraș-S., Hunedoara, Olt, Tulcea, Mehedinți și Brăila reculul ar fi mai mare de 30 la sută, iar în județul Teleorman ar ajunge la 41 la sută. În sudul țării depopularea ar urma să aibă proporțiile cele mai mari. Ar urma să rămână în anul 2050 în sudul țării un județ, Ilfov, cu o spectaculoasă creștere a populației de 42 la sută (!), alături de Municipiul București cu un declin de 23 la sută și județele vecine Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman cu scăderi ale populației în jur de 25 la sută în primele 5 și 41 la sută în județul Teleorman. Își va putea menține regiunea economică București-Ilfov supremația dezvoltării într-o imensă regiune Sud-Muntenia în depopulare accentuată și ținând cont și de dezavantajele deja menționate ale infrastructurilor? Straniu scenariu.
Depopularea apare dramatică și la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare economică. Regiunile 2. Sud-Est, 3. Sud Muntenia și 4. Sud-Vest Oltenia ar urma să piardă mai mult de un sfert din actuala populație. Cele 4 regiuni mai dezvoltate ar urma să aibă scăderi mai mici ale populației rezidente determinate atât de o scădere naturală mai redusă, menționată deja, cât și de migrația internă netă pozitivă pe care o au și care este de inclusă în ipotezele perspectivelor Eurostat. În această grupă a regiunilor cu scăderi mai mici este inclusă și regiunea 1. Nord-Est, regiune care deși are o migrație netă negativă a avut și mai are încă un declin natural inferior altor regiuni.
Menționam criza de forță de muncă instalată și aflată în consolidare după trei decenii de natalitate scăzută și masivă emigrare în străinătate a populației tinere și adulte. Criza se va adânci, datele Eurostat din seria de perspective 2019 sunt lipsite de echivoc.
Scăderea de 2,9 milioane locuitori la nivelul întregii grupe de vârstă 20-50 ani, vârste între care se află ce mai mare parte a populației în vârstă de muncă, înseamnă pierderea unei treimi din această populație.
Fațetele evoluției scăderii naturale a populației și migrației interne în anul 2020 la nivel de localități, județe și regiuni tratate în articol sunt doar o secvență dintr-un lung parcurs demografic. Realitățile din acest lung parcurs se cuvin a fi analizate în ansamblul lor, întrepătrunse pentru a vedea întregul și a-i putea scruta viitorul.
Dormim așa cum ne-am așternut de trei decenii și vom dormi așa cum ne vom așterne în anii care vin. Cu observația că penuria de populație activă economic începe să producă insomnii, iar acestea se vor multiplica și agrava, fără ca medicul să poată face ceva. Insomniilor li se vor alătura alte necazuri și dureri cum va fi grija de a susține economic la mijlocul secolului o populație vârstnică de 65 ani și peste de 4,5 milioane, reprezentând 28 la sută din întreaga populație a țării (19 la sută astăzi), într-o populație de 15 milioane locuitori. Dar, nu popoarele își construiesc propriul viitor, propriul destin?
Preluare: contributors.ro / Autor: Vasile Ghețău
