Asistăm la colapsul unui regim și la o prăbușire sistemică a încrederii și legitimității politice

Câteva observații factuale, făcute NU în ideea de a contribui propagandistic la polemicile sau campaniile asociate cu agonia regimului și sistemului, ci de a contribui în spirit observațional detașat și analitic la diagnoza unei stări sociale patologice:

Asistăm la colapsul unui regim și la o prăbușire sistemică a încrederii și legitimității politice în ochii publicului. Faptul că are loc acum în mijlocul unor hohote de râs și a unui ridicol de magnitudine istorice, nu schimbă lucrurile cu privire la gravitatea situației.

Există mai multe cauze, dar cea mai importantă dintre toate este valul internațional de respingere a tipurilor de regim și sistem care au incapacitat democrațiile liberale occidentale, subminându-le pe linie ideologică, instituțională și de politici publice, în moduri fără precedent în istorie. Reacția publicului a ajuns peste tot la un prag critic. Deci, România e perfect sincronizată, lovinescian, dacă vreți, cu Occidentul.

Această realitate factologică a scăpat și încă scapă elitelor românești, care continuă să fie blocate într-o paradigmă intelectuală, ideologică și propagandistică total depășită de realități. Realitatea lovește această perdea de manipulare și ceață, mereu și mereu, dar reprezentanții sistemului și elitele în siajul lor recurg mereu și mereu la aceleași scheme propagandistice și slogane facile și autosuficiente cu care au fost învățați să funcționeze pe pilot automat în toți acești ani.

DE CE? IATĂ O CONJECTURĂ INTERESANTĂ:

Așa cum turnesolul dat de ultimele evenimente a dovedit cu prisosință, vedem că trăsătura principală a sistemului și regimului în discuție este formula propagandistică și presiunea exercitată prin măsuri active de eliminare, marginalizare, discreditare și stigmatizare a vocilor și platformelor alternative la narațiunile și liniile propagandistice oficiale.

România s-a dovedit că face parte dintr-un sistem cu 3 astfel de nivele de filtrare și presiune prin marginalizare, stigmatizare și sufocarea libertății de expresie:

(a) sistemul central, în principal din Statele Unite de unde s-a dat tonul,

(b) rețelele sociale, în special Facebook, unde acesta domină în spațiul de limbă română discursul oficial in coniventa cu structuri netransparente si dupa toate probabilitatile neconstitutionale si ilegale, și

(c) aparatul mediatic propagandistic local românesc, alcătuit în mare măsură din operațiuni de propagandă și măsuri active care funcționează sub acoperire jurnalistică si civic-oengistică.

Rezultatul este ceea ce vedem acum.

Întrebarea este însă de ce elitele românești, chiar și în fața acestui dezastru pe care încep din ce în ce mai mulți să îl înțeleagă în relație, de pildă, cu (a) poziția de politică externă penibil de retardată în care s-a trezit România în raport cu noile evoluții sau cu (b) criza internă de regim care țipă la cer la această oră, refuză și acum să conștientizeze cât de distorsionată este percepția pe care o au asupra realității interne și externe și cât de dezinformați și autiști informațional si analitic sunt în realitate.

Cum e posibil să se agațe cu disperare de niște meme și niște ficțiuni CHIAR ȘI ACUM?! Cum e posibil ca chiar în aceste condiții oamenii aceștia să încerce în continuare să ne explice EI ce și cum?!

Cum e posibil ca tot ei să fie cei care insistă să ne arate EI cum este realitatea și cât de greșită este percepția noastră, chiar și în fața acestei situații care reconfirmă pentru a nu știu câta oară un pattern: și anume că linia propagandistică oficială nu mai este de ani buni nici măcar tangențială cu realitatea?! Este paralelă!

„A CREDE PROPRIA PROPAGANDĂ”

Impresia mea este că asistăm la fenomenul care în lucrările de patologia deciziei se numește „a crede propria propagandă”.

Sintagma „a crede propria propagandă” se referă la situația în care cineva sau un grup de persoane, de regulă cei care au creat sau diseminat o narațiune propagandistică, ajung să creadă în acea narațiune, chiar dacă aceasta este deformată sau de-a dreptul falsă.

Este un fenomen psihologic și social fascinant, dar și periculos, deoarece poate duce la decizii fundamentate pe iluzii sau pe informații neadevărate. Prin repetiție și expunere continuă, creatorii propagandei pot începe să se convingă de propriile lor minciuni sau exagerări. Acest lucru se poate datora unor mecanisme psihologice cum ar fi disonanța cognitivă, unde oamenii tind să-și ajusteze credințele pentru a se potrivi cu acțiunile lor, repetă și întăresc narațiunea propagandistică, pierzand legătura cu realitatea.

Indivizii înșiși ajung să creadă propria propagandă si există o poveste populară în folclorul românesc care reflectă exact această situație cu efect umoristic:

Un țăran se duce la târg cu o vacă foarte slabă și jigărită, de-abia stând pe picioare. Văzând că nu ar atrage cumpărători, începe să o prezinte ca fiind o vacă excepțională, de rasă, cu o producție de lapte extraordinară, frumoasă, sănătoasă etc. Începe să descrie vaca cu atâta entuziasm și convingere, încât chiar el începe să creadă în ceea ce spune. În final, decide că nu mai poate să o vândă. Spune: „Nu, nu o vând, că prea e bună vaca asta, nu mă pot despărți de ea!” și pleacă acasă cu vaca jigărită, dar cu convingerea că are un real tezaur.

Când liderii politici sau managerii cred în propria propagandă, văd tezaure unde nu sunt, si pericole unde sunt oportunitati. Organizațiile care cred în propria propagandă tind să fie rigide, mecanice, incapabile de a se adapta la schimbările din mediu sau la feedback negativ. Acest lucru poate duce la politici publice ineficiente, la strategii de afaceri falimentare sau chiar la conflicte internaționale.

CONCLUZIE

Înainte să dăm vina pe orice alte forțe interne sau externe, ar trebui să ne uităm în oglindă toți cei care în diviziunea socială a muncii am pretins și pretindem că reprezentăm capacitățile informative, analitice și intelectuale ale României.

Dacă ne uităm în jur în mass-media și pe fluxurile social media și dacă ne uităm în grupurile și discuțiile de elită ale României și constatăm nivelul de informare și capacitate analitică, și dacă suntem onești și lucizi, trebuie să recunoaștem că tot acest episod tragi-comic de factură electorală și nu numai, este o expresie directă a unui eșec istoric și social major a celor care și-au asumat responsabilități și poziții pe care iată, au fost incapabili să le conducă la cel mai mic nivel elementar de responsabilitate și profesionalism.

Prestația lamentabilă a mass-media, a experților, a jurnaliștilor, a intelectualilor publici în circumstanțele curente nu este un fenomen izolat, ci un simptom al unei probleme de profunzime a claselor dirigente și modului de funcționare și organizare a actualului sistem și regim.

Autor: Paul Dragoș Aligica