Catastrofalul progres european și implicarea elitelor americane
Pentru oricine este încă nedumerit cu privire la ceea ce se întâmplă în lume, priviți doar în direcția Germaniei. Indiferent ce se gândește despre națiunea care guvernează UE, acesta se află în centrul problemelor lumii. Luați cea mai recentă plângere a cancelarului german Olaf Scholz, referitoare la faptul că progresul și speranțele lumii sunt pe cale să fie distruse de Vladimir Putin și de campania acestuia de demilitarizare a Ucrainei și gândiți-vă de ce nu au observat europenii eșecurile Uniunii Europene înainte de 24 februarie 2022, adică înainte de data începerii acestei operațiuni speciale militare?
Citindu-l azi-noapte pe Scholz mă gândeam la așa-zisa pandemie globală, la dominația germanilor asupra economiei și politicii UE timp de decenii, precum și la eșecurile capitalismului occidental în general. N-ar fi deloc exagerat să teoretizez că întreaga afacere din Ucraina reprezintă o altă fațetă a mușamalizării/resetării pe care elitele occidentale au pus-o în mișcare cu câțiva ani în urmă. Lumea a fost bolnavă din punct de vedere economic, moral și idealist de câteva decenii, iar marionete precum cancelarul Germaniei folosesc dușmani și scuze convenabile, adesea inventate, pentru a-și acoperi crimele împotriva umanității.
Putin și Rusia au avertizat încă de la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007 că acest conflict va avea loc. Toată lumea de pe planetă știa asta. Profesorul John J. Mearsheimer a prezentat multe dovezi în acest sens în lucrarea sa de la MIT, «Bound to Fail: The Rise and Fall of the Liberal International Order» («Obligată să eșueze: Ascensiunea și căderea ordinii internaționale liberale»).
El subliniază – și pe bună dreptate – că ordinea liberală condusă de americani cerea ca statele să renunțe la autoritatea instituțiilor internaționale. Numai că risipirea puterii și a identității naționale, pe care această ordine liberală o provoacă, face parte din procesul cel mai întunecat și mai dezastruos al dominației complete, care reprezintă scopul elitelor liberale.
În esență, ordinea occidentală s-a referit întotdeauna la statutul favorizat la nivel global și la societățile individuale. Mearsheimer continuă să descrie modul în care excesiva globalizare, construită de conducerile americane de-a lungul timpului, a cauzat probleme economice uriașe în rândul claselor de jos și de mijloc din cadrul democrațiilor liberale. Toate aceste politici, combinate cu inevitabilele ciocniri pe care globaliștii le-au avut cu identitatea națională a statelor, au condamnat de la început ordinea post-Război Rece. Organizarea unipolară a încercat să creeze alte mentalități în cadrul a zeci de națiuni cu identități culturale, lingvistice și ideologice diferite, dar, mai ales, vechi de secole. Eșecurile UE dezvăluie nebunia acestui demers. Și mai important, pierderea locurilor de muncă, a veniturilor individuale și a speranței în instalarea unei anumite bunăstări pe care globalizarea le-ar fi adus au ruinat orice șansă de reușită a acestui plan urzit de occidentali.
Timp de decenii, Statele Unite și satrapii săi au transformat o mare parte dintre națiuni în lachei ascultători, folosind finanțele și armata ca pârghii. Germania este un exemplu perfect al modului în care acest raționament nu a funcționat încă de la început. Iată ce declară Mearsheimer despre modul cum este alcătuită o „comandă”: „Instituțiile internaționale, care sunt elementele de bază ale acestui sistem de conducere, constituie reguli pe care marile puteri le elaborează și sunt de acord să le urmeze, deoarece ele cred că respectarea acestora conduc către atingerea propriului lor interes. Regulile conțin tipuri acceptabile de comportament și prescriu forme inacceptabile de comportament”. Profesorul continuă subliniind că „marile puteri scriu acele reguli pentru a se potrivi propriilor interese”. În mod ironic, nu instituțiile internaționale sunt problema. Aceste organizații interconectate sunt fundamental necesare. Ceea ce a mers prost a fost influența părtinitoare și frauduloasă a americanilor, nemților, bancherilor britanici, luxemburghezi sau elvețieni în cadrul acestor instituții. Mai precis, Statele Unite au încercat să modeleze lumea după propria imagine, iar prin procură, germanii au încercat să modeleze UE după imaginea lor, indiferent de consecințele culturale sau ideologice. Prin urmare, ideea de liberalism a SUA ca și cea central-europeană a Germaniei au fost nefuncționale încă de la început, deoarece lumea nu poate exista pur și simplu pentru a susține o societate de elită prioritară, sau două.
Americanii au dus o viață privilegiată de zeci de ani. La fel au dus și germanii și alți europeni din nordul și centrul bătrânului continent. Chiar și Marea Britanie s-a bucurat de beneficiile pe care le-a adus sistemul unipolar al SUA. Dar prin alte părți ale lumii, mulți au plătit prețul pentru ca anumite societăți să prospere. Ar fi corect să precizez aici că grecii, românii și bulgarii nu au avut nimic din prosperitatea pe care o cunosc germanii și olandezii. Acest lucru poate fi explicat în felul următor: deși ordinea mondială liberală, despre care discutăm aici, a fost un concept puternic pe hârtie, ea s-a dovedit până la urmă o noțiune complet greșită deoarece nu s-a bazat pe cunoașterea obiectivă a caracteristicilor identitare ale fiecărei națiuni în parte. Naționalismul, pe care-l observăm înflorind în cadrul atâtor țări, precum și încercarea conservării suveranității naționale joacă rolul central în cauza colapsului hegemoniei lumii occidentale. Dacă sistemul de conducere impus de SUA ar fi fost mai aplecat către cunoașterea dezideratelor naționale ale fiecărei țări în parte, nu am vedea prăbușirea supremației lor în momentul de față. La fel și pentru Germania, poporul german și domnul Scholz: nu ne-am uita la formațiunea UE pe cale să se prăbușească în bucăți de necontrolat din cauza unei crize energetice. Factorii care explică ordinea predominantă, distribuția puterii și ideologia politică a elitelor conducătoare explică și căderea sistemului unipolar.
