„Noi, Românii, sîntem un neam inteligent…”

„Noi, Românii, sîntem un neam inteligent; ba chiar foarte inteligent. Dar inteligenţa noastră nu are un caracter constructiv, ci unul distractiv. Ne place mai mult să glumim decît să gîndim, mai mult să pismuim decît să înţelegem, mai mult să dispreţuim decît să iubim. Inteligenţei noastre îi lipseşte acea doză de seriozitate, dacă nu de maturitate, neapărat trebuincioasă pentru adîncirea lucrurilor, pentru pătrunderea înţelesului lor moral, pentru deosebirea celor bune de cele rele şi pentru rînduirea lor în scara de valori călăuzitoare ale vieţii. Trecem cu uşurinţă peste omul cinstit şi ne oprim cu admiraţie în faţa ticălosului. Dispreţuim strădania îndelungă în folosul obştesc şi rîvnim la «loviturile» aventurierilor cari ajung peste noapte din pierde-vară magnaţi ai banului şi ai vieţii noastre publice, – uitînd, fireşte, că toate aceste «lovituri» se fac pe socoteala unui neam întreg.”

Nichifor Crainic în «Lămurirea de început» la volumul «Întîlnirea unui român cu țara»

Citește și:

«Sensul tradiției», de Nichifor Crainic

Între romanticii noştrii europenizaţi din veacul trecut şi “intelectualiştii” europenizanţi de azi e o deosebire ce trebuie precizată. La lumina noilor idei europene, romanticii descopereau poporul românesc. E adevărat că ei îi prescriau tratamente politice şi sociale după ultima carte de reţete din Apus, dar, în cultură, romantismul îi apleca la izvoarele locale şi îi învăţa să devină autohtoni. Romantismul istoric îi călăuzea spre strămoşi; romantismul poetic spre folclor. Europenizanţi în ordinea social-politică, ei erau autohtonizanţi în ordinea creaţiei literare. “Intelectualiştii” de azi reeditează pe plan mental franţuzomania de altădată. Sunt “intelectuali” în măsura în care sunt franţuzomani; sunt europenizanţi în raport invers cu autohtonismul. Romanticii afirmau poporul şi legenda naţională; “intelectualiştii” tăgăduiesc poporul şi îşi fac din legenda latinistă argumentul anexării lor la cultura franceză. Ceea ce ei numesc europenism, nu e decât franţuzism; ceea ce ei numesc intelectualism şi raţionalism, nu e decât adaptarea lor la cultura franceză şi, totodată, abdicarea de la autohtonism (Citește mai departe…)