Pentru a înțelege ce se întâmplă în societatea noastră, avem nevoie să introducem în circulație concepte noi, noi moduri de a vedea și distinge lucrurile și evoluțiile din jurul nostru. De pildă, e greu de înțeles atitudinea și comportamentul unei întregi pături sociale foarte agresive social și politic, care a făcut și face un enorm rău României în acest moment, dacă nu înțelegem conceptul de „luxury beliefs” – convingeri de lux – și comportamentele mimetice asociate lor.
Rob Henderson, un cercetător în domeniul psihologiei sociale și al educației, format la Yale și Cambridge, a observat că anumite idei progresiste – în special promovate în elitele academice, culturale și mediatice – sunt impracticabile sau chiar dăunătoare dacă sunt aplicate în rândul claselor mai vulnerabile, dar continuă să fie promovate deoarece servesc drept marcă identitară a elitelor și a celor care imită elitele.
Așadar, „luxury beliefs” sunt idei sau convingeri promovate în special de cei cu pretenții de superioritate socială nu pentru valoarea lor practică, ci ca semnal de statut – un echivalent simbolic al luxului material. Asemenea brandurilor de lux care semnalează bunăstare, aceste credințe semnalează pretenția de apartenență la o clasă superioară din punct de vedere intelectual, moral sau cultural.
Tehnic vorbind, ca model sociologic, analiza și conceptualizarea lor se bazează pe ideea lui Thorstein Veblen de „consum ostentativ”, adaptată la sfera ideilor: Pretențiozitate și prețiozitate, moralitate, inteligență, afirmație de statut și noblețe intelectuală, spirituală și de lifestyle.
EXEMPLE
• „Nu avem nevoie de familie – prietenii pot înlocui totul” – susținută de indivizi cu familii ce i-au susținut și format și rețele afective solide. În realitate, familia este adesea singura formă de sprijin constant în criză.
• „E cool să fii sărac – capitalismul e greșit” – idee romantică despre sărăcie exprimată de persoane cu acces la toate beneficiile capitalismului (tehnologie, libertate, sănătate privată).
• „Locuința proprie e o capcană – chiria oferă libertate” – vehiculată de tineri cu venituri ridicate. Pentru clasa medie, achiziția unei locuințe e singura formă de economisire și stabilitate pe termen lung.
• „Fără granițe” – o viziune îmbrățișată de elite globalizate, care locuiesc în cartiere protejate, călătoresc cu pașapoarte privilegiate și nu sunt afectate de migrație necontrolată. Pentru comunitățile vulnerabile, granițele sunt legate de securitate, identitate și stabilitate.
• „Orice formă de autoritate e opresivă” – susținută în medii artistice sau academice care insistă să își impună propria autoritate. Fără forme de autoritate, școlile, spitalele și instituțiile publice nu pot funcționa.
• „Tinerii știu mai bine – bătrânii trebuie să se retragă” – credință susținută în startup-uri sau activism dezaxat. Dar experiența intergenerațională e vitală în crize, tranziții și echilibru instituțional.
• „Identitatea națională este un construct artificial, depășit – ar trebui abandonată în favoarea cetățeniei globale”. În realitate, pentru majoritatea oamenilor, identitatea națională oferă stabilitate, sens și solidaritate într-un context istoric și geopolitic fragil. Negarea ei dezrădăcinează exact acele comunități care nu-și permit luxul apatridiei afective și culturale.
• „Munca e o formă de sclavie modernă” – enunț pseudo-revoluționar. Pentru majoritatea oamenilor, munca e sursă de demnitate, sens și independență.
• „Istoria este doar o narațiune – nu contează ce s-a întâmplat cu adevărat” – poziție postmodernistă periculoasă, care poate relativiza crime, nedreptăți și lecții fundamentale.
