În Timișoara românii continuă să plătească jertfă de sânge, împușcați de forțele de represiune. Mii de timișoreni sunt arestați și bătuți cu sălbăticie de către forțele de miliție și securitate. Partidul comunist român își trimite oficialii în fabrici și la locurile de muncă ale oamenilor, pentru a justifica represiunea, explicând că Timișoara a fost atacată de huligani și iredentiști, inamici ai socialismului glorios pe care partidul îl construiește pentru binele oamenilor. Zeci de mii de muncitori ascultă minciunile reprezentanților dictatorului, dar în mințile și sufletele lor cu toții știu Adevărul. Ei știu că acolo, în stradă, au fost copiii lor, părinții lor, soțiile și soții lor, cei care au fost bătuți, împușcați, omorâți, pentru singura vină de a fi strigat Libertate! În Institutul de Proiectări Timișoara, un român se ridică în picioare în timp ce directorul vorbește despre huligani și, cu un gest care-i împietrește pe colegii săi, îl întrerupe pe director și spune: „Nu este adevărat! E o minciună!”. Directorul institutului, după un moment de șoc, îl numește trădător. Și în timp ce directorul rostește aceste cuvinte, afară se aude țăcănitul focului de armă automată și timișoreanul Claudiu Iordache vorbește din nou, arătând cu degetul spre fereastră: „Iată adevărul! Acolo, în stradă, nu sunt huligani, ci români care cer libertate! Și dacă puterea ar fi vrut să comunice cu ei, s-ar fi putut găsi o cale de dialog, dar disprețul ei pentru oameni a făcut-o să ordone foc și să ucidă! Nu în huligani trag acum forțele de represiune, ci în poporul Timișoarei!”.
În ziua de 18 decembrie 1989, Timișoara s-a retras în adăposturile sale pentru a-și îngriji rănile și a-și număra dispăruții și morții. Afară s-au auzit focuri de armă, în diferite zone ale orașului, întreaga zi. Dar ce era mai rău încă nu venise: ceva ce avea să depășească în oroare chiar și acțiunile sângeroase din ultimele două zile.
La ordinul direct al Elenei Ceaușescu, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, ofițeri ai Securității sosesc la Spitalul Județean Timișoara și cer să le fie date trupurile celor morți. Doctorii, paralizați de teamă, nu îndrăznesc să se opună. Ofițerii de Securitate iau 44 de trupuri, ale celor care fuseseră uciși în ultimele două zile, le încarcă într-un camion frigorific și pleacă…
44 de trupuri ale eroilor Timișoarei sunt duse la București, la crematoriul Cenușa, unde sunt aruncate în foc și arse. În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 crematoriul funcționează fără oprire. Iar în dimineața zilei de 19 decembrie, cenușa Martirilor Timișoarei e dusă într-un loc părăsit de lângă București și aruncată într-o gură de canal.
A fost dovada supremă a josniciei celor doi dictatori, Nicolae și Elena Ceaușescu – ordinul lor criminal a fost înspăimântător, și a anunțat ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria le-ar fi urmat la rândul ei ordinele: ‘Timișoara să fie rasă de pe suprafața pământului!”.
Preluare: Vocile Libertății
„După revoluţie, despre morţii revoluţiei din Timişoara arşi la crematoriu s-au spus o mulţime de baliverne, ba că ar fi agenţi secreţi români, ba că ar fi agenţi secreţi străini. Totul s-a bizuit pe minciuna precum că nimeni n-ar fi revendicat cadavrele dispărute din morga spitalului judeţean”.
„După ce cadrele Ministerului Apărării Naţionale şi ale trupelor de la Securitate şi de la Ministerul de Interne au deschis focul asupra mulţimii, pe 17 decembrie 1989 s-a înregistrat cel mai mare număr al morţilor la Revoluţia din Timişoara. Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare. Medicii lucrau, în acel decembrie însângerat, la foc automat. Morga Spitalului Judeţean era plină de cadavre, iar imaginile erau apocaliptice”.