Conducerea germană și trăgătorii de sfori care o controlau aveau o viziune a „progresului”, dar care era alimentată de resursele naturale rusești. Numai că acestea n-au fost oferite gratis occidentalilor de către Putin, motiv pentru care s-au transformat în mărul discordiei și într-un flux nemaiîntâlnit de rusofobie. Așa avem izbucnirea Maidanului din Ucraina, care a urmat primăverii arabe, precum și un șir de războaie instituționalizate. Da, Putin a distrus progresul pe care l-au imaginat acești căpitani ai ordinii liberale, dar asta s-a întâmplat cu mult înainte de actuala criză ucraineană, cu mult înainte de 24 februarie 2022. Și s-a întâmplat strict din vina occidentalilor. După cum spuneau fostul secretar de stat Madeleine Albright (decedată) și fostul președinte Barack Obama, Statele Unite sunt „națiunea indispensabilă”. Așa s-a ajuns acolo unde se află azi americanii, fiindcă excepționalismul i-a costat supremația. Cel puțin o jumătate de planetă nu le-a mai putut îndura războaiele, loviturile de stat, jefuirea rezervelor, experimentele pe oameni prin intermediul laboratoarelor biologice, pauperizarea forțată; s-au aliat împotriva colonialismului american și i-a adus unde sunt astăzi: în pragul unui sângeros război civil.
Acesta o fi fost „progresul” autentic despre care amintește domnul Scholz aproape în fiecare alocuțiune a sa? Modalitate de a submina orice fel de ordine regională sau mondială mai largă s-o numi „progres”? Dar statele mai mici? Ce fel de „progres” au înregistrat națiunile est-europene după căderea zidului Berlinului? Faptul că oamenii dețin aragaze, frigidere și-un automobil second-hand din Vest s-o numi „progres”? Până-n 1989 găteau cumva pe pirostrii și circulau în căruțele cu coviltir? Ce fel de „progres” a înregistrat Grecia, spre exemplu, care n-a aparținut blocului comunist, o țară care ar trebui să fie una dintre cele mai robuste și mai bogate din lume (dacă UE ar fi dus politici cu adevărat pozitive și mai ales egale pentru toate națiunile), dar al cărui PIB este de aproape 100 de ori mai mic decât cel al Germaniei? Dacă ordinea mondială a petrecut zeci de ani încercând să realizeze un adevărat „progres”, atunci de ce muncitorul mediu grec sau român câștigă salarial mai puțin de jumătate decât venitul omologilor lor germani, francezi sau britanici? La treizeci de ani de la căderea Uniunii Sovietice, acești oameni stau mai rău decât sub comunism sau decât sub juntele militare.
Grecii, românii, albanezii și alții pot lua avionul/autocarul până în Germania sau Franța (liberi, doar cu cartea de identitate, fără pașaport) pentru a deveni muncitori, șoferi de autobuz sau badante în „faimoasa” UE, în vreme ce cele cinci magazine Lidl din Heraklion – Creta, spre exemplu (nu le mai pomenesc pe cele din România, spre a nu face notă discordantă), demonstrează o altă dovadă a mercantilismului german, plătind grecilor salarii locale pentru a trimite profiturile înapoi la sediul central Neckarsulm din Germania. O fi asta vreo altă imagine a „progresului” și nu-mi dau eu seama?
Grecia este pe locul 52 în lume din punct de vedere economic, România se descurcă mai „bine” (vai de binele nostru!), fiind la poziția 47. Cehia este pe locul 48, dar chiar și ei sunt în spatele micuțului Israel. Germania a trecut de la o ruină divizată și bombardată în 1945 la a deveni astăzi a patra cea mai mare economie a lumii, depășind Marea Britanie, Franța și Italia. Nazismul sprijinit de americani a condus la bunăstarea germană, prin urmare, cea mai cruntă și mai crudă doctrină politică a fascismului a servit unui alt „excepționalism”, nu-i așa? Chiar și-n Țările de Jos, muncitorul obișnuit câștigă de trei ori mai mult decât un muncitor român sau grec. Iar un lider german, ca Olaf Scholz, dă vina pe ruși pentru că marele vis democratic liberal nu se împlinește? E evident de pe SSI că neamțul este doar o marionetă mincinoasă a Washingtonului, un politician disperat care are nevoie de un țap ispășitor precum Rusia lui Putin care să înlocuiască pe adevăratul inamic al Germaniei: lăcomia incomensurabilă care a vizat STRICT doar prosperitatea selectivă. „Că voi egalitate, dar NU pentru căței”, spune fabula lui Grigore Alexandrescu… Dragi români, sper să fie clar: așa am ajuns unde suntem! N-o explic numai eu prin rândurile mele, ci și un savant în relații internaționale, care aparține școlii realiste de gândire, politologul american John Joseph Mearsheimer. Mai pe scurt, catastrofala „dezvoltare”, „evoluție”, cum doriți s-o numiți, a societăților actuale nu este evidențiată de muscalii de la Răsărit, ci de chiar „partenerii” și „aliații” noștri yankei!