Românul nostru

Splendida primăvară bucureșteano-românească!

Splendida primavăra bucureșteano-românească! Alegeri libere și absolut democratice, candidați fabuloși, atât de minunați încât oamenii se vor înghesui la urne și vor dori să voteze chiar de mai multe ori, ca să le dea tuturor o șansă în plus, o jurnalistă însemnată, care l-a slujit temeinic pe întemeietorul deceniilor de aur, marinar ăi sfătuitor de bine al securității, scrie acum dumnezeiește împotriva loviturii de stat, în timp ce copila ei lucrează la o televiziune care nu recunoaște existența vreunei lovituri de stat, la radio se dă corul robilor în ritm de cha-cha, românii merg la mall să cumpere cele mai proaspete produse expirate, valsând cu Andre Rieu second valz de Shostakovici, iată ceea ce eu consider ca fiind îndeplinite toate condițiile pentru a striga cu glas îngeresc către diaspora: veniți, măi, acasă, că or să vină olandezii să va cultive florile și sparanghelul!, veniți, mă, că aici nu este niciunde!

S-a împrimăvărat frumos, duios și tandru, răzbate din pământ un fir de nuc, în măr îmi cântă blând un măcăleandru, iar eu închid taraba și mă duc!

Să fiți sănătoși, în această Nemaipomenită harababură de Eugen Ionesco, eu joc rolul celui care, scârbit, nu vrea să mai joace.

Sal’tare, taică, și noroc!

Adieu, care va să zică, pe limba francofoniei de rit nou!

Autor: Mihai Malaimare

Related Articles

Back to top button