„Condiţiile au fost groaznice. Erau inşi cu plăgi impuşcate, cu arsuri de intrare, cu explozie la ieşire, erau plăgile craniene, cu deformări de fizionomie”, a relatat Alexandra Enache, directorul Institutului de Medicină Legală din Timişoara, fost medic rezident la Morga Spitalului Judeţean în 1989.
„Singurul mod de a scăpa de cadavre era incinerarea, dar această activitate se putea realiza doar la Bucureşti, unde se afla unicul crematoriu uman din România. Cu tot riscul pe care îl implica o asemenea acţiune şi în total dispreţ faţă de cultul morţilor şi de familiile îndoliate s-a hotărât incinerarea lor. Dispoziţia a fost trimisă la Timişoara generalilor Constantin Nuţă, Mihale Velicu şi Emil Macri, conducătorilor forţelor M.I. Generalul Nuţă a ordonat conducerii Miliţiei Timiş să se ocupe de ridicarea cadavrelor din morgă şi transportarea lor la Bucureşti” – procurorul Romeo Bălan.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 s-a pus în aplicare „Operaţiunea Trandafirul“, prin care oamenii ucişi de armată pe 17 decembrie să fie luaţi din Morga Spitalului Judeţean. Cadavrele ar fi urmat să fie transportate la Bucureşti şi să fie incinerate la Crematoriul Cenuşa, apoi era prevăzut să se lanseze zvonul că dispăruţii ar fi fugit din ţară.
Pentru a se putea „lucra“ în linişte, s-au stins becurile din curte, iar geamurile saloanelor au fost acoperite cu perdele. În aceea noapte, miliţienii au încărcat peste 40 de cadavre.
„Generalul Emil Macri, aflat la Timişoara, luase legătura cu Gheorghe Ganciu, fost ofiţer de securitate, care îndeplinea funcţia de controlor cimitire în Bucureşti, pentru a rezolva problema incinerării. Acesta împreună cu col.Ioan Baciu s-au deplasat la şeful crematoriului Iosif Emilian-Zamfir, fost ofiţer de securitate. Aici au organizat incinerarea. Nu au existat aprobări din partea consiliului popular, nu au existat certificate de deces, nu s-a completat registrul crematoriului”, procurorul Romeo Bălan.
Au fost chemaţi la lucru toţi angajaţii crematoriului, care au primit câte 2.000 de lei, cu condiţia să semneze că nu vor divulga secretul operaţiunii. În dimineaţa de 20 decembrie, patru pubele cu cenuşă au fost duse pe raza localităţii Popeşti-Leordeni şi au fost deşertate într-o gură de canal. La revenirea în Timişoara, şoferul, care nu ştia ce a transportat, a fost trimis să spele izoterma.
Pentru a şterge complet urmele, s-a ordonat distrugerea întregii documentaţii privind victimele. Pe 22 decembrie au fost arse toate documentele medicale întocmite de ofiţerii criminalişti, inclusiv filmele foto care au fost realizate. Nici după căderea lui Ceauşescu cei implicaţi în acţiunea de la Timişoara nu au denunţat cele întâmplate. În aceste condiţii, rudele disperate au început să-şi caute singure morţii.”
https://adevarul.ro/…/18-decembrie-1989…/index.html
https://www.opiniatimisoarei.ro/spitalele…/18/12/2014
„Spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata, dar n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: „plaga impuscata” sau „plaga impuscata transfixianta“.
Unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. povesteau ca securistii au vrut sa-i impiedice pe medici sa-i trateze, insa acestia nici n-au vrut sa auda de asa ceva. dr.mogosanu ne-a spus ca nu le-a permis, deocamdata, celor de la securitate sa-i ancheteze pe raniti, insa se temea ca nu va putea sa-i opreasca prea mult timp.
