Constantin Ioan Motăș, fondatorul industriei gazului metan din România

Constantin Ioan Motăș este considerat fondatorul industriei gazului metan din România și este cel care a condus timp de 25 de ani societatea de exploatare a gazului metan din România, până în anul 1945, stabilind sediul acesteia la Mediaș. Constantin Ioan Motăș a înfințat Clubului Sportiv Gaz Metan și a contribuit substanţial la ridicarea primului gimnaziu românesc din oraș, iar dacă veți vizita vreodată Muzeul Gazelor Naturale din localitate veți vedea numele moldoveanului Constantin Ioan Motăș mai peste tot.

Soția lui Constantin Ioan Motăș, Elena, a publicat în anul 1942 volumul memorialistic intitulat «Cu Zeppelinul spre America», sub pseudonimul Elena Bran. Ea povestește călătoria ei în America cu zeppelinul, din anul 1936, când aproape nimeni din România nu știa mare lucru despre marea putere de peste Atlantic.

Constantin Ioan Motăș s-a născut la 3 iunie 1887 la Iași, fiind fiul unui bogat negustor de obârșie răzeșească veche din județul Vaslui (Chetrești). Numele de Motăș se cunoștea în județul Vaslui cel mai devreme din timpul lui Vodă Alexandru Lăpușneanu.

A absolvit Liceul Internat din Iși în anul 1905 și a plecat imediat în Germania, unde a învățat timp de 8 ani. În anul 1908 a absolvit la Academia de Mine din Freiberg (Saxonia) – prima școală de mine înființată în Europa – cursurile de Geodezie minieră, obținând titlul de inginer cu cea mai mare mențiune, Auszeichnung.

Din 1908 până în 1911 a urmat la Universitatea din Lipsca (Leipzig) cursurile de chimie anorganică, dând și examenul denumit Verbandprufung.

În 1912 s-a întors la Freiberg, unde a dat examenul de inginer de mine, pe care l-a luat, de asemenea, cu mențiunea Auszeichnung.

Pentru examenul de doctorat în inginerie a ales ca subiect zona de tufit din Dobrogea și zăcământul de pirită cupriferă de la Altân-Tepe și a obținut titlul de doctor în inginerie la Dresda, la 7 aprilie 1913, de asemenea, cu aceeași mentiune Auszeichnung.

În cursul anului 1914 a fost angajat ca inginer ordinar clasa a III-a la lucrările noi de căi ferate și apoi la Administrația Docurilor din Brăila.

În februarie 1915 a fost angajat la Arsenalul Armatei din București. După trecerea Armatei Române peste Carpați, la 15 august 1916, a fost trimis, împreună cu alți trei ingineri, de către Marele Cartier, la Petroșani, pentru a conduce minele de cărbuni de acolo. După respingerea Armatei Române s-a întors la Arsenalul din București și, la sfârșitul lui 1916, odată cu evacuarea Capitalei, a fost transferat la Arsenalul din Iași.

În 1915 intră în politică, devine membru al Partidului Național Liberal și este ales deputat, fiind, în 1919, delegat să ia parte la comisiile din Consiliul Dirigent de la Sibiu.

După descoperirea întâmplătoare a gazelor naturale în Bazinul Transilvaniei, în 1908 – 1909, rezultatele remarcabile ale forărilor realizate în perioada 1909 – 1910 nu au adus suficienta încredere a firmelor autohtone privind importanța gazului metan în Transilvania. Lipsa unui capital autohton care să acopere necesitățile de exploatare a gazelor naturale și interesul manifestat de capitalul străin au determinat guvernul ungar să declare exploatarea și utilizarea gazelor naturale o problemă de stat, să nu supună această bogăție unor forțe din afară. Apariția Legii pentru exploatarea substanțelor petrolifere și a gazelor naturale, în 1911, acorda statului ungar dreptul de monopol asupra acestora. Aceasta conduce la înființarea, imediat după, la Cluj, a Serviciului de Stat pentru Exploatări Miniere, care avea ca obiect de activitate administrarea tuturor câmpurilor de gaze și asigurarea exploatării câmpului de gaze Sarmasel. Se poate considera că această organizație este prima organizație din Europa care avea ca obiect de activitate exploatarea gazelor naturale în vederea valorificării.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 conduce la preluarea acestei activități de la statul ungar de către statul român, prin înființarea, în 1919. a Direcției Gazului Natural, cu sediul la Cluj. Această era organizată ca regie de stat subordonată Ministerului Industriei și Comerțului din București.

