Fenomenul conformismului

Una dintre marile descoperiri ale secolului 20, de o importanță practică imensă dar puțin cunoscută și înțeleasă în implicațiile sale, este legată de fenomenul conformismului. Experimentele legate de conformism au fost realizate pentru a înțelege cum și de ce oamenii adoptă comportamente sau opinii similare cu ale grupului chiar dacă aceste opinii sunt flagrant neadevărate sau sfidează percepția și realitatea empirică.

Un exemplu mereu utilizat pentru a ilustra este experimentul realizat de Solomon Asch în anii 1950, dar evoluția cercetărilor de atunci a adus continuu elemente noi în înțelegerea fenomenului.

În cadrul acestor experimente, participanții erau rugați să răspundă la întrebări evidente, dar erau puși într-un grup unde ceilalți membri (confederații experimentatorului) dădeau răspunsuri greșite în mod intenționat. Rezultatele sunt bulversante:

(a) Aproape 75% dintre participanții la experimentele de conformism au fost de acord cu restul grupului cel puțin o dată, cedând presiunii de a se conforma unor neadevăruri evidente. (b) După combinarea rezultatelor, s-a constatat că participanții tind să se conformeze răspunsului incorect în proporție de aproximativ 30%.

Vorbind la un nivel foarte general, în acest moment există înțelegerea tacită că, grosso modo, avem următoarea situație. Oamenii pot fi împărțiți în trei categorii în funcție de tendința lor de a se conforma în varii circumstanțe de presiune conformistă:

1. Cei care se conformează foarte ușor: Aproximativ 30%. Aceștia sunt cei care adoptă rapid opiniile sau comportamentele grupului, chiar dacă sunt conștienți că răspunsurile sunt incorecte sau că opiniile nu sunt aliniate cu ale lor.
2. Cei care rezistă conformismului: Aceștia sunt cei care își mențin propriile opinii și comportamente, chiar și în fața presiunii de grup. Ei tind să fie independenți și să nu se lase influențați de majoritate. Aproximativ 30% din cazuri.
3. Cei în spațiul intermediar: Aproximativ 30%. Aceștia sunt cei care pot oscila între conformare și rezistență, în funcție de context, de nivelul presiunii de grup și de importanța subiectului. Ei nu se conformează întotdeauna, dar nici nu rezistă ferm în toate situațiile.

Așadar, în orice campanie de propagandă, bătălia este pentru înclinarea celor 30% de la mijloc fie în direcția gândirii critice, fie în direcția conformării la linia de propagandă sau de presiune socială conformistă. Implicațiile sunt evidente.

(Repet: cele de mai sus sunt o aproximare, o imagine generală schițată pentru scopurile unei discuții ad hoc pe FB.)

O A DOUA MARE DESCOPERIRE a studiilor despre conformism este că acești 30% de oameni care se conformează foarte ușor pot fi utilizați eficient în scopuri de propagandă și marketing. Că pot fi operaționalizați și puși la treabă.

Datorită tendinței lor de a accepta și adopta rapid opiniile și comportamentele grupului, aceștia devin ținte ideale pentru campaniile de influență. Atunci când un mesaj este susținut de o majoritate aparentă, aceste persoane sunt mai susceptibile să îl accepte fără o analiză critică.

Această predispoziție poate fi exploatată de agențiile de marketing și de entitățile politice sau entități minoritare organizate pentru a răspândi anumite idei, produse sau ideologii, influențând astfel comportamentul de consum sau opiniile politice ale unei populații mai largi, majoritare.

Astfel putem ajunge, prin cascadă, la legea numerelor mari, de peste 50% pornind de la un, să zicem, 3%, via 30%.

O A TREIA DESCOPERIRE este că rețelele sociale și noile tehnologii de comunicare au creat mediul perfect pentru a transforma acești 30% de conformiști în cel mai puternic instrument de propagandă și manipulare din istorie.

Platformele digitale și algoritmii social media au creat un ecosistem în care manipularea informațiilor și propagarea îndoctrinării memetice sunt mai eficiente și mai răspândite decât oricând, cu impact semnificativ asupra opiniei publice și comportamentului social.

O A PATRA DESCOPERIRE este că nucleul conformist poate fi folosit nu doar pentru simpla difuzare a unor meme și elemente de propagandă, dar și pentru a neutraliza și menține în defensivă cealaltă treime, nonconformistă.

Conformiștii pot fi mobilizați pentru a crea o presiune socială atât de puternică încât cei care rezistă conformismului par izolați și marginalizați, deși numeric vorbind sunt cam tot atâția ca și conformiștii. În acest fel, nu doar că se amplifică mesajele dorite, dar se și subminează activ opoziția, consolidând astfel eficacitatea campaniilor de propagandă și manipulare mass media.

Toate cele de mai sus sunt, evident, un prim pas în a înțelege mai bine noua realitate și noile dinamici actuale.

PS: Un COROLAR al celor de mai sus este că NU există o simetrie între cei 30% conformiști și cei 30% nonconformiști. Sunt structuri și sisteme sociale, psihologice și moduri de operare total diferite.

Adevărul NU „este la mijloc” între gândire critică și conformism, adevărul nu este o medie moderată între manipulare și recunoașterea evidenței și realității, între argument logic și bazat empiric pe de o parte și retorică, sofism și propagandă, pe de alta. În acest sens, ideea confortabilă că toți greșesc, „și extremiștii ăia și ceilalți”, ideea comodă și autogratifiantă a unei căi „de mijloc” sau „de centru” în care ne întâlnim cu toții spre binele public, e o naivitate.

