La 2 februarie 1600 Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor
Abandonarea principiilor meritocratice la vârful conducerii Imperiului Otoman, dublată și de o criză politică și economică, descoperirile tehnologice și cele ale noilor teritorii de peste ocean, ridicarea peste noapte a unor noi mari puteri europene și creștine, toate acestea dădeau semnalul decăderii dominației otomane în Europa.
Vizionarii, mințile luminate ale Europei, au înțeles cu mult timp înainte acest lucru, că zilele de glorie ale Imperiului Otoman sunt numărate și că de la sfârșitul secolului XVI s-ar putea schimba roata în ceea ce privește hegemonia turcilor nu doar asupra zonelor europene, ci chiar și asupra teritoriilor din Africa și Asia Mijlocie.
Mihai Viteazul făcea parte dintre „principii creștini” care își doreau o alianță creștină lărgită, unită în cadrul luptei antiotomane:
„Apelul papei Clement al VIII-lea către monarhii ‘creştini’, să se unească într-o ligă ‘sfântă’ împotriva Imperiului Otoman, primise unele răspunsuri favorabile din Spania, din ducatele italiene Mantova, Toscana şi Ferrara, din câteva state germane şi de la împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg (…). Ţările Române, în hotar cu Imperiul Otoman şi cu forţe armate proprii, prezentau o deosebită însemnătate” (C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor).
Interesul Papei Clement al VIII-lea și efortul său de a atrage Principatele Române în coaliția antiotomană (n.r. „liga sfântă”) s-a lovit însă de interesele expansioniste ale Imperiului Habsburgic, care visa nu doar eliberarea Europei Centrale și de Sud-Est de Imperiul Otoman, ci și înglobarea acestor teritorii într-un mare imperiu multinațional. Între timp, din est se anunța ridicarea încă unei noi mari puteri europene: Imperiul Rus.
Imperiul Habsburg a profitat de „Liga Sfântă” compusă la îndemnul Papei Clement al VIII-lea din: Spania, Austria cu tot cu statele germane şi ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferrara, dar și cu suportul Principatelor Române, antrenând inclusiv moscoviții împotriva Imperiului Otoman, pentru a întruni cât mai multe condiții prielnice unor victorii însemnate împotriva turcilor.
„Împăratul Rudolf al II-lea (din dinastia de Habsburg) îi scria Papei despre cum credea el că i-ar putea da ajutor moscoviţii: ‘aţâţând şi ajutând pe perşi şi georgieni împotriva duşmanului comun; ocupând pe tătari, ca să nu poată să îi ajute pe turci şi apoi trimiţând majestăţii sale bani’” (Ion Sarbu, Istoria lui Mihai Voda Viteazul – Domnul Ţării Româneşti, Ed. Facla, Timisoara, 1976, pag. 51).
„Liga Sfântă, patronată de Papa Clement al VIII-lea, încerca să grupeze în jurul ei toate forţele active ale creştinismului pentru lupta sacră împotriva Semilunii. Apeluri călduroase au fost adresate potentaţilor creştini, cari răspundeau ca de obicei cu adeziuni în principiu, promisiuni, obiecţii şi contrapropuneri.
Marea ofensivă plănuită împotriva turcilor ar fi fost sortită să rămână un proiect, ca multe alte proiecte similare, îngropate în praful unor archive princiare, fără contribuţia militară decisivă a lui Mihai Viteazul. Lupta angajată împotriva turcilor primeşte tot mai mult aspectul unei cruciate.
Ajutoare băneşti sînt trimese din Roma lui Sigismund Bâthory, Iezuiţi şi Capucini sunt desemnaţi la Roma ca să însoţească soldaţii în luptă, iar steagurile sînt sfinţite cu solemnitate mare in biserica Sfîntului Petru”.
(Revista istorică, Octombrie – Decembrie 1939)
După victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia. Intrarea triumfătoare a avut loc în data de 1 noiembriemihai-viteazul-erou-national-sau-aventurier 1599, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic.
Mihai Vodă era conştient de faptul că lupta împotriva duşmanilor creştinătăţii era de neconceput fără ajutoare băneşti de la Rudolf al II-lea, Clement al VIII-lea şi alţi principi creştini. În urma discuţiei cu Mihai Vodă, în iunie 1600, Bartolomeo Pezzen nota: „El doreşte doar să nu fie lăsat fără bani, căci de îndată nu îşi va cruţa sângele pentru a lupta împotriva duşmanului ci se va strădui spre binele creştinătăţii”.
În 2 februarie 1600, într-o scrisoare adresată Sfântului Părinte, Mihai Vodă îi făcea cunoscut că a depus „osebită râvnă pentru ajutorarea creştinătăţii împotriva turcilor” şi doreşte un sprijin pecuniar pentru triumful cauzei creştine. Papa Clement al VIII-lea îi răspunde, la sfârşitul lunii aprilie 1600, lăudându-i „acea nobleţe sufletească” pe care o arată, „dar scrisoarea ta ne-ar fi fost desigur cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi rostit despre tine acel lucru pe care din voinţă proteguitoare pentru tine, îl aşteptăm cu nerăbdare încă de multă vreme şi, fără îndoială, dorim să fi ascultat sfatul nostru cel bun, ca lepădând orice schism şi orice greşeli, să primeşti cu toată inima unirea cu biserica catolică şi apostolică”.