România sub semnul lașității și decadenței

În fiecare zi, lașitatea înflorește pe pământurile României, asemenea unei buruieni care își întinde tentaculele peste tot ce ar putea însemna curaj, onoare sau demnitate. Este o boală cronică, adânc înrădăcinată în sufletul colectiv, perpetuată de generații întregi. Nicăieri, pe meleagurile acestui continent, nu am întâlnit un popor atât de aplecat sub povara propriilor slăbiciuni.

Suntem o națiune schilodită de istorie, purtând în spate povara a sute de ani de umilințe și îndobitocire, în care supraviețuirea nu a fost decât o formă morbidă de resemnare.

Suntem ceea ce nu suntem și, mai grav, mai puțin decât atât.

Vai de neamul nostru, înglodat în nostalgii false și în avânturi muncitorești transformate în lichelism politic, într-un neocomunism cimentat parcă pe vecie. Privim spre trecut nu cu ochii unei națiuni care învață din istorie, ci cu aceia ai unor visători miopi, incapabili să deosebească grandoarea de grotesc.

Am ajuns codașii Europei la toate nivelurile imaginabile: economic, social, cultural. Trăim în umbra unei incertitudini metafizice: mai există viață înainte de moarte?

„Buldozerele nucleare” ale unor ambiții demente au șters din temelii nu doar clădiri și cartiere, ci și identitatea noastră colectivă. Bucureștiul, cândva „Micul Paris”, a fost transformat într-un conglomerat de betoane fără suflet, un spațiu alienant pentru oamenii smulși din sate și trimiși să trăiască într-un oraș care nu le-a fost niciodată casă.

Dar distrugerile materiale sunt nimic pe lângă cele spirituale. Nu doar zidurile vechi ale orașului au fost puse la pământ, ci și conștiința individuală. Așa am devenit o națiune de „aplaudaci”, incapabili de revoltă, dar perfect adaptați să-și plece frunțile.

De atunci, un somn adânc s-a așternut peste noi, o letargie națională care nu vine din tiranii explicite, ci din indolență, resemnare și lipsa oricărui sens.

România nu mai este locuită de oameni vii, ci de umbre, ipochimeni cu creiere spălate, care mișună fără rost pe străzi, victime ale unei indiferențe maladive.

În schimb, suntem campioni la stres, la lipsa de civilizație, la dispreț față de semenii noștri.

Viitorul? Un deșert al decăderii continue. Probabil alți ani de neocomunism original ne vor păstra în această stare de amorțeală, sub flacăra palidă a unui proletariat burghez inventat, perpetuat în memoria noastră colectivă. Românul, învățat de secole să asculte ordine și să simtă biciul, nu-și poate imagina libertatea altfel decât ca pe o altă formă de tiranie.

Cine va ridica biciul civilizației peste această națiune? Răspunsul pare a fi pierdut în hățișurile unui sistem public dominat de corupție, incompetență, nepotism și pupincurism politic. Politica, devenită o meserie a intereselor personale, a făcut din țară o scenă pentru marionete mânuite de lăcomie și prostie.

Așa se nasc și epigonii, acești pseudo-intelectuali, trompete ale sistemului, care visează premii Nobel și aplauze pe care nu le vor primi niciodată. Sub conducerea lor și a politicienilor analfabeți, România devine o țară la cheremul nonvalorilor. O națiune ignorantă, condusă de caricaturi umane, rămâne prinsă într-un labirint al disperării, incapabilă să găsească o ieșire.

Din păcate, suntem exact unde am fost și, mai grav, vom rămâne tot acolo.

Autor: Lucian Ciuchiță

Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist și scenarist român. S-a născut la 10 februarie 1969, în Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea; tatăl său, ofițer de carieră, iar mama, educatoare. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE București. În 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, tot la ASE Bucuresti. A lucrat în Televiziunea Română, în perioada 1990–2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A început activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească «Gaudeamus», imediat după revoluția din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. În iunie 1990 este angajat reporter la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit în Uniunea Cineaștilor din România, în mai 1991, în Asociția Dramaturgilor de Film. A realizat peste 1.000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: «Lege și fărădelege», «Transfocator», «Actualități», «Poliția în acțiune», «Bună dimineața», precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă. A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economică la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea Nicolae Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. Este cercetător științific asociat la Academia Română. Ca scriitor, debutează în 1996, cu volumul de poezii «Oameni și țărmuri», cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, în ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, «Căutătorul de zimbri» și «Florile binelui», iar primul roman, «Comisarul Caron-Dispariția», a fost publicat în 2005. În perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan. A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. A publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele șaisprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor. Iată o listă cu acestea: «Insula Purgatoriului» (roman distopic); «Copoiul din Cardiff» (roman polițist-filozofic), «Taifun în adâncuri» (thriller), «Gemenii lui Bormann» (roman istoric), «Celeste-Planeta Purgatoriului» (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat «Monada Rațiunii», romanul pamflet «Deșertul fluturilor albi», «Submarinul teroriștilor» (roman de spionaj) și romanul semi-autobiografic «250 de kilometri și un secol de amintiri», «Pasărea de Foc a tinereții» (roman), «Plutonul nătăfleților și alte povestiri»… În 25 iunie 2019, a fost lansat romanul «Cuțitele roșii», la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul «L’Île du Purgatoire», lansat la Salon du Livre-Paris în data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat în țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece romanul, «Ce caută povestea mea în filmul lor», a fost lansat în data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus. În luna martie 2020, romanul «Cercul negru» a fost publicat de Editura Libris, fiind programată o lansare în data de 12 martie 2020, la Muzeul Național al Literaturii Române, anulata din cauza pandemiei cu Covid-19. Tot în luna martie 2020, volumul de povestiri «La constellation des papillons blancs» a fost publicat în Franța. Volumul de povestiri se bucură de aceeași recunoaștere internațională, fiind promovat, la fel ca și romanul «L’Île du Purgatoire», în toate țările francofone, dar și în Japonia. Anul 2021 a început cu lansarea romanului «Povești de iubire în vremuri de război», publicat la editura Ecou Transilvan la Cluj-Napoca, chiar în primele zile ale lunii ianuarie. A urmat tripla lansare de carte la Muzeul Național al Literaturii Romane, pe 26 mai 2021, autorul prezentandu-ne romanele : «Zile de plumb», publicat în decembrie 2020 de editura LiterPress Publishing, «Povești de iubire în vremuri de război» și volumul de povestiri în limba franceză « La constellation des papillons blancs». Pe data de 19 septembrie 2021, La Biblioteca Metropolitană București, Lucian Ciuchiţă lansează romanul romance-SF «ATRACIUS», apărut la editura Ecou Transilvan Cluj-Napoca.