Mai grav, este de cele mai multe ori o manevră care țintește sub acoperire spre cei 30% de la mijloc care se duc într-o direcție sau alta, în funcție de câmpul de forțe de la cele două extreme.

Echilibrul, moderația și modus vivendi reale și legitime într-un sistem de guvernare arată altfel și se obțin altfel… Libertatea și democrația sunt cu totul altceva decât lozincile și memele sub care lucrează azi conformismul instrumentalizat politic în rețelele sociale și mass media.

Tocmai am asistat live la un experiment social fascinant care ilustrează un fenomen de o importanță formidabilă: CONFORMISMUL. Autocare și autocare mergând spre Muzeul din Dijon, rafturi și rafturi de lucrări de istoria artei au devenit peste noapte parte a memoriei artificiale și a pseudo-identității intelectuale a sute de mii, poate milioane de români…

Mimetismul, ca fenomen social, se referă la tendința indivizilor de a imita comportamentele, stilurile și atitudinile celor din jurul lor, prin superficialitate și conformism, fără a reflecta profund asupra valorilor sau semnificațiilor acestor comportamente. Mimetismul social este alimentat de dorința de a părea în pas cu tendințele dominante, chiar dacă acestea nu reflectă neapărat convingerile sau identitatea profundă a individului.

Ca să înțelegem cum funcționează aceste sisteme de control și manipulare prin mimetism ce ne înconjoară tot mai agresiv, trebuie să începem de la elementele de bază. Iar elementul de bază al acestei arhitecturi complexe de propagandă pe care o vedem în jurul nostru este CONFORMISMUL: intelectual, ideologic, social, cultural, politic etc.

ȘAPTE OBSERVAȚII SAU TEME DE PORNIRE LA CARE MERITĂ MEDITAT

1. Conformismul este o stare naturală către care individul uman și societatea gravitează. Problema este că, dacă nu este ținut în control de voci și acțiuni neconformiste, dizidente, conformismul devine un pericol social și o sursă de disfuncții sociale majore. Presiunea socială pe care conformiștii o pun asupra societății are costuri majore umane și materiale pentru acea societate.
2. Conformismul social amplificat propagandistic face ca evenimentele sociale să meargă în direcții pe care nimeni nu și le dorește, dar care, din cauza conformismului indus, se vor întâmpla oricum. La sfârșit, toată lumea se întreabă: dar cum a fost posibil?! Că doar s-a văzut clar că nu era o decizie bună!
3. Conformiștii se iau unii după alții și se auto-cenzurează chiar și în situații în care văd bine că lucrurile nu sunt chiar așa cum sunt prezentate public de către autorități sau de către majoritățile care îi înconjoară. Ei astfel țin doar pentru ei un adevăr observabil și, uneori, și alte informații, observații și cunoștințe importante de care societatea ar beneficia dacă ar fi formulate public.
4. Conformismul, atunci când este larg răspândit într-o societate, privează societatea de puncte de vedere și de informațiile de care are nevoie pentru a funcționa bine. Este esențial ca, atunci când sunt făcute erori, acestea să fie semnalate. Este important ca, atunci când toată lumea este luată de val, să se poată auzi și voci care să tragă un semnal de alarmă.
5. Din cele de mai sus rezultă că cei care nu se conformează dictatelor propagandei și presiunii sociale sunt cei care aduc cele mai mari beneficii societăților lor. În timp ce conformiștii, care plutesc pe valurile mulțimii și ale propagandei, adesea agitându-le chiar ei, produc daune inestimabile societăților din care fac parte. Este mai bine să avem un echilibru între conformiști și disidenți. Astăzi avem prea mulți conformiști și prea puțini nonconformiști autentici.
6. În societățile democratice liberale moderne, avem drepturi și instituții care sunt proiectate explicit pentru a reduce riscurile care vin din conformism. LIBERTATEA DE EXPRIMARE este cea mai importantă dintre acestea. Diverse libertăți civile, inclusiv libertatea de exprimare, pot fi văzute ca un efort de a proteja oamenii de presiunea de a se conforma.
7. Cel mai important rol al intelectualilor în societate este acela legat de apărarea libertății de expresie în fața presiunii sociale, conformismului și cenzurii. Nu toți conformiștii sunt egali. Printre ei sunt unii care joacă roluri importante în crearea, construirea și punerea presiunii sociale conformiste asupra concetățenilor lor. Când intelectualii își asumă acest rol, ei nu doar se discreditează pe sine, ci distrug însăși condiția existențială a exercitării funcției sociale a breslei lor.

Aceste observații reprezintă fundația și punctul de plecare pentru explorări ulterioare în problema conformismului și nonconformismului în societățile noastre. Tehnologia informației și apariția rețelelor sociale au schimbat radical jocul când vine vorba de relația dintre conformiști și nonconformiști în societatea modernă.

De dragul viitorului societății noastre și de dragul nostru și al celor apropiați nouă, trebuie să înțelegem mai bine logica, psihologia, economia și sociologia acestor fenomene extraordinar de complicate și cruciale. Așa cum se va vedea, fără a înțelege mai întâi logica, structura și fiziologia conformismului, suntem incapabili să înțelegem fenomenele legate de propagandă.

Propaganda este instrumentalizarea mimetismului și a conformismului. Fără conformism – care este materia primă a acesteia – nu ar exista propagandă. Și fără propagandă cum ar mai fi posibil progresul?! Și fără progres și fără să fii prins în efortul să „schimbi lumea”, ce rost mai are intelectualul?!

Autor: Paul Dragos Aligica