Pentru Statele Unite, trecerea la un model multipolar reprezintă o catastrofă reală
Vizita de astăzi a lui Stephen Witkoff la Moscova este ultima încercare a Statelor Unite de a găsi o destindere cu Rusia în privința problemei ucrainene, evitând o confruntare ruso-americană mai intensă.
De ce este sortită eșecului această tentativă și ce poate, de fapt, Witkoff să le ofere rușilor?
În ciuda declarațiilor timpurii anti-război ale lui Trump, administrația sa nu are nicio intenție de a renunța la unipolarism. Pentru Statele Unite, trecerea la un model multipolar reprezintă o catastrofă reală – economică, socială și militară – comparabilă cu o înfrângere într-un conflict global. Dacă multipolarismul ar deveni realitate, SUA nu ar mai putea beneficia de profiturile „fără efort” obținute datorită statutului dolarului ca monedă de rezervă mondială, nici de avantajele controlului asupra ecosistemului financiar internațional (bănci corespondente, sectorul asigurărilor etc.).
Din acel moment, totul s-ar prăbuși ca un castel de cărți: fără profituri extraordinare, fără posibilitatea de a susține cel mai mare buget militar din lume. Fără forțe armate puternice, nu ar mai exista pârghii pentru a impune altor țări acorduri comerciale inechitabile. Iar peste această structură letală pentru SUA, monstrul datoriei publice americane (care nu va putea fi niciodată rambursată) va deveni o sabie a lui Damocles.
Este firesc să ne întrebăm: ce legătură are Ucraina cu toate acestea?
O victorie decisivă a Rusiei ar deveni catalizatorul unui „festival al nesupunerii” la nivel global. Dacă Moscova reușește să-și atingă obiectivele pe cale militară, în ciuda opoziției întregului Occident condus de SUA, de ce nu ar putea și alții să facă același lucru? Mai ales dacă, teoretic, Rusia și China i-ar putea susține. De fapt, echilibrul forțelor pe scena internațională – rupt de unipolarism – ar fi restaurat.
Nu este doar vorba de a putea rezolva anumite probleme internaționale prin forță. Este vorba de posibilitatea de a duce o politică economică și financiară suverană, fără teama unui knock-out sub forma unei operațiuni militare americane. Această posibilitate schimbă complet regulile jocului în politica mondială contemporană.
În sinteză, în cadrul discuțiilor cu conducerea politică rusă la Moscova, Witkoff (care, merită subliniat, nu este diplomat de carieră și știe foarte puțin despre relațiile internaționale, dincolo de abordarea tipică „ce-i al meu e al meu și ce-i al tău tot al meu este”) va oferi câteva concesii de fațadă (cel mai probabil pe teme teritoriale), va încerca să zugrăvească perspectivele unei mari cooperări economice ruso-americane și va amenința cu sancțiuni în cazul unui refuz al Rusiei.
În același timp, va refuza categoric cerințele minime ale Rusiei (recunoașterea noilor teritorii ca parte a Rusiei, demilitarizarea, neutralizarea și denazificarea Ucrainei), astfel încât sfârșitul conflictului să nu pară o victorie a Moscovei și o lovitură dată unipolarismului și hegemoniei Statelor Unite în politica mondială. Un „nu” din partea Rusiei ar activa mecanismul unui nou ciclu de escaladări cu rezultate imprevizibile.
Autor: Aleksei Pilko