După reîntregirea țării a plecat în Transilvania cu sarcina din partea Ministerului Industriei și Comerțului să facă o anchetă asupra industriilor și zăcămintelor miniere de acolo. Cu această ocazie cunoaște Serviciul de Exploatare al Statului de la Cluj.

În 1918 este cooptat în Comitetul de specialitate de pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu, fiind delegat ca administrator de sechestru al societății ungare UEG. Este numit, la 30 iunie 1919, de către Consiliul Dirigent Sibiu, drept Administrator de Sechestru al societății UEG Budapesta. În această funcție militează pentru lichidarea societății ungare și cumpărarea acesteia de către capitalul autohton. Reușeste să ducă la bun sfârșit acest deziderat după mai bine de 20 de ani.

A fost un om extrem de sever, corect, inteligent și conștiincios, elemente care i-au adus numeroase necazuri, pe care a reușit să le depășească fără compromisuri.

În perioada cât a fost administrator de sechestru, 5 – 6 luni pe an și le petrecea la Târnăveni, până în 1923, și ulterior la Mediaș. Deplasarea o făcea cu trenul, între punctele principale, și cu trăsura, în zonele în care nu erau linii ferate.

Ulterior înființării Sonametan, biroul dânsului s-a găsit la București, în sediul Sonametan de pe str. Frumoasa, nr. 31, dar avea și la Medias un birou în care lucra cel puțin o lună pe an, cât stătea în fiecare vara aici.

Necesitatea punerii în valoare a zăcămintelor de gaz metan, precum și cea a generalizării întrebuințării acestuia în tot cuprinsul Transilvaniei, determină Ministerul Industriei și Comerțului să opteze pentru abandonarea regiilor de stat, considerate depășite, și pentru înființarea unor societăți mixte: capital de stat și capital privat românesc. Înca din 1920, la Cluj, un grup de instituții financiare, pendinte de Partidul Național au luat inițiativa înființării la Cluj a unei societăți denumite Metanul, prin înaintarea unui memoriu Ministerului Industriei și Comerțului. Partidul Liberal, prin V. Brătianu, promovează inițiativa și se adoptă, la 6 iunie 1924, Legea privind comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului, care stabilea și cadrul legal al înființării societății mixte. Aceasta conduce în anul 1925 (22 noiembrie) la desființarea DGN Cluj, constituindu-se o nouă Societate Națională de Gaz Metan SONAMETAN, cu sediul în București, constituită din doua direcții: Direcția Generală București și Direcția Exploatări Tehnice Cluj.

C.I. Motăș determină înființarea, în 1924, a Direcției Centrale a Societății UEG la Mediaș, după mutarea (1923) aici a biroului din Târnăveni (unitate care a funcționat până atunci cu un singur funcționar).

Plasarea Mediașului între cele două zăcăminte aparținând UEG exploatate în anii ’20 și în mijlocul locațiilor concesionate de UEG, existența unui sistem de valori bazat pe cultura de peste 500 de ani a sașilor, alături de alte motive, au condus la desemnarea acestui oraș (martie 1923) ca loc unde își va desfășura activitatea Administratorul de Sechestru în cadrul Direcției Centrale. Aceasta determină achiziționarea unor terenuri destinate construirii sediului Direcției Centrale (lângă gara CFR) și locuințelor de serviciu (strada Sibiului) etc.

Contestațiile repetate ale conducerii UEG la Tribunalul Alba-Iulia, Înalta Curte de Casație i-a determinat pe aceștia să se adreseze Tribunalului mixt româno-ungar de la Paris, unde nu s-a ratificat sentința de lichidare a Tribunalului Alba-Iulia. În 1927 Tribunalul de la Paris considera ca societăți maghiare și pe cele cu capital în majoritate german, societățile maghiare neintrând sub incidența Tratatului de la Versailles. Politicienii români, pentru rezolvarea problemei, recurg la o soluție pașnică, avansând ideea cumpărării acțiunilor de către statul român. Pentru aceasta, Societatea SONAMETAN era împuternicită să achiziționeze acțiunile UEG.

Aceasta a determinat ca, în 22 noiembrie 1927, SONAMETAN să obțină, contra cost, 10.708 actiuni ale UEG aflate în proprietatea unor bănci ungurești și austriece, devenind acționara cu cca 40% la capitalul UEG. În noiembrie 1928, SONAMETAN cumpără de la Societatea Apis-Glarus 12.250 acțiuni și 8.250 bonuri de beneficiu, achitabile într-o perioadă de 7 ani. Astfel, în 1928 posedă 22.958 acțiuni (85% din capitalul social) și 10 400 bonuri de beneficiu (50,8% din bonurile de beneficiu UEG). În cursul lunii ianuarie 1932 au fost cumpărate cele 15% din acțiunile ce formau proprietatea statului ungar. În final, în luna aprilie 1932 întreaga avere a societății UEG a fost adusă în patrimoniul societății SONAMETAN.

