Subiectul pe care vreau să-l ating azi, stimate cititor, este unul „incorect politic”. Intenționez să transcriu cîteva gînduri referitoare la modul cum e privit astăzi „comunismul” românesc. Precizez din capul locului că, atunci cînd spun, pe scurt, pentru uzul discuției, comunismul românesc, mă refer la perioada începută de Dej cu Declarația din aprilie 1964, de ieșire de sub tutela sovietică, și continuată de Ceaușescu. Nu includ aici anii 1947-1964, ani de ocupație rusească, ani de teroare. Am, deci, în vedere doar comunismul pe care ni-l putem asuma integral.
Mie mi se pare – și această impresie a crescut în ultimii 10 ani pînă la certitudine – că foarte multă lume, influențată de o anume propagandă (noul Komintern), vorbește despre epoca aceea exact cum vorbeau proletcultiștii anilor 50 despre „odioasa orînduire burghezo-moșierească”. Constat chiar – și nu la tîrgoveți de rînd, ci chiar la unii intelectuali de vîrf – o specială vibrație a tonului, corespunzătoare mîniei proletare din vremurile lui Roller și Nikolski. Tonul încărcat de dezgust e ajutat și de o pletoră de epitete alese toate din registrul oribilului, al scabrosului, al infamiei, pentru a sublinia că mai rău nu se poate.
În ianuarie 1990, cred că la fel vorbeam și eu. Nu fusesem membru al PCR și mă mîndream cu asta, eram, ca toată lumea, cuprins de amok, credeam că Răul a încetat și a venit Binele. Mi-au trebuit vreo 5 ani pînă să-mi dau seama că mă înșelam. În orice caz, prin 1996, simșeam deja nevoia să le comunic celor apropiați observația, la care mă obliga realitatea din jur și care încă mă surprindea și pe mine însumi, că propaganda comunistă în legătură cu capitalismul se dovedea adevărată în foarte mare parte (doar că fusese îngrozitor de mecanic și plicticos formulată). Perorau comuniștii despre flagelul șomajului (și noi făceam grimase de plictiseală)? Vedem azi că șomajul este realmente un flagel, nu e vorbă goală, e un cancer al societății și al insului, o sursă de mizerie, infracșionism, degringoladă. Trăncăneau activiștii despre lumea drogului, din Vest? Noi zÎmbeam ironic („minciuni de-ale lor!”) …Vedem azi că drogul face, într-adevăr, ravagii, că alterează straturi ale societății. Ne pisau politrucii cu sloganul „inechităților sociale” din Occident – noi, bucuroși că mai primisem un „pachet” cu un pulover, o carte, un disc, ziceam că-s baliverne. Azi vedem că nu-s: oameni de doi bani au ajuns miliardari, în timp ce persoane de certă valoare morală, intelectuală, artistică împușcă francul; justiția se distribuie după portofel; amărăștenii stau la coadă la compensate, grangurii se tratează la Viena…
Să fie limpede. Dacă mâine ar trebui să aleg: capitalism sau comunism, eu, ca intelectual, bucuros că am dobîndit principala valoare pentru mine, aceea a libertății de exprimare (dar care nu e o valoare la fel de mare pentru grosul populației, milioane de oameni, care au alt tip de preocupări), l-aș alege, firește, egoist, pe primul. Ceea ce vreau este, însă, să vorbim cinstit. Să remarcăm, obiectiv, fără înverșunare, fără ira et studio, că nu e capitalismul Raiul și comunismul Iadul. Că sunt comparabile ca merele cu perele, nu ca merele cu mătrăguna. Am scăpat de un leopard și am dat de un tigru. Cum să nu văd înspăimîntătoarea prăbușire a prestigiului culturii în capitalismul românesc față de ce era în comunismul românesc? Să tac cînd bag de seamă că vulgaritatea și grosolănia publice erau în anii „epocii de aur” a suta parte din ce sunt azi? Să admit că e mai bine că avem prostituate la toate colțurile și pe toate centurile, în toate gazetele și pe toate ecranele, decît aproape deloc înainte? Să uit că „întreținerea” mă costă, la o casă cît toate zilele, a zecea parte din salariul meu de lector universitar, iar azi, în iarnă, pentru apartamentul de bloc de 70 de mp, mi-a venit o factură de 6 milioane, cît nu cîștigă pe lună un profesor? Să întorc capul cînd observ că e de zece ori mai multă contraselecție acum decît atunci, că p.c.r.-ul (pila, cunoștința, relația) funcționează infinit mai abitir, că ajung șefi și VIP-uri tot felul de mediocrități, cînd nu, de-a dreptul, niște tîmpiți, bine susținuți de partide sau de parale? Să mi se pară că atmosfera de vraiște și brambureală, dezorientare și inconsistență, lehamite și frivolitate din școală chiar poate purta numele de Învățămînt și Educație? Să spun că sunt mai bune cultul porcesc al banului, mitocănia exhibată nonșalant zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă, jmecheria triumfătoare, analfabetismul progresiv, criminalitatea tot mai amplă și mai sofisticată, sărăcia tot mai acută și mai întinsă?
Eu, unul, nu pot.
Preluare: Curentul.ro / Autor: George Pruteanu