Întreaga sectie ATI era plina de raniti. cred ca am vazut cel putin 40. am vrut sa coboram la subsol, sa mergem sa vedem cate cadavre de oameni impuscati sunt la morga, insa am fost opriti pe culoarul care dadea spre intrarea la morga de un alt securist si n-am insistat. am iesit din spitalul judetean si am plecat pe jos spre strada cluj. n-am fost in stare sa scoatem un cuvant pana am ajuns prin dreptul caminelor studentesti. eram coplesiti de ceea ce vazusem.
Pe strazi, simteai o tensiune aproape insuportabila. oamenii erau incordati, insa puteai observa o hotarare ciudata in privirile lor, care iti dadea incredere. Stiau ca am pornit cu totii pe un drum fara intoarcere. dupa noaptea care trecuse, nimic nu mai putea fi la fel.
Informatiile circulau cu o viteza incredibila, sub forma de zvonuri. am aflat rapid ca securitatea incepea sa adune cadavrele celor impuscati. la puscaria de pe strada popa sapca erau anchetati cei arestati in ultimele doua zile.”
http://www.sorinbogdan.ro/…/12/timisoara-18-decembrie-1989
„În după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989, pe treptele Catedralei din Timişoara s-au adunat peste 100 de manifestanţi, majoritatea tineri şi copii. Cu lumânări aprinse în mână, tinerii cântau „Deşteaptă-te române!” şi scandau lozinci împotriva regimului.
În faţa Catedralei, spre primărie, era un dispozitiv de militari de la U.M.01233 Buziaş şi de la Batalionul de grăniceri Timişoara. Vizavi de Catedrală se afla dispozitivul D1 al M.I., format din miliţieni şi trupe de securitate. Toţi militarii din zonă erau înarmaţi şi aveau cartuşe de război.
Forţele de ordine au intervenit pentru împrăştierea demonstranţilor deşi manifestaţia era paşnică, iar tinerii nu s-au dedat la acte de violenţă sau distrugere.
Procurorul Romeo Bălan a făcut public amănunte din dosarul Revoluţiei. „În jurnalul Diviziei mecanizate este notat în 18.12.1989. Ora 17.15. În faţa Catedralei au apărut manifestanţi cu lumânări care au refuzat să se împrăştie. Au fost somaţi, s-a deschis focul spre ei. Au fugit şi s-au baricadat în Catedrală. Constatând că manifestaţia din centrul oraşului continuă, Ion Coman i-a ordonat generalului Chiţac să se deplaseze la Catedrală şi să rezolve situaţia. Generalul Mihai Chiţac, îmbrăcat în uniformă şi înarmat, a dat ordin celor care comandau dispozitivele militare pentru împrăştierea demonstranţilor. Dispozitivele militare au deschis focul spre treptele Catedralei. S-a tras din două transportoare blindate. Majoritatea militarilor a trans foc de avertisment, dar s-a tras şi direct spre manifestanţi”, arată Romeo Bălan.
Au fost împuşcaţi mortal Sorin Leia, împuşcat de cordonul din faţa Catedralei, Vasile Nemţoc, împuşcat de un ofiţer de miliţie aflat în dispozitiv, şi Ioan Măriuţac, împuşcat dinspre dispozitivul de miliţie şi militari. Au fost răniţi Crenguţa Huţanu, Ioan Avram, Gliguţa Avram, Gheorghe Popa şi Constantin Băiţan.
„Pentru cei împuşcaţi mortal au fost cercetaţi în stare de arest preventiv un ofiţer şi doi subofiţeri de miliţie. Primul a fost scos de sub urmărire penală iar ceilalţi doi au fost achitaţi de Tribunalul Militar extraordinar Timişoara…”, a explicat Romeo Bălan.
Pe canalul Youtube circulă de ani buni un filmuleţ cu o înregistrare de la Catedrala, din timpul Revoluţiei. În titlul apare trecut «Timişoara 16 decembrie». În realitate, imaginile au fost surprinse de operatorul Victor Popa în data de 18 decembrie 1989, exact când forţele de ordine deschid focul împotriva manifestanţilor care sunt adunaţi pe treptele Catedralei.
https://adevarul.ro/…/cum-scapat-pedepse…/index.html
Medicul Lazăr Fulger ne spune că a operat șapte sau opt pacienți din cei 60 care au ajuns în acea perioadă la Spitalul Județean Timișoara. Dintre aceștia, are și acum în minte cazul unui tânăr de doar 17 ani, căruia îi plăcea să scrie poezii, care a ajuns la spital cu rinichiul distrus și intestinul gros și stomacul perforate de patru gloanțe. Chirurgul își amintește că „i-am îndepărtat un rinichi, operațiile au fost extrem de complexe și lungi, dar din păcate, la vreo șase – șapte ore, din cauza șocului hemoragic, pacientul a murit. Am păstrat cele patru gloanțe scoase de la acel tânăr, le mai am acasă într-un bol. Îmi aduc aminte că pe masa de operație îmi zice: ‘Domnul doctor, asta-i viață? Deci, asta a fost viață?’”.
http://www.pressalert.ro/…/revolutie-25-zeci-de-oameni…
După prăpădul din seara şi noaptea de duminică, 17 Decembrie 1989, nici unui timişorean nu-i mai era indiferent ce se întâmplă în oraş. Nu numai că revolta se putea citi pe feţele tuturor, dar i se dădea şi glas. Starea de spirit a timişorenilor, chiar şi a celor care nu ieşiseră în stradă, se schimbase radical. Protestelor civice din zilele precedente, în care lumea nu-şi pierduse speranţa în posibilitatea soluţionării unor revendicări pe calea dialogului, le luase locul o îndârjire care nu mai lăsa loc de întoarcere. Se povesteau adevărate grozăvii care se petrecuseră în seara şi noaptea precedentă. Morţii Timişoarei reuşiseră să eclipseze celelalte nemulţumiri acumulate în anii de criză majoră a regimului. Principala revendicare devenise înapoierea morţilor, a răniţilor şi eliberarea arestaţilor. În cursul dimineţii, securiştii şi activiştii de partid din întreprinderi, conducerile acestora, primiseră instrucţiuni să organizeze adunări cu muncitorii şi prin orice mijloace să acrediteze ideea că manifestanţii nu erau decât nişte „huligani”, „provocatori” şi „trădători” vânduţi străinătăţii, care au distrus oraşul şi ale căror manifestări şovine trebuie condamnate. Dezinformările din recuzita securisto-comunistă nu mai erau crezute de nimeni, aceştia pierduseră controlul asupra angajaţilor, căci toată lumea ştia de morţi, chiar dacă nu se cunoştea numărul lor. La lozincile strigate până atunci, se mai adăugase încă una, mai teribilă decât toate: „NU PLECĂM ACASĂ, MORȚII NU NE LASĂ!” Timişorenii erau hotărâţi să reziste în continuare împotriva represiunilor, deşi se ştiau izolaţi de restul ţării iar dincolo de porţile oraşului nu se ştia prea bine ce se întâmplă la Timişoara. Se născuse o solidaritate aproape incredibilă, pe care numai o disperare şi o revoltă fără margini o poate da.
http://www.pressalert.ro/…/18-decembrie-1989-timisoara…
Trupurile morților Timișoarei erau furate acum exact 30 de ani, duse la București și arse. În mod cinic, operațiunea s-a numit «Trandafirul»!
https://www.libertatea.ro/…/cadavrele-mortilor…
Pentru a șterge urmele represiunii sângeroase, Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Tudor Postelnicu au ordonat ca trupurile celor ucişi la Timișoara să fie luate din morga Spitalului Judeţean şi aduse la Bucureşti, pentru a fi incinerate. Operațiunea avea numele de cod «Trandafirul». În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, pacienţi şi cadre medicale au văzut, de la geamurile spitalului cufundat în beznă, cum au fost încărcaţi morţii într-o autoizotermă.
https://www.activenews.ro/…/18-decembrie-1989.-Elena…
18 decembrie 1989. Elena Ceaușescu ordonă: „Trageți cu tunul în Catedrală, să terminați odată cu ea!”