La 25 ianuarie 1932 s-a desfășurat, la sediul UEG din Budapesta, o adunare generală extraordinară care a hotărât mutarea sediului din capitala ungară la București și schimbarea denumirii societății din Societatea Ungară de Gaz Metan (UEG) în Societatea Anonimă Română de Gaz Metan (SRG). Anul 1934 este anul finalizării plății acțiunilor către societatea Apis-Glarus, societate româno-germană.

Episodul cel mai dificil prin care a trecut C.I. Motăș a fost în perioada 1929 – 1930, când, urmare a opoziției sale față de dorința de naționalizare a societății SONAMETAN, susținută de Virgil Madgearu, s-a ajuns să fie închis timp de o săptămână. Deși nu fără efort, a reușit să dejoace planurile lui Madgearu, dezvoltând mai departe societatea SONAMETAN.

Fiind un bun organizator, a realizat la Mediaș o structură foarte puternică a SONAMETAN, Direcția de Exploatări Tehnice, în care a pus un important accent pe aspectele social-sportive și umane ale angajaților săi. Astfel, s-a îngrijit să construiască la Mediaș un sediu important pentru angajații societății, locuințe de serviciu (str. Sibiului, str. Carpați, cartierul Gura Câmpului), a pus bazele Clubului Sportiv Gaz Metan, a construit o cantină, unde de câte ori avea ocazia mergea și mânca alături de angajații societății, pentru a vedea dacă produsele pe care angajații săi dau banii sunt corespunzătoare. A contribuit substanțial la ridicarea primului gimnaziu românesc din Mediaș. De asemenea, și-a adus o mare contribuție, în 1935, la construirea Bisericii Ortodoxe din Mediaș (în interiorul altarului se păstrează și în prezent macheta după care s-a ridicat construcția și pe care se găsește inscripția dăruită de C.I. Motăș) și la construirea Bisericuței din Colonia Sarmasel.

A organizat, în 1930, la Mediaș o filială a Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră, care a contribuit la organizarea, în premieră, a unui Congres al Gazelor Naturale în anul 1939. În 1942 organizează, în premieră, la Mediaș Biblioteca Gazelor Naturale (această bibliotecă a reunit materiale foarte valoroase până în 1991, când a fost desființată, majoritatea materialelor pe care le-a conținut pierzându-se).

În ziarul «Curentul» din 29 iunie 1944 apărea articolul «Un sfert de veac de muncă românească în domeniul gazului metan» în care se scria, printre altele: „Medias, 27 iunie 1944 – Zilele acestea s-a sărbătorit la Mediaș un însemnat eveniment din viața economică a Ardealului: împlinirea unui sfert de veac de la începerea acțiunii de românizare a uneia din cele mai importante industrii din țara noastră: industria gazului metan. Cu acest prilej au fost sărbătoriti dr.ing. C. Motăș, directorul general al Societății de Gaz Metan, împreună cu 10 colaboratori ai d-sale, care au împlinit 25 de ani de activitate în această industrie. La această festivitate au luat parte personalități din viața economică a țării, în frunte cu prof. Ioan Lapedatu, fost ministru, președintele Consiliului de Administrație, cum și șefii autorităților locale, în frunte cu dnii: general Stăvrescu, comandantul Corpului VI de Armată, comandor ing. Const. Istrati, comandantul Garnizoanei, dr. Hanz Zikeli, primarul orașului etc…”.

La 30 martie 1945 este destituit din funcție prin adresa nr. 981, fiind înlocuit de Petrică Eremia, director la Direcția Exploatare.

În mai 1950, la vârsta de 63 de ani, își reia activitatea la Sovrom Construcții nr. 3, Regionala Sinaia. Printre lucrările executate menționăm conducta de gaz care alimentează Hotelul Cota 1400, executată în 1951, și apoi, în 1952, conducta de gaz Sinaia – Costila, de 14 km, care alimentează stabilimentul militar de la Costila și cabanele de pe Masivul Bucegi.

Constantin I. Motăș a fost cel mai longeviv director general din istoria sectorului gazier, ocupând această funție în perioada 1919 – 1945, fiind un mare inginer, un mare manager, un mare strateg, un mare om care și-a dedicat viața activității gaziere din România.

Autor: Dr. ing. Dumitru Chisăliță, președinte SIDGN Sibiu