Mândria se referă la iluzia Americii că mai este încă stăpâna Lumii. Iar prejudecata, la faptul că nu poate fi învinsă, că nimeni nu poate câștiga în fața ei. Laitmotivul ăsta pe care-l tot auziți de anul trecut, că nu-i putem permite cu nici un preț lui Putin să câștige, e o mantră repetată la infinit de neoconii care doresc ca SUA să stăpânească fără drept de apel Lumea, în viitorii 100 de ani. E o nebunie care a cuprins America și care nu poate aduce nimic bun. Și care mă duce la o vorbă foarte înțeleaptă de-a vechilor greci: când zeii vor să-l piardă pe un muritor, mai întâi îi iau mințile. Asta mi se pare mie că se întâmplă acum cu SUA. Unde s-ar putea ajunge de-aici, nu vreau sa mă gândesc. Pentru că, așa cum scriam în articolul trecut, trăim într-o lume foarte periculoasă. Care din ce se vede, devine din ce în ce mai periculoasă.
După cum vă spuneam, America se află deja în faza negării eșecurilor ei. Drept care după ce începuse să recunoască și să se resemneze cu înfrângerea lui Zelenski, care este de fapt a ei, s-a sucit din nou. Și-a găsit o altă „strategie” crede ea, învingătoare de data asta. Vă povesteam, nu demult, că măscăriciul gâjâit visează la un nou acord gen Minsk, sperând că-i va păcăli și a treia oară pe ruși. Ideea le-a plăcut stăpânilor lui americani care au dezvoltat-o într-o nouă strategie pentru Ucraina. Și l-au chemat la Washington ca să-l învețe ce să spună sau mai bine zis, ce minciuni să mai spună în contextul ăsta. Ca să pregătească terenul pentru ea și cel care-i va urma și-o va pune în aplicare. Așa, dintr-o dată, Zelenski a început să pozeze iar în neînfricatul apărător al lumii civilizate în fața hoardelor dezlanțuite ale barbarilor ruși conduși de criminalul de Putin. A vorbit din nou de vitejia ucrainienilor care nu doar ca rezista dar au obținut și victorii în fața rușilor care n-au avut nici o victorie în fața lui. Că armata lui a recuperat în timpul „contraofensivei” vreo 50% din teritoriul inițial ocupat de ruși. Iar o trompetă din serviciile americane a sărit și ea din baie declarând sub anonimat că rușii au pierdut acolo, atenție!, 87% din totalul forțelor lor terestre. Adică, mai pe românește, ca să știe americanii și legiuitorii lor că banii Americii și aliaților lor n-au fost zvârliți pe fereastră, ci folosiți cu mult folos cum zicea distinsul senator american, Lindsey Graham, ca să omoare cât mai mulți ruși.
Deci Washingtonul s-a sucit și-a decis să nu cumva să piardă Ucraina din cioc și gheare și să meargă mai departe contra Rusiei lui Putin, deși nu prea mai are nici bani și nici arme.
Ideea, un amestec de parșivenie britanică și încăpățânare americană, e cam așa: sleit de războiul ăsta, Putin va fi silit să accepte un acord gen Minsk 3 cu Ucraina. Un acord care-i va fi băgat practic pe gât. Adică, tot așa cum povestea Merkel, o tragere de timp pentru a permite refacerea și reînarmarea Ucrainei. Timp în care, după cum deja rușii s-au prins, să se găsească și bani și arme ca s-o ia de la capăt la momentul potrivit. Să se consolideze pe malul drept al Niprului unde să facă fortificații solide cum au fost cele de la Mariupol, Bahmut, Advika sau Marinka, de pe care să pornească un nou război „de eliberare” contra rușilor. Iar dacă le va lipsi totuși carnea de tun, prin Senatul american circulă deja ideea ca SUA să-și trimită proprii soldați acolo, posibil după o admitere rapidă și forțată a Ucrainei în NATO. Pe motiv că nu se mai află în război, nu-i asa? Iar de punerea în aplicare a acestei strategii numită „Ține și Construiește”, se vor ocupa direct generalii americani cu multe stele, Christopher Cavoli și Antonio Aguto, ucrainienii fiind excluși complet. Ca nu cumva să pățească și să „greșească” la fel cum au făcut în contraofensivă. De altfel, se pare că ultimul dintre ei a și preluat de facto comanda armatei ucrainiene.
Că Rusia și Putin nu vor mai cădea din nou în capcană și vor merge probabil până la capitularea Ucrainei mi-e foarte clar. Ce nimeni nu știe încă, e până unde, în disperarea ei, va merge America.
Tot ce scriu reprezintă opinii personale. Opinii bazate pe o documentare extrem de amănunțită, corectă și riguroasă, din surse publice. Sau, pe experiențe personale. Cum am mai zis, nu caut să conving pe nimeni de nimic ci doar să le ofer celor care mă urmăresc și citesc un punct de vedere la care eventual, să mediteze. Ca să n-am vorbe!
Autor: Adrian Pieptu