• „Meritocrația este o ficțiune dăunătoare” – o credință promovată de elite academice și culturale care au reușit tocmai prin inserarea într-un sistem bazat pe merit și competiție. Susținerea acestei idei poate submina încrederea în singurul mecanism real de mobilitate socială pentru cei fără capital social sau economic.
• „Părinții sunt în general toxici – trebuie eliminați din deciziile copiilor” – răspândită în anumite medii pedagogice progresiste. În multe familii, părinții sunt principala sursă de sprijin emoțional și educațional.
• „Terapia este necesară pentru toată lumea” – idee normalizată în elitele culturale urbane. În contexte mai puțin privilegiate, accesul la consiliere e redus, iar nevoile sunt adesea materiale, nu psihologice.
• „Religia este un obstacol în calea progresului” – În realitate, pentru multe comunități, Bisericile oferă sprijin social concret, coeziune morală și rețele de solidaritate pe care statul nu le asigură.
• „Locurile natale nu contează – poți trăi oriunde și fi cetățean al lumii” – Pentru majoritatea oamenilor însă, rădăcinile, comunitatea locală și sentimentul apartenenței sunt elemente definitorii pentru identitate și stabilitate emoțională, tradiția oferă sens, continuitate și solidaritate.
• „Trebuie să fii mereu fericit – altfel înseamnă că ai eșuat” – narativă promovată de cultul dezvoltării personale. Aceasta crește anxietatea și negația firească a suferinței umane.
ANALIZA
Logica internă a „luxury beliefs” este profund paradoxală și marcată de ipocrizie sistematică: cei care le promovează sunt, în fapt, beneficiarii direcți ai valorilor și instituțiilor pe care acum le denigrează sau relativizează (meritocrație, familie stabilă, educație formală, proprietate privată, ordine publică).
Ei au reușit datorită acestor sisteme, dar odată ajunși în poziții de siguranță, le atacă simbolic – nu pentru că ar dori o schimbare reală, ci pentru a semnala superioritate morală, rafinament intelectual și apartenență la elitele globale.
Această atitudine e așadar atât ipocrită, pentru că își neagă propriul parcurs de succes, cât și iresponsabilă, pentru că afectează negativ exact pe cei care nu au încă acces la aceste resurse și sisteme. În fond, luxury beliefs nu construiesc – doar demontează ceea ce funcționează pentru ceilalți.
ÎN ROMÂNIA
În România postcomunistă, apariția și proliferarea „luxury beliefs” reprezintă un fenomen legat de importul necritic al modelelor occidentale – de ceea ce a fost numit sincronism pe pilot automat.
Problema este că în România, „luxury beliefs” nu sunt doar inofensive și ridicole opinii de salon – marcatori de distincție simbolică pentru moftangii și moftangioaice – mofturi, cum ar zice Caragiale. Aceste convingeri dau direcții și ținte false, deturnează prioritățile societății și alimentează rupturile dintre generații și dintre clasa dirigentă și restul populației.
Mai grav, atunci când un purtător al acestor idei ajunge în poziții de influență sau decizie, el poate deveni un pericol social real: impune politici și poziții care par progresiste în aparență, care par „occidentale”, dar care subminează coeziunea socială, eficiența instituțiilor și încrederea publică.
Dacă în Occident astfel de deviații pot fi tolerate temporar – pentru că bogăția și infrastructura funcțională amortizează consecințele – în România, unde resursele sunt limitate, și contextul geopolitic turbulent, experimentele sociale dezrădăcinate, confuzante și dezaxate – idioțenia intelectuală pseudo-educată și pretențios-moralizantă – pot avea efecte devastatoare.
Adevărata modernizare nu vine din copierea automată a modei ideologice globale, – sincronismul pe pilot automat, ci din un diagnostic lucid al realităților autohtone, dublat de o etică a responsabilității față de comunitățile reale, nu față de trendurile mofturilor și moftangiilor occidentali, cum ar zice Caragiale…
Autor: Paul Dragoș Aligica