Candelă împotriva timpului. Timişoara, decembrie 1989 (5)
Al 5-lea episod – «Singuri împotriva dictaturii. 18-19 decembrie din noapte pînă în noapte» – din filmul documentar «Candelă împotriva timpului» produs de TVR Timişoara în 2009. Realizatori Vasile Bogdan şi Titus Suciu.
SORIN LEIA COMEMORAT LA LICEUL TRAIAN VUIA, FAGET.
ACUM 28 DE ANI, IN 18 DECEMBRIE 1989, SORIN LEIA A FOST UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI.
CINE A FOST SORIN LEIA?
S-a născut în ziua de 24 septembrie 1967 în localitatea Tomeşti, jud. Timiş. Şcoala generală o face la Tomeşti, Făget şi Margina, iar Şcoala profesională la «Azur», Timişoara.
În decembrie 1989 era operator-chimist la Întreprinderea «Solventul» Timişoara şi, deşi avea domiciliul stabil în Făget, locuia în Căminul de nefamilişti al întreprinderii. Duminică, 17 decembrie, a ieşit alături de alţi colegi în oraş să vadă ce se întâmplă în Timişoara. Din cauza evenimentelor, nu mai ajunge la cămin, dormind la o prietenă. A doua zi, în haine de sărbătoare, merge direct la Catedrala Ortodoxă, împreună cu alţi colegi, pentru a aprinde lumânări în memoria unui coleg ucis în ziua precedentă. După orele 15,30, mai multe grupuri de tineri vin pe treptele catedralei şi aprind lumânări. Sorinel Leia scoate din buzunar un drapel fără stemă şi începe să-l fluture deasupra capetelor colegilor din jur. Tinerii prind curaj şi încep să scandeze: „Noi suntem poporul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Armata e cu noi!” şi „Deşteaptă-te, române!”.
În jurul orei 16,30, forţele represive aflate în zonă deschid foc şi Sorinel Leia este împuşcat în frunte. Este dus în catedrală, dar în câteva minute moare în pronaos. Un preot a chemat salvarea care l-a luat şi l-a dus la morga Spitalului Judeţean Timiş.
În 20 decembrie, părinţii l-au căutat la morga Spitalului Judeţean, dar nu au fost lăsaţi să intre, spunându-li-se că toţi demonstranţii morţi în zilele de 17-18 decembrie au fost preluaţi de Securitate şi duşi la Bucureşti. Mama a fost sfătuită să facă o cerere şi o descriere a lui Sorinel Leia, să le depună la Crucea Roşie şi să aştepte răspuns acasă. S-a conformat dar, din păcate, nici până astăzi nu a primit vreun răspuns. Peste o săptămână, mama eroului martir revine la spital, dar cu toate că regimul ceauşist căzuse, a fost primită cu aceeaşi ostilitate, spunându-i-se că la morga spitalului nu mai sunt revoluţionari. În realitate, abia în 27 decembrie au fost trimise 9 cadavre, printre care şi cel al lui Leia, la Cimitirul Eroilor, pentru a fi înhumate într-o groapă comună. Mama eroului va afla acest lucru abia în 13 ianuarie 1990, iar a doua zi, împreună cu cei doi fraţi ai lui Sorinel şi cu o parte din colegi, îl vor deshuma şi îl vor reîngropa creştineşte în Cimitirul din Tomeşti.
În 16 mai 1991, Sorinel Leia a fost declarat „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.
