A mai fost iubit Cuza-Voda până la fanatism – un fanatism care se pastrează și până astăzi pentru vitejia lui. Că a fost fără îndoială un viteaz, unul din cei mai buni viteji: niciodată nu i-a păsat de dânsul, de tronul său, de sănătatea sa, de viata și chiar de reputația sa. Tara era totul pentru dânsu, țara pe care a întemeiat-o, pe care a știut să o represinte cu demnitate și pe care a putut s-o părăsească fără blestem.
Astfel de viteji nu se formează prin niciun exemplu nicio lectură: ei se nasc. Ferice de țara care ajunge să-i aibă în fruntea sa, căci, altfel, viteazul vegetează fară folos pentru dânsa într-o situație care-l impiedică de a avea înrâurirea binefăcătoare asupra mersului poporului!
Om făra frică, dar nu fără prevedere; fără cruțare de sine, dar nu fară grija țerii, Cuza a meritat astfel pe deplin, și în această privintă, recunoștința contimporanilor săi, ca și a celor cari au venit după dânsul.
Și l-au iubit cu toții pentru popularitatea sa. Din vechi vremuri, așa sîntem noi deprinși, find un neam nobil și născut pentru libertate, să vorbim de-a dreptul cu stăpânitorii noștri. Domnii de odinioară primiau pe orșicine și judecau după obiceiul pământului și după înțelepciunea lor ceasuri întregi judecățile supușilor până la cei din urmă, cari aveau bucurie, chiar dacă pierdeau procesul, că au avut judecată înnaintea Mariei Sale.
De sigur că astăzi lucrurile s-au schirnbat și ce se putea atunci, nu se mai poate în zilele noastre. Pe cât e, posibil însă, ca sä se capete inimile Românilor, trebuie să se apropie cineva de dânșii, să trăiască în mijlocul lor, trebuie să arate că i-i drag de dânșii și are încredere în ei. Așa a fost Alexandra ca Domn român.
Acum câteva săptămâni, am avut cinstea de a fi primit în audiență pe nobila și sfânta femeie care a pastrat cu mai multă credință amintirea lui, pe Măria Sa Doamna Elena, și, vorbindu-mi despre popularitatea de care se bucura răposatul ei soț, îmi vorbia cam în cuvintele acestea: Lui Cuza-Vodă nu- plăcea pompa strălucirea; se amesteca bucuros în mulțime; de câte ori nu i-am spus: păzește-te, poți întâmpina pe un nebun care să tragă asupra ta; de ce să nu te ferești?
lar el răspundea, cu un gest care voia să spuie: ei, ce mare pagubă! De la începutul până la sfârșitul Domniei sale, a fost văzut oriunde, de oricine. S-a apropiat fără trufie și de cei mai mici și a avut urechea deschisă pentru plângerile lor. El n-a scăzut prin aceasta, dar i-a înnălțat pe ei, căci oamenii se înnalță totdeauna prin acea superioară virtute a iubirii și recunoștinței către cei mai mari, cari a dovedit tragere de inima și bunătate față de dânșii.
Iată de ce a fost iubit Cuza-Vodă.
«Cuza-Vodă și dușmanii săi», Nicolae Iorga
Citește și:
Adevărul despre abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Complotul „monstruos”
Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit să abdice în 1866. Istoricii spun că în spatele acestei abdicări stătea o adevărată coaliţie politică, dar şi necesitatea înlăturării lui Cuza în favoarea unui principe străin. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Marile Puteri erau puse în faţa faptului împlinit. „Domnul Unirii”, cum a fost numit mai târziu Alexandru Ioan Cuza, a rezistat pe tron preţ de un serviciu militar complet. Adică 7 ani, atât cât era obligatorie şederea sub arme la mijlocul secolului al XIX lea. După o domnie aflată sub semnul inovării şi modernismului, la 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza abdica (Citește mai departe…